„Uşor-uşor, voi ajunge unde-mi doresc“ Meciul Israel - Republica Moldova, arbitrat de Mădălina Gherghi. Premieră pentru tânăra din Constanţa! (galerie foto)

Pe parcursul acestei săptămâni, în România, la Mogoşoaia şi Buftea, se desfăşoară un turneu internaţional de fotbal feminin, la categoria de vârstă Under-16. Partidele sunt conduse numai de femei arbitru, iar printre tinerele delegate se numără şi Mădălina Gherghi, originară din localitatea constănţeană Poarta Albă şi care s-a mutat de câţiva mulţi ani la Bucureşti.
 
Mădălina a condus partida Israel - Republica Moldova 0-1, iar astăzi şi sâmbătă, 13 aprilie, va fi rezervă la alte două meciuri. La turneu mai participă selecţionatele României şi Ungariei, iar, în meciul în care s-a aflat la centru, constănţeanca a bifat o premieră în cariera sa de arbitru. „La Mogoşoaia şi Buftea se desfăşoară un turneu de dezvoltare UEFA la fotbal feminin, organizat de UEFA şi Federaţia Română de Fotbal. Meciul Israel - Moldova a fost primul arbitrat de mine la fotbal feminin! A fost interesant, dar puţin ciudat la început, până m-am acomodat cu stilul fetelor. Până acum, am participat numai la meciuri de băieţi. Am avut parte însă de o partidă foarte disputată, cu multe ocazii şi a fost o plăcere pentru mine să o conduc“, a declarat frumoasa domnişoară.
 

Delegată şi la turneele Academiei Hagi

 
În celălalt meci din prima zi, România a trecut de Ungaria cu 2-1. Programul celorlalte zile este următorul: astăzi - România - Republica Moldova (Mogoşoaia, ora 15.00), Ungaria - Israel (Buftea, ora 17.00); sâmbătă, 13 aprilie - România - Israel (Mogoșoaia, ora 11.00), Republica Moldova - Ungaria (Buftea, ora 11.00). „Până acum, am mai avut delegări la meciuri internaţionale, dar nu oficiale. S-a întâmplat când eram în Constanţa, la turneele organizate de Academia Hagi. Acum a fost ceva oficial, turneu organizat de Federaţie, ne-a delegat Comisia Centrală de Arbitri şi am avut observatori de joc“, a precizat constănţeanca.
 

Pe o linie bună

 
Mădălina a plecat din Constanţa la Bucureşti în urmă cu patru ani. În momentul de faţă, arbitrează partide la nivelul judeţului Ilfov (Liga a 4-a, Liga a 5-a), dar şi la juniori republicani. Tânăra, care e studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti, îşi doreşte în arbitraj să ajungă cât mai repede în lotul Ligii a 3-a, iar apoi cât mai sus. „Sunt pe o linie bună în arbitraj. Sunt mulţumită. O iau pas cu pas şi uşor-uşor voi ajunge unde-mi doresc. Ca oricare arbitru, vreau să ajung cât mai sus posibil, arbitru FIFA bineînţeles. Mă antrenez, muncesc mult, am meciuri bune. Mă pregătesc şi de promovarea în Liga a 3-a. Aştept examenul, la vară poate“, a declarat constănţeanca.
 
Citeşte şi:
 
Cine i-a furat inima unei domnişoare de 17 ani „Droguri” pe terenuri de fotbal din judeţul Constanţa (galerie foto)

 
 
 
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Am trăit un sentiment unic“ Mădălina Gherghi, arbitru de fotbal, a fost voluntar la meciurile de la Euro 2020 găzduite de București (galerie foto)

17 Jul 2021 6119

Nicu Stoenciu a devenit observator de joc Zece arbitri din Constanţa, reţinuţi de la delegări

02 Oct 2014 2746