Sport

Vedete ale sportului, în mijlocul elevilor, la Constanţa, în Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“

Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ continuă în 2018, iar în luna ianuarie la Constanţa sunt prevăzute şase acţiuni, în care reprezentanţi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, împreună cu foşti sau actuali sportivi celebri, se vor afla în mijlocul elevilor din diferite unităţi de învăţământ, sub semnul „Orei de educaţie fizică cu un campion“.
 
Astfel, pe 16 ianuarie, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa, de la ora 15.00, se vor afla Beatrice Câşlaru şi Răzvan Florea (reprezentanţi de seamă ai înotului). Pe 17 ianuarie, la Şcoala Gimnazială „Grigore Moisil“ din Năvodari vor veni, la ora 14.30, Mihai Georgescu şi Bogdan Lupşe (de la echipa de oină Frontiera Tomis Constanţa, campioană a României). Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ Constanţa îl va avea oaspete, pe 19 ianuarie, de la ora 11.00, pe Romeo Enescu (de la volei).
 
La Şcoala Gimnazială nr. 22 „IC Brătianu“ Constanţa, vor fi prezenţi, pe 22 ianuarie, de la ora 11.00, luptătorii Alex Filip şi Cătălin Căşaru, de la Sharks Gym Constanţa. Pe 23 ianuarie, de la ora 13.00, elevii de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru“ din Ovidiu îl vor avea alături pe Cristi Pletea, tânărul campion de tenis de masă. Nu în ultimul rând, la Şcoala Gimnazială nr. 18 „Jean Bart“ din Constanţa le vor împărtăşi copiilor din experienţa lor, pe 25 ianuarie, de la ora 11.30, reprezentanţi ai echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa, Ionuţ Stănescu şi Branko Angelovski sau Dalibor Cutura.
 
Programul Naţional „Campionii României în şcoală, liceu şi universitate“ este o iniţiativă a Ministerului Tineretului şi Sportului, fiind implementat în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Comunicaţiilor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, inspectoratele şcolare judeţene şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
 
Sursa foto: Facebook  
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Răzvan Florea, mulţumit Înotătorii de la Atena Sport Club Constanţa, medaliaţi în Bulgaria, la întrecerea internaţională „Britz“ (galerie foto)

17 Oct 2018 1024

Festival atletic, timp de două zile Alergători de toate vârstele participă, pe faleza din Mamaia, la „Black Sea 10K“

29 Sep 2018 600

Maşina Oanei Florea (soţia medaliatului olimpic din Constanţa Răzvan Florea), vandalizată în parcarea aeroportului (galerie foto)

13 Aug 2018 1391

Ediţia 2018 a Aqua Challenge, primul maraton de nataţie în mare din România, se dispută sâmbătă

28 Jul 2018 880