Trei tineri handbalişti de la HC Dobrogea Sud Constanţa au debutat în Liga Naţională

  • HC Dobrogea Sud Constanţa a abordat meciul cu Potaissa Turda cu probleme însemnate de efectiv.
  • Partida s-a jucat la Sfântu Gheorghe, iar Potaissa s-a impus cu 36-32.
  • Cu ocazia acesteiconfruntări, la HCDS au debutat în primul eşalon Chilianu, Preda și Moroșanu.
  
În meciul din etapa a 13-a a Ligii Naţionale, cu Potaissa Turda, disputat la Sfântu Gheorghe, echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa s-a confruntat cu mai multe absenţe în lotul de jucători.
 
Nu mai puţin de opt handbalişti au lipsit, toți cu probleme de sănătate: Ionuț Iancu, Dani Vasile, Ionuț Nistor, Igor Radojevic, Irakli Chikovani, Nebojsa Simovic, Onur Ersin, Ionuț Stănescu și Andrei Bruj. Această situaţie le-a prilejuit prezenţa în lot, dar şi debutul în Liga Naţională de seniori, la trei tineri, Chilianu, Preda (portari) şi Moroşanu (extremă dreapta). Debutul lor pe prima scenă a handbalului românesc a fost remarcat de preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu, acesta declarând, potrivit site-ului oficial al clubului: „Vreau să-i felicit și pe tinerii care au debutat cu ocazia acestui meci în Liga Națională, Chilianu, Preda și Moroșanu. Se văd roadele politicii noastre de a crește la academie jucători care să poată face pasul la prima echipă”.
 

Încercăm să depășim acest moment greu”

 
Unii dintre cei absenţi în meciul cu Potaissa ar putea reveni în echipă pentru ultimele două partide din turul Ligii Zimbrilor, cu CSM Vaslui și HC Buzău, programate pe 22 și 23 decembrie, la turneul de la Sfântu Gheorghe. „Încercăm să depășim acest moment greu al problemelor de efectiv și ne focusăm pe cele două meciuri care urmează săptămâna viitoare. Și ne gândim la revanșă. Să sperăm că returul îl vom putea juca pe teren propriu”, a spus Ionuţ Stănescu, potrivit sursei citate.
 

„Echipa s-a mobilizat extraordinar”

 
În derby-ul pentru locul doi în clasament, dintre Potaissa şi HCDS, câştig de cauză a avut formaţia din Turda, care s-a impus cu 36-32 (17-16). În ciuda numeroaselor absenţe, echipa de pe litoral a luptat pentru victorie, iar Potaissa a înclinat balanţa în favoarea sa pe final. „Ne-am apărat șansa, ne-am luptat, dar asta a fost să fie. Echipa s-a mobilizat extraordinar, în ciuda absențelor numeroase, eu spun că am făcut față cu brio acestui derby”, a punctat Ionuţ Stănescu.
 
Sursa foto: Facebook (HC Dobrogea Sud)
 
Citeşte şi:

HC Dobrogea Sud Constanţa, înfrângere în meciul cu Potaissa Turda

Handbalistul Ștefan Moroșanu, de la HC Dobrogea Sud Constanța, convocat la lotul național al României


 
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Teodor Ștefan, de la CSM Constanța „Când am luat mingea, am simțit o atracție. Mi-am spus că nu voi mai dezlipi niciodată balonul de mână“ (GALERIE FOTO)

26 Apr 2023 4153

Handbal CSM Constanța, debut cu victorie în Liga Națională

22 Aug 2022 1651

George Buricea, la 43 de ani. Zi de naștere în cantonament. „Sunt împlinit, le mulțumesc tuturor celor care contribuie la asta“

03 Aug 2022 2427

Handbal „Delfinii“ vor disputa meciul decisiv din dubla cu Chambery la Constanța

27 Jul 2022 1494

Constanța, trei jucători sub tricolor Ionuț Stănescu, în echipa turneului de la Varna. România a ratat dramatic Mondialele

25 Jul 2022 1550

Constanța. Handbal George Buricea - „Din nou am avut ghinion la tragerea la sorți, dar ne vom juca șansa“

23 Jul 2022 1821

HC Dobrogea Sud Constanța și-a aflat adversarul din turul întâi al EHF European League

19 Jul 2022 1480

UPDATE „Delfinii“ au început pregătirea pentru noul sezon. HC Dobrogea Sud va preda ștafeta către CSM Constanța (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 2291

Handbaliștii de la HC Dobrogea Sud Constanța, spectacol la rafting. „S-au simțit ca… delfinii în apă“ (GALERIE FOTO)

18 Jul 2022 1512

Tânărul handbalist David Pavlov, de la HC Dobrogea Sud Constanța la CSM Focșani 2007

18 Jul 2022 2489

HC Dobrogea Sud Constanța Pregătire în sală pentru Alexandru Andrei și Ionuț Nistor. Ultimii doi din seria accidentaților grav

16 Jul 2022 2096

HC Dobrogea Sud începe pregătirea pentru noul sezon. „Delfinii“ joacă în EHF European League din turul întâi

15 Jul 2022 1910

Trei tineri handbaliști de la HC Dobrogea Sud se pregătesc pentru turneul oficial de la Varna. Ținta - elita continentală (GALERIE FOTO)

02 Jul 2022 1827

HC Dobrogea Sud Alexandru Andrei, în recuperare după operație. „În retur, sper să fiu alături de coechipieri și să joc!“

25 Jun 2022 1758

Moment aniversar la HC Dobrogea Sud Liviu Caba a împlinit 22 de ani. Jucătorul cu numărul 21 este născut pe 21 iunie

22 Jun 2022 1961