„Vechi prieteni, poate viitori parteneri“ Discuţii pentru o posibilă colaborare între Farul Constanţa şi Galatasaray Istanbul

 

 
  • Invitaţi la Istanbul pentru un documentar despre Galatasaray, Hagi şi Gică Popescu s-au întâlnit şi cu Burak Elmas, preşedintele clubului turc.
  • Ca jucători, Hagi şi Gică Popescu au cunoscut un succes deosebit şi cu Galatasaray.
  • Cei doi au cucerit inclusiv Cupa UEFA şi Supercupa Europei cu gruparea din Istanbul.
 
Gică Hagi, managerul tehnic al Farului Constanţa, şi Gică Popescu, preşedintele clubului de pe litoral, s-au aflat la Istanbul, alături de prietenii din fosta lor echipă, Galatasaray. Cei doi foşti mari fotbalişti au fost invitaţi în Turcia cu ocazia realizării unui documentar fotbalistic.
 
Cu această ocazie, Hagi şi Gică Popescu s-au întâlnit şi cu Burak Elmas, preşedintele lui Galarasaray, iar printre subiectele de discuţii s-a aflat şi o posibilă colaborare între Farul şi celebrul club turc. „Vechi prieteni, poate viitori parteneri. În zilele petrecute la Istanbul, eu şi Gică Hagi am avut plăcerea de-a ne întâlni cu noul preşedinte al clubului Galatasaray, domnul Burak Elmas. Un vechi prieten. În anii de glorie ai noştri şi ai clubului, era membru în board-ul Galatasaray. Am povestit din trecut, am discutat despre o posibilă viitoare colaborare între Farul şi Galatasaray. Detaliile şi direcţiile urmează să le stabilim. Ar însemna o onoare pentru noi: din prieteni să devenim colaboratori ai marelui club de pe Bosfor“, a fost mesajul lui Gică Popescu. Totodată, s-a vorbit și de un meci amical Farul - Galatasaray, în luna septembrie a acestui an.   

 

Au făcut istorie cu Galata


 
Ca jucători, Hagi şi Gică Popescu au cunoscut un succes deosebit şi cu Galatasaray. Hagi a jucat la echipa din Istanbul între 1996 şi 2001, susţinând 132 de meciuri şi marcând 59 de goluri. Extrem de iubit de fanii Cim-Bom, „Regele“ a cucerit cu Galata patru titluri de campion al Turciei, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Hagi a şi antrenat-o pe Galatasaray, în două rânduri, în sezoanele 2004/2005 şi 2010/2011, cucerind de pe bancă Cupa Turciei. La performanţele Galatei a contribuit şi Gică Popescu, între 1997 şi 2001, interval în care a jucat 110 meciuri şi a marcat de cinci ori. „Baciul“ are în palmares ca jucător al lui Galatasaray trei titluri, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA (marcând penalty-ul decisiv în finala cu Arsenal Londra) şi Supercupa Europei. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Sursa foto: Facebook (Gheorghe Popescu)
 

Citeşte şi:
 
Hagi şi Gică Popescu, invitaţi la Istanbul. Revedere cu prietenii de la Galatasaray
 
În meciul cu Cerno More Varna, Farul Constanța își prezintă lotul pentru noul sezon

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1787

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3251

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 901

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1431

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1754

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2134

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2384

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6192

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2287

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2972

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2694

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11223

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2198

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1803

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2168