Urban Boxing. Silviu Streinu s-a impus în main-event. „The Street Fighter“, dedicație specială (GALERIE FOTO)


 
  • Silviu „The Street Fighter“ Streinu l-a întâlnit în main-event pe Ștefan Panaitescu.
  • Festivitatea de premiere la acest meci a fost efectuată de Florina Cristache, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, și de Iani Lascu, iar la gală a fost prezentă și fosta mare gimnastă Camelia Voinea.
  • Și la acest eveniment a fost susținută, într-un moment umanitar, lupta Andreei cu problemele de sănătate pe care le are.
 
Prima ediție a galei Urban Boxing s-a desfășurat în Mamaia Nord, în organizarea promoției constănțene Urban Legend, și s-a bucurat și ea de succes. Programul a cuprins exclusiv meciuri de box, disputate pe durata a trei reprize a câte trei minute.
 
În main-event, s-au întâlnit Silviu „The Street Fighter“ Streinu, de la Urban Legend Constanța (antrenor, Marcel Jipeanu) și Ștefan Panaitescu (CSM Ploiești, antrenor, Ghiocel Petrea), iar Streinu a obținut victoria la puncte. „A fost o luptă frumoasă, pe care o dedic băiatului meu, care se va naște în scurt timp (n.r. și care va primi prenumele Adonis). Din acest motiv, victoria e cu atât mai importantă pentru mine. În același timp, vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care mi-au fost alături în această perioadă de pregătire“, a declarat la final Silviu Streinu. 

O experiență nouă
 
Cu acest prilej, Silviu a disputat primul său meci de box în țară, „The Street Fighter“ fiind cunoscut în special pentru partidele de MMA, kickboxing sau Kempo. „A fost o experiență nouă. Boxul presupune lupta de aproape, care te solicită mult. Într-un moment al partidei, am avut tendința, din MMA, de a merge peste adversar și de a încheia astfel lupta, dar m-am stăpânit. Oricum, de la începutul întâlnirii mi-am propus să țin meciul pe toate cele trei reprize, pentru a prelungi spectacolul, nu să pun capăt repede întâlnirii. Respect pentru oponentul meu, s-a mișcat bine, e medaliat european la box. A fost o gală foarte interesantă, organizată la superlativ. A ieșit foarte bine. Am rămas plăcut surprins de interesul care i se alocă boxului, dovadă entuziasmul din jurul partidelor de la Urban Boxing“, a punctat Silviu Streinu.        
 
Celelalte rezultate din fight-cardul principal au fost:

 
  • Samuel Cioabă (CS Năvodari, antrenor - Marcel Jipeanu) - Edwin Petrea (CSM Ploiești, antrenor - Ghiocel Petrea) - victorie Petrea prin abandon în repriza a treia
  • Denis Pană (CSM Ploiești, Ghiocel Petrea) - Dacian Bucăluță (CS Năvodari, antrenor - Marcel Jipeanu) - victorie la puncte Bucăluță
  • Ozgean Sali (Sharks Gym Constanța, antrenor - Daniel Asaftei) - Ovidiu Jaluba (Respect Gym Bacău, antrenor - Florin Lupu) - victorie Ozgean la puncte
  • Amir Joy (Body Boxing Urban Legend Constanța, antrenor - Ionuț Bodilcu) - Lucian Rusu (Respect Gym Bacău, antrenor - Florin Lupu) - victorie Rusu la puncte
  • Dragoș Ghencea (Fight Club, antrenor - Ogun Asan) - George Dinache (ABC Team Berceni, antrenori  - Marian Olaru și Alexandru Nicolae) - victorie Dinache prin accidentarea adversarului în repriza întâi
  • Alex Gaca (Body Boxing Urban Legend Constanța, antrenor - Ionuț Bodilcu) - Mihai Gabriel Buftea (Respect Gym Bacău, antrenor - Florin Lupu) - victorie Buftea la puncte.
 
Solidari în continuare pentru Andreea!
 
„Ne bucurăm pentru reușita galei. Succesul pe care l-a avut ne-a întrecut cu mult așteptările. Și la acest eveniment am susținut, într-un moment umanitar, lupta Andreei cu problemele de sănătate pe care le are. Oamenii sunt în continuare alături de ea și, de la gală la gală, se arată mai uniți pentru a susține acest caz caritabil“, a declarat Mihai Isop, promotor la Urban Legend și fondator al Urban Legends Fighting Championship.

 
„O seară incendiară“
 

Festivitatea de premiere la partida din main-event a fost efectuată de Florina Cristache, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța, și de Iani Lascu. „Un spectacol deosebit, o seară incendiară, dedicată exclusiv boxului“, a fost mesajul DJST Constanța. De asemenea, la gală a fost prezentă și fosta mare gimnastă Camelia Voinea, maestru emerit al sportului și antrenor emerit, campioană și vicecampioană mondială, dar și vicecampioană olimpică şi europeană, în prezent antrenor la CS Farul Constanța.


„O gală minunată, cu oameni minunați și sportivi bine pregătiți“, a postat și Camelia Voinea, care a fost însoțită la eveniment de familie. Soțul, Claudiu Dragoș Bănescu, face parte din garda veche a artelor marțiale constănțene. E fost multiplu campion în sporturi de contact, iar în prezent e antrenor de MMA (arte marțiale mixte). Fiica, Sabrina Maneca Voinea, îi calcă pe urme mamei, fiind o gimnastă de mare viitor.
 
Sportivitatea lui Ozgean Sali
 
Câștigător în fața lui Ovidiu Jaluba, Ozgean Sali a dat dovadă de fair-play și a postat ulterior pe Facebook: „Am ieșit învingător la decizie, dar adversarul meu a meritat mai mult decât mine victoria, așa că victoria îi aparține din partea mea. După șase luni de pauză și după doar patru săptămâni de pregătire, am reușit să termin meciul în picioare. Le mulțumesc antrenorilor mei, fără de care nu se poate nimic... al doilea tată al meu, Daniel Asaftei, și omul care e mereu lângă noi, Cătălin Cășaru! Îi mulțumesc familiei mele, care a fost lângă mine, cu greu au suportat, dar au fost acolo! Le mulțumesc din suflet celor din a doua mea familie, Sharks Gym Constanța, și tuturor colegilor care mi-au fost alături, atât la antrenamente, cât și la gală! Mulțumesc, Mihai Isop, pentru oportunitatea de a lupta în gala Urban Boxing! Le mulțumesc sponsorilor care mi-au fost alături, fără ei nu se putea!“.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Silviu Streinu, Anca Bebe Anca, DJST Constanța, George Laurențiu Stratula)
 
Citește și:
 
Ediția inaugurală a „Urban Boxing“. Partide explozive și o inovație. „Va fi un show de ținută“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia Cosmin Bucoveanu - Silviu Streinu, main event la gala Urban Legend vs Stoica Brothers. Partide incendiare!

05 May 2023 2582

În culmea fericirii! Luptătorul Silviu Streinu este tătic. „Să-ți aducă numai bucurii și să-ți calce pe urme!“

25 Jun 2022 5122

Ediția inaugurală a „Urban Boxing“. Partide explozive și o inovație. „Va fi un show de ținută“

10 Jun 2022 2658

30 de medalii pentru luptătorii de la CS Năvodari la Campionatul Național de Kempo K1 (GALERIE FOTO)

02 Jun 2022 1781

Coronavirus. Promoția Urban Legend, apeluri la responsabilitate Luptătorul Mădălin Pîrvulescu - „Stăm în casă azi, pentru a fi bine mâine!“ (galerie foto)

27 Mar 2020 3633

Constanţa Silviu „The Street Fighter“ Streinu a încheiat în numai zece secunde meciul de la Urban Legend 9 - Invictus (galerie foto)

19 Dec 2019 10026

Constanţa Gala Urban Legend 9 Invictus. Învingătorul lui „Goliat“ luptă din nou. Meci exploziv!

22 Nov 2019 7006

Constanţa Silviu Streinu şi Robert Orbocea au câştigat, prin KO, în main-event la gala Urban Legend 7 All Stars (galerie foto)

26 May 2019 4879

Silviu Streinu, în main-event Vin luptători olandezi la ediţia a şaptea a galei „Urban Legend“, de la Constanţa. Show total!

16 May 2019 4707

Marian Rusu și Silviu Streinu au câștigat centurile la gala Urban Legend 4, de la Constanța (galerie foto)

28 May 2018 9364

Meciuri de top, duminică, la gala Urban Legend 4 Cine ia centura? În main-event, Silviu Streinu apără onoarea Constanţei (galerie foto)

26 May 2018 7893

Imagini de la eveniment. Gală la Constanţa Luptătorii de la Urban Legend 4 sunt gata de luptă. Vor sări scântei! (galerie foto)

25 May 2018 2992

Meciuri unul şi unul. Ben Schneider - Silviu Streinu, în main-event Gala Urban Legend 4, duminică, la Constanţa. Show, ca de obicei!

23 May 2018 8300

O nouă decizie! Silviu-Vasile Streinu a fost arestat preventiv

09 Feb 2016 3017

Magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis Silviu-Vasile Streinu, arestat la domiciliu

06 Feb 2016 3194