Trei handbaliști de la HC Dobrogea Sud Constanța nu merg în cantonamentul din Serbia. Unde au fost convocați (galerie foto)

 

 
  • Reprezentativă de juniori Under-19 a României, care are și constănțeni în componență, pregătește campania de calificare la Campionatul European din 2022.
  • La Constanța, lotul HC Dobrogea Sud a participat și la ședința foto tradițională înainte de startul noului sezon.
  • Cele două meciuri din turul întâi preliminar al Ligii Europa se vor disputa pe 28 august și pe 4 septembrie. 
 
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanța pleacă sâmbătă, 1 august, în cantonamentul din Serbia, care se va întinde pe durata a 12 zile și care va cuprinde și trei meciuri de verificare.
 
La stagiul de pregătire din țara vecină nu vor participa însă trei dintre componenții lotului, tinerii Ionuț Stănescu jr., Gabriel Preda și Andrei Bruj, care sunt convocați la echipa reprezentativă de juniori Under-19 pentru pregătirea campaniei de calificare la Campionatul European din 2022. În acest sens, între 2 și 14 august, selecționata se va afla în cantonament la Izvorani, urmând ca, între 15 și 23 august, la Riga, în Letonia, să participe la turneul de calificare pentru accederea în prima grupă valorică europeană. Din staff-ul tehnic al Naționalei de juniori face parte și un tehnician de la HCDS, Enis Murtaza.

 
„Omogenitatea este importantă“ 

 
La Constanța, lotul HC Dobrogea Sud a participat și la ședința foto tradițională înainte de startul noului sezon. „Am făcut și ședința foto, suntem pregătiți. Ne așteaptă o perioadă lungă de pregătire și sperăm ca pe 25 august, la Supercupa cu Dinamo, să fim toți apți și să dăm ce avem mai bun. Vom avea și meciuri amicale. Trebuie ca jucătorii nou-veniți să se integreze cât mai repede. Omogenitatea este importantă și sperăm să ne ajute mult cele trei - patru meciuri de pregătire“, a declarat Laurențiu Toma (antrenor - coordonator Liga Națională), conform site-ului oficial al clubului.

 
„«Delfinii» sunt optimiști“

 
Cele două meciuri din turul întâi preliminar al Ligii Europa, contra echipei maghiare Csurgoi KK, se vor disputa pe 28 august, de la ora 16.00, în Ungaria (turul), și pe 4 septembrie, la Constanța (returul).  „«Delfinii» sunt optimiști și abia așteaptă să joace handbal în fața propriilor suporteri, dar până atunci au de parcurs o perioadă lungă de pregătire. La ședința foto, au pozat în echipamentul de joc Nistor & comp. N-au lipsit băieții noi, Caba, Loghin, Raso, Buvinic, Stankovic și Vegar, dar și mezinii lotului, juniorii Teodor Ștefan și Rareș Ștefan“, mai menționează sursa citată.

 
„Nu trebuie să dăm înapoi“

 
„HC Dobrogea Sud este un club foarte mare, care obține mereu rezultate foarte bune. Sper să ajut echipa și să pot progresa ca jucător. Suntem destul de mulți jucători noi și sper ca antrenorii să omogenizeze grupul cât mai repede. Cu acest mix între experiență și tinerețe vom face treabă foarte bună. Sper că vom câștiga Supercupa. Nu trebuie să dăm înapoi. Avem așteptări mari și de la întâlnirile din Liga Europa. Așteptăm și fanii alături de noi, la sală. Sportul fără spectatori este ciudat. Știu cum e atmosfera la Constabnța, de când am jucat aici, ca adversar“, a precizat Liviu Caba, pentru HCD TV.      

În secțiunea Galerie Foto găsiți mai multe imagini de la ședința foto. Sursa foto: HC Dobrogea Sud

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: HC Dobrogea Sud Constanța
 
Citește și:
 
Amicale în Serbia și în țară pentru HC Dobrogea Sud Constanța. Sâmbătă, „delfinii“ pleacă în cantonament

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4156

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1653

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2429

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1495

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1553

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1822

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1481

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2293

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1513

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2490

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2098

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1912

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1828

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1759

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1962