Turul Dobrogei la ciclism a ajuns la ediția 19. Care este programul competiției

Turul Dobrogei la ciclism își va derula la sfârșitul acestei săptămâni ediția a 19-a. Competiția, care a plecat la drum pentru prima oară în 1968, este organizată de Clubul Județean de Ciclism Bilal Constanţa, în parteneriat cu Directia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa și Federaţia Română de Ciclism. 

Ca și în ediția precedent, Turul Dobrogei se adresează și anul acesta doar cadeților și juniorilor.

„Anul trecut am reușit să readucem în prim plan Turul Dobrogei după o pauză de o ediție. Doar prin astfel de competiții putem să revitalizăm ciclismul românesc, dar este din ce în ce mai greu de organizat un astfel de eveniment. In toată lumea autoritățile locale se implică financiar în susținerea unor astfel de competiții care aduc plus valoare ca și imagine, din păcate la noi implicarea este foarte redusă chiar spre zero. a declarat Victor Bănescu, președintele Clubului Bilal.

Turul Dobrogei programează anul acesta patru etape, după cum urmează:

Vineri, 17 mai, va avea loc:
– Etapa I: Contratimp individual (15 kilometri)
Ora 10:00 – start 15 km – cadeți și juniori borna km 1 + 200 m, DJ 222. Plecarea concurenţilor se va face la fiecare minut, în ordine aleatorie, stabilită prin tragere la sorţi la şedinţa tehnică, ţinând cont de categorie, baieți și fete. Întoarcerea se va efectua la după parcurgerea a 7 km + 500 metri, la borna km 8 + 700 m.

Etapa va impune oprirea temporară a traficului (blocare tronson de drum DJ 222 borna km 1 + 200 metri și km 8 +700 metri). La interval de 15 minute, se va da drumul la trafic, autovehiculele fiind însoțite de echipaje ale poliției rutiere. Cicliștii vor respecta indicațiile polițiștilor, arbitrilor și organizatorilor.

– Etapa a II-a: 55 kilometri
Ora 16.00 – Adunare ieșire Ovidiu, sens giratoriu intersecție DN 2 A cu DN 22 cu direcția de mers spre M. Kogalniceanu borna km. 196
Ora 16.30 START DN 2A – M. Kogalniceanu, viraj stânga pe str. Daciei/DJ222 – spre CUZA VODĂ – întoarcere pe DJ 222 la borna km 25 + 500 metri (în aproprierea intersecției cu DN 22C) retur pe
DJ222 iar înainte cu 1.7 km de a ajunge la M. Kogalniceanu se va vira dreapta pe langa padure (centura localității M. Kogalniceanu) – sosire în dreptul fermei Avicola Kogălniceanu, în apropriere de ieșirea în DN 2A. Cursa se va termina în jurul orelor 18.30.
Drumul nu va fi blocat, cicliștii vor circula în coloană și vor respecta regulile de circulație pe drumul public, indicațiile polițiștilor, arbitrilor și organizatorilor.

Sâmbătă, 12 mai, va avea loc:
– Etapa a III-a: 100 de kilometri
Ora 10.00 – Adunare

Ora 10:30 – start – DN3 borna km 241 – (ieșire Murfatlar) – Ciocârlia de Sus – Ciocarlia – Cobadin – Viișoara – Pietreni – Deleni – Adamclisi – Urluia – se va întoarce la borna km 189 + 100 metri – sosire DN3 borna km 241 metri (intrare Murfatlar). Cursa se va termina in jurul orelor de 13.30.
Drumul nu va fi blocat, cicliștii vor circula în coloană și vor respecta regulile de circulație pe drumul public, indicațiile polițiștilor, arbitrilor și organizatorilor. Datorită lungimii etapei, cursa cadeților va putea fi supusă modificării în cadrul ședinței tehnice.

Duminică, 13 mai, va avea loc:
– Etapa a III-a: Circuit pe Bd. Aurel Vlaicu (60 de kilometri)
Se vor parcurge 30 de tururi, care vor însuma 60 de kilometri. Startul se va da la ora 12.30.

În ultima zi, duminică, înaintea etapei cadeților și juniorilor v,a avea loc șiCupa României de Șosea pentru Copii, etapa I. Competiția va fi de tip fond. Programul și distanțele sunt următoarele: a) Copii D2– 1 km – 1/2 ture b) Copii D1 – 2 km – 1 tururi; c) Copii C – 6 km – 3 tururi; d) Copii B – 12 km – 6 tururi; e) Copii A – 26 km – 13 tururi;

Sursa foto: Facebook/Turul Dobrogei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CS Medgidia ciclism Daria Solomon, campioană națională, după locul întâi de la „Cupa Toamnei“. „Un sezon extraordinar!“ (GALERIE FOTO)

07 Oct 2023 1117

CSM Constanța Tânărul Matei Paris, o medalie de aur și patru de bronz la Campionatul Național de Ciclism de Șosea de la Plovdiv

04 Oct 2023 1255

CS Medgidia Adrian Moldoveanu, clasat pe locul trei la ultima etapă de Cupă Națională XCO (GALERIE FOTO)

30 Sep 2023 1167

Ciclism CSM Constanța Matei Paris, campion național la întrecerea pe pistă din Bulgaria (GALERIE FOTO)

30 Sep 2023 1150

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbaliștii, debut, acasă, în noul sezon de campionat

22 Sep 2023 959

CSM Constanța. Ciclistul campion Mihnea Harasim „În cursă, pe lângă strategie și jocuri tactice de echipă, intervine, la un moment dat, suferința“ (GALERIE FOTO)

08 Sep 2023 1683

IPJ Arges DN 7C - Transfăgărășan - închis pentru competiția sportivă TRANSFIER 2023

01 Sep 2023 899

Ciclism Mihnea Harasim de la CSM Constanța, clasare pe podium la Campionatele Balcanice de Ciclism pe Șosea din Grecia (GALERIE FOTO)

30 Aug 2023 761

CS Medgidia ciclism Daria Solomon, câștigătoare în proba de fond de la Campionatul Național de șosea (GALERIE FOTO)

07 Aug 2023 1144

Ciclism CS Medgidia Daria Solomon, pe locul întâi la Cupa Orașului Zărnești, a treia etapă din Cupa României de Șosea (GALERIE FOTO)

03 Aug 2023 1328

Cicliștii din Turul României 2023 trec și prin Dobrogea (GALERIE FOTO)

06 Jul 2023 1128

CS Medgidia Ciclistul Adrian Moldoveanu, pe podium la Tulcea (GALERIE FOTO)

04 Jul 2023 1430

Ciclism Gelu Codreanu, de la CS Medgidia, pe locul întâi la Turul Colinelor. Clasări bune pentru sportivi și în alte concursuri

27 May 2023 1512

Poarta Albă va avea pistă de ciclism

20 May 2023 1085

Atenție șoferi! Circulația rutiera va fi restricționată parțial pentru desfășurarea competiției de ciclism „Turul Ciclist CELCO - Marea Neagră”

12 May 2023 1136