Triatlon Constănţeanca Antoanela Manac, lângă podium la Cupa Continentală din Argentina (galerie foto)

În ultima reprezentaţie din stagiunea 2019 de triatlon, campioana constănţeană Antoanela Manac (24 de ani) a reuşit un rezultat valoros la Cupa Continentală de la Formosa (Argentina), unde s-a clasat pe locul patru.
 
„S-a terminat acest sezon... după nenumărate curse în care am suferit, am suferit şi acum, la ultima întrecere, care a fost PanAmerican Cup Triathlon Olimpic. Am terminat pe locul 4 (acest loc începe să devină al meu)....după proba de înot şi de bicicletă care mi-au ieşit, alergarea a fost fatală, m-am simţit extrem de rău, am căpătat răni din nou şi nu am reuşit să menţin ritmul din primele două ture, unde eram în prima poziţie. Cu toate acestea, am obţinut un punctaj foarte bun, iar aceasta mă motivează cel mai mult! Urmează o perioadă de refacere, dupa care voi începe pregătirea de iarnă din noul sezon competiţional“, a declarat Antoanela Manac.
 
„Închidem frumos sezonul competiţional 2019: locul 4 pentru Antoanela şi încă o medalie, acum bronz, pentru Felix la Cupa Continentală de Triatlon din Formosa, Argentina“, a fost şi mesajul Federaţiei Române de Triatlon.
 
Ieri, s-a stins din viaţă, la numai 49 de ani, Klosz Peter, preşedintele Federaţiei, iar, profund îndurerată, Antoanela Manac, a trimis şi ea un mesaj de condoleanţe. „Ai scris istorie pentru Triathlonul din România! Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru această federaţie, pentru noi! Ai plecat pe neaşteptate şi nu pot decât să-ţi promit că vom continua să ducem mai departe munca ta şi această federaţie şi nu ne vom lăsa bătuţi până când nu vom ajunge acolo unde tu îţi doreai să ajungeam, la Olimpiadă! Fiecare medalie obţinută de acum încolo pe care noi, sportivii tăi, o vom obţine, îţi va fi dedicată ţie! Vei rămâne veşnic în amintirea noastră! RIP Klosz Peter! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“.

Imaginile au fost preluate de pe pagina de Facebook „Antoanela Manac“. 
 
Citeşte şi:
 
Campioana din Constanţa O nouă distincţie importantă în triatlon pentru Antoanela Manac
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rezultate la H3RO Mamaia 2023. „Motivația de a participa la un triatlon deloc ușor“ (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 1606

Programul H3RO Mamaia 2023, cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

22 Sep 2023 1995

Ediția a 15-a a H3RO Mamaia 700 de participanți, din zece țări, la cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

19 Sep 2023 1116

CSM Constanța triatlon Carol Popa a concurat în finala A de la Campionatul European Balikesir 2023 (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 1217

Antoanela Manac, a doua evoluție pentru România la Jocurile Europene „Triatlonul face parte dintr-o categorie aparte de sporturi“ (GALERIE FOTO)

30 Jun 2023 1508

Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul cinci în clasamentul mondial, după CM de Aquathlon de la Ibiza (GALERIE FOTO)

03 May 2023 1307

Editorial Din stirpea învingătorilor. Cursele voinței scurtează drumul de la Constanța la Paris

20 Feb 2023 1546

Antoanela Manac, locul zece în Venezuela, la prima cursă internațională de triatlon pe distanța olimpică din acest sezon (GALERIE FOTO)

16 Feb 2023 1346

CSM Constanța În 2023, triatlonistul Carol Popa și-a propus să urce pe podium la Europene. Visul său cel mare - Jocurile Olimpice

13 Jan 2023 1926

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac încheie sezonul pe locul 82 în lume, atingând obiectivul impus de COSR

23 Dec 2022 1585

Triatlon Antoanela Manac, pe locul șase la Cupa Asiatică din Malaezia. Constănțeanca se menține în top 100 mondial (GALERIE FOTO)

02 Dec 2022 1434

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul patru la Cupa Asiatica de la Samarkand. A urcat pe locul 94 mondial (GALERIE FOTO)

15 Oct 2022 1672

Triatloniști de pe litoral, pe podium la Naționale. Apoi, din România, în Franța, la Campionatul European de tineret (GALERIE FOTO)

17 Sep 2022 2040

Triatloniști de top, din zece țări, la ediția a 14-a a H3RO Mamaia. Va fi lansată echipa de perspectivă olimpică

16 Sep 2022 1262

Antoanela Manac, pe podium la Elite, la Mondialele de Aquathlon. Constănțeanca, în cursa pentru Jocurile Mondiale din Bali (GALERIE FOTO)

20 Aug 2022 1720