Turul Ciclist Celco - Marea Neagră. Restricții de trafic în municipiul Constanța

  • Competiția se adresează atât cicliștilor profesioniști, cât şi celor amatori și se desfășoară pe etape.
 
Turul Ciclist Celco -Marea Neagră, prima cursă de șosea din Dobrogea, ia startul în acest weekend.  Competiția se adresează cicliștilor profesioniști și amatori și se desfășoară pe etape: contratimp individual, fond și circuit.
 
Pentru siguranța partipanților la eveniment, în perioada 22-23 mai, vor fi instituite restricții de circulație, potrivit unui comunicat al Primăriei Constanţa.
 
Astfel, sâmbătă, 22 mai, în intervalul orar 9.15 - 11.45, în stațiunea Mamaia se va restricționa traficul rutier pe bulevardul Mamaia, pe două benzi de circulație, atât pe sensul de deplasare dinspre stațiunea Mamaia spre Năvodari, cât și pe sensul de deplasare dinspre Năvodari spre stațiunea Mamaia.
 
De la ora 13.15, caravana ciclistă se va deplasa din zona piațetei Cazino spre Năvodari, circulația autovehiculelor fiind îngreunată pe acest traseu.
 
Duminică, 23 mai, între orele 10.15 - 12.00,  se vor institui restricții de circulație pe traseul cuprins între șoseaua Portului, de la breteaua de legătură cu strada Traian- deplasare spre Poarta 1- intersecția cu strada Termele Romane.
 
Tot duminică, în intervalul orar 12.30 - 14.30, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe circuitul delimitat de șoseaua Portului, de la breteaua de legătură cu strada Traian - deplasare până în zona Poarta 4 - intersecția cu strada Prelungirea Traian - deplasare către Poarta 1- intersecția cu strada Termele Romane.
 
Evenimentul sportiv va avea loc cu respectarea măsurilor de prevenție împotriva infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Spațiul de desfășurare a evenimentului va fi delimitat de către organizatori astfel încât să se poată asigura respectarea normelor legale în vigoare.
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Primăria Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Circulația rutiera va fi restricționată parțial pentru desfășurarea competiției de ciclism „Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră”

12 May 2023 1136