Verdict dur Mijlocaşul Vlad Suciu, de la FC Farul, se îndreaptă spre operaţie şi spre o absenţă lungă de pe gazon (galerie foto)

 

Tânărul mijlocaş al FC Farul Vlad Suciu a primit rezultatele rezonanţei magnetice (RMN) pe care a efectuat-o, la Constanţa, în urma accidentării grave suferite la genunchiul stâng, în meciul cu Rapid Bucureşti, de pe teren propriu.
 
Verdictul a fost unul dur: ruptură completă a ligamentului încrucişat anterior, leziuni de gradul I la ligamentul încrucişat posterior, ruptură a ligamentului colateral medial şi ruptură de retinacul patelar medial, leziuni complexe de menisc extern asociate, fractură cu impactare de condil femural extern, contuzii osoase femurale şi tibiale, edem al structurilor periarticulare.
 
În această situaţie, operaţia este inevitabilă, ceea ce i-ar aduce fotbalistului de 19 ani o absenţă de şase luni de pe gazon. În continuare, rezultatul RMN-ului va fi văzut, luni, la Bucureşti, şi de dr. Ion Bogdan Codorean, medic primar ortoped şi preşedintele Comisiei Medicale a Federaţiei Române de Fotbal, care va hotărî ce-i de făcut.             
 
„Azi (n.r. ieri), am avut o discuţie cu domnul doctor Codorean. L-am programat pe Vlad la consultaţie, iar în funcţie de ce va hotărî doctorul, asta vom face. Credem că cel mai avizat om din România să citească RMN-ul şi să dea mai departe un verdict este doctorul Codorean. Din păcate, la prima vedere, lucrurile nu stau chiar bine. Se pare că e afectat întreg genunchiul, toată articulaţia. Dacă doctorul hotărăşte că e de operat, prima noastră opţiune e Ungaria, la clinica sportivă de lângă Budapesta. FC Farul a suportat costul RMN-ului, vom plăti şi consultaţia de luni şi îl vom ajuta şi apoi pe Vlad, cu tot ce putem noi“, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al FC Farul.

Sursa foto: Facebook (Mamaia TV)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 493

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 882

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 815

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 763

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 854

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 866

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1786

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1060

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1305

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1406

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1342

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1131

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1457

Superliga 2023/2024 CFR Cluj – Dinamo este capul de afiș al etapei cu numărul 27

22 Feb 2024 958