Un meci al Simonei Halep, nominalizat la premiul pentru cel mai bun duel al sezonului

Unul din meciurile Simonei Halep din acest sezon a fost ales printre cele mai bune 5 confruntări ale anului de către site-ul WTA, scrie digisport.ro. 

Este vorba de partida cu Serena Williams de la Australian Open din turul al patrulea al turneului de Grand Slam (1-6, 6-4, 4-6).

Cele două jucătoare intrau în arenă după pauze mai lungi - Simona era în continuare numărul 1 mondial, dar pierduse primul meci la Sydney la revenirea după o perioadă de 3 luni de stat pe margine în urma unei accidentări la spate. Serena pusese capăat sezonului 2018 odată cu înfrângerea cu scandal din finala de la US Open. 

La fel ca în partidele anterioare de la Melbourne, americanca a defilat în primul set, scor 6-1 în doar 20 de minute. A urmat însă riposta de zile mari a Simonei Halep.

"Condusă după un set şi aproape de 1-3 în al doilea act, tenacitatea Simonei a intrat în acţiune. Jucând mult mai riscant, campioana de la Roland Garros a salvat game-ul cu un smash, iar înfruntarea care părea că este un marş triumfal al Serenei s-a transformat într-un clasic al tenisului feminin în care două din cele mai bune jucătoare din istorie s-au războit timp de o oră şi 47 de minute.

Halep a început să sculpteze cu mingi de o geometrie precisă, prelungind cu încăpăţânare schimburile şi punând la grea încercare mişcarea Serenei în teren. Astfel, Simona a dus bătălia în termenii pe care şi-i dorea şi a câştigat 8 din următoarele 11 game-uri. Şi de la 1-2 în setul al doilea s-a ajuns la 3-2 pentru Halep în decisiv," au scris cei de la site-ul oficial al WTA. 


A fost apoi rândul Serenei Williams să întoarcă soarta partidei - jucătoarea care dorea să câştige cel de-al 24-lea titlu de Grand Slam a etalat cel mai agresiv joc pentru a salva trei mingi de break, iar, ca în fotbal ratările se răzbună Halep a cedat pe propriul serviciu şi a suferit un nou eşec în faţa Serenei, al 9-lea din 10 meciuri.

Cele două mari campioane au impresionat şi după meci. 


"De aceea e numărul 1 în lume, a ridicat jocul la un nivel fantastic. Am crezut că pot trece în două seturi, dar uitasem că joc cu liderul mondial," a declarat admirativ Serena Williams după meci.

"M-am simţit ca şi cum m-ar fi lovit trenul în primul set! Dar, după aceea am zis că acum trebuie să înceapă meciul pentru mine, ştiam că pot să joc mult mai bine. Mi-aş da un minus 10 pentru cum am evoluat, chiar dacă am pierdut," a spus Simona după un meci intrat în galeria marilor dueluri ale sezonului.


Din fericire, în anul considerat unul chill de Simona Halep, românca îşi va lua emfatic revanşa la Wimbledon şi va cuceri al doilea său titlu de Grand Slam. 

Campioana de la Wimbledon va bifa primul turneu din 2020 la Adelaide. Aceasta va fi competiția inaugurală în orașul natal al lui Darren Cahill, iar ”Simo” nu putea lipsi. "Când am auzit pentru prima oară despre acest turneu, am spus că voi participa cu siguranţă", a declarat Halep, în vara acestui an.


Adelaide International, o competiţie combinată ATP şi WTA, va înlocui turneul Sydney International, care a fost retras din calendar pentru a se face loc viitoarei Cupe ATP, rezervată echipelor masculine.

Aceasta va fi întrecerea premergătoare turneului de Grand Slam de la Australian Open. Câștigarea celui de-al treilea titlu major al carierei reprezintă primul obiectiv al Simonei din 2020.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1452

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 674

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 3919

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 630

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 876

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1319

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 647

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 634

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 912

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 849

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 631

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 644

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 689

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 699

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 758