Unirea Constanța - FC Hermannstadt Ianis Zicu - „Va fi o partidă dificilă, dar și noi trebuie să arătăm altfel“

 
  • Formația de pe litoral a transferat încă trei jucători.   
 
Echipa de fotbal Unirea Constanța (noua denumire a AFC Farul Constanţa), reprezentanta județului în Liga a 2-a, susține astăzi primul meci pe teren propriu din acest campionat, întâlnind la Techirghiol, de la ora 17.30,  FC Hermannstadt, formație care a jucat în Liga 1 în stagiunea trecută.
 
Unirea a anunțat că, „din motive de siguranță și securitate, independente de clubul nostru“, partida se va disputa fără spectatori.
 

Întâlnim o echipă retrogradată din Liga 1, care și-a păstrat foarte mulți dintre jucătorii din sezonul trecut și a adus și alții valoroși, de primă ligă. Au în fața jucători foarte, foarte buni. De exemplu, Buhăcianu a fost golgeterul Ligii a 2-a. Este o echipă puternică și va fi o partidă dificilă, dar și noi trebuie să arătăm altfel, pentru că a mai trecut o săptămână peste noi. Știm că au valoare și că sunt jucători cu experiență mare la nivelul primei ligi, plătiți de 6-7 ori mai mult decât jucătorii noștri, dar, cu siguranță, punctele pe care și le doresc, le dorim și noi. Așa că trebuie să fie pregătiți de luptă. Chiar dacă, până va fi gata stadionul, nu putem să jucăm acasă, la Mangalia, și vom disputa meciurile de pe teren propriu la Techirghiol, adversarii nu vor câștiga puncte prea ușor. Am încredere totală că le vom face viața grea. Din păcate, nu am obținut avizul necesar pentru a disputa această partidă cu spectatori în tribune, dar sunt convins că la următorul meci îi vom avea alături de noi, a declarat Ianis Zicu, antrenorul principal al Unirii.

 

 
Am transferat încă trei jucători. Am adus doi tineri de la Rapid, care trebuie să crească alături de ceilalți jucători ai noștri. Nu avem un lot experimentat, sunt puțini jucători cu experiență, dar ne trebuie jucători care să se sacrifice pentru grup, care să muncească și care să-și dorească să ajungă mai sus. În momentul acesta, încercăm să formăm o echipă puternică, a mai spus principalul formației de pe litoral.

 Cei trei nou veniţi sunt Cristian Ignat, Enrichi Finica (împrumutaţi de la Rapid) și Alin Manea (sosit de la Poli Timişoara).

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Unirea Constanța)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1277

Farul Constanța, meciuri amicale cu Dunărea Călărași și Unirea Slobozia

18 Mar 2024 1135

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, învinsă de LPS Suceava (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 1020

Victorie și calificare în play-off pentru voleibaliștii de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

25 Feb 2024 602

Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța „Unirea Principatelor Române ne arată un fapt esențial, anume că deciziile curajoase pot modela destinul unei națiuni unite”

24 Jan 2024 590

Piesă din patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanța, expusă cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

24 Jan 2024 664

Știri Constanța azi LIVE. Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța! (FOTO+VIDEO)

24 Jan 2024 1679

Programul Muzeului de Artă Populară Constanța pe 24 ianuarie

23 Jan 2024 681

LIVE TEXT Unirea Principatelor Române, sărbătorită la MINA Constanța printr-un simpozion (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 935

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Constanța! Agenda evenimentelor

22 Jan 2024 1023

Simpozion despre Unirea Principatelor Române la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

22 Jan 2024 751

Conferință de presă AUR Constanța, la sediul nou. George Simion prezent la eveniment

13 Jan 2024 1627

Retrospectiva sport Constanța 2023, anul în care Farul a devenit campioana României! Eroi, rezultate și întreceri de top la malul mării

18 Dec 2023 1459

Volei CSM Constanța, victorie-blitz cu Unirea Dej

10 Dec 2023 910

Fotbal Liga a 5-a Constanța. Rezultatele din etapa a 9-a, respectiv a 11-a + clasamentele

06 Nov 2023 2243