Trei rugbyşti constănţeni selecţionaţi în lotul României Under-20 pentru cel de-al treilea stagiu în vederea Euro


Echipa naţională Under-20 de rugby a României va efectua al treilea stagiu de pregătire în vederea Campionatului European. Acţiunea se va desfăşura între 17 şi 24 noiembrie, iar din lotul convocat fac parte şi trei sportivi de la echipe constănţene.


Este vorba de Andrei Cabason (linia a II-a), Laurenţiu Pocovnicu (fundaş) - de la Tomitanii Constanţa şi Sorin Pândichi (mijlocaş la grămadă) - de la CS Năvodari. Toţi trei au participat şi la precedentul stagiu al României U-20. Acum, rugbyştii vor intra în cantonament la Complexul Sportiv Naţional Nicolae Navasart de la Snagov, iar antrenamentele se vor desfăşura la Izvorani.


„Este un stagiu în care nu vom pune accent atât de mult ca până acum, ca în celelalte stagii, pe componenta fizică şi de fitness, ci pe cea de îmbunătăţire a abilităţilor tehnice individuale, pentru că acestea ne vor ajuta să creştem nivelul de joc. Dezvoltarea individuală a jucătorului este foarte importantă şi dorim să continuăm cu aceasta, să ajungem la un nivel mai înalt faţă de ceea ce am făcut până acum şi astfel să pregătim terenul pentru stagiul 4, ce va avea loc în decembrie. Sunt câţiva jucători noi care ni se alătură şi pe care am dorit să îi vedem de ceva vreme, însă, din cauza accidentărilor pe care le-au avut sau alte problem, nu au putut fi prezenţi aici. Este important pentru noi să creăm o concurenţă pe fiecare post, ceea ce va creşte şi nivelul de joc al fiecărui jucător, motivaţia de joc şi intensitatea pregătirii”, a declarat Lasha Tavartkiladze, antrenorul principal al României U-20, potrivit frr.ro.


Sursa foto: frr.ro


Citeşte şi:

Echipa Tomitanii Constanţa are doi jucători convocaţi la lotul naţional Under-20, care se pregăteşte pentru Campionatul European


Rugbystul Kamil Sobota, de la Tomitanii Constanţa, convocat la Naţionala de seniori a României (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 898

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 917

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1321

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 888

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1218

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1822

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1335

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1347

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1679

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1810

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3445

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1770

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1326

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1670

Editorial Ștafeta a fost predată. Tomitanii Constanța, o poveste fără de sfârșit

04 May 2023 2324