Victoria Mihai Viteazu, surclasată pe propriul teren de echipa fanilor Game, set şi meci SSC Farul! (galerie foto)

Liderul Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, a realizat, sâmbătă, a 23-a victorie din 24 de meciuri susţinute în campionat.
 
Jucătorii pregătiţi de Ion Barbu, Gică Mina (antrenori) şi Viorel Farcaş (director tehnic) au realizat un galop de sănătate în deplasare cu Victoria Mihai Viteazu, pe care au învins-o cu scor de tenis, 6-0 (2-0). Graţie acestui succes şi înfrângerii la Băneasa a echipei care se afla pe locul doi înaintea etapei, CS Năvodari, SSC Farul s-a distanţat la 11 puncte de aceasta, formaţia din Năvodari pierzând şi poziţia secundă în clasament.
 
SSC Farul a condus clar ostilităţile la Mihai Viteazu, diferenţa dintre cele două echipe fiind vizibilă. Golurile au fost marcate de I. Florea (27), Mazilu (45+1, 74), D. Zaharia (54), Al. Grigoraş (70) şi Suciu (86). Pe lângă aceste reuşite, SSC Farul a mai ratat câteva bune ocazii, având şi o bară (Bumbac 15). „A fost un meci reuşit al nostru. S-a cunoscut diferenţa de valoare dintre cele două echipe. Am jucat şi pe un teren foarte bun, peste nivelul Ligii a 4-a, pe care am putut să ne valorificăm atuurile“, a declarat Ion Barbu. 

„Nu e niciun comentariu de făcut“ 

Cătălin Agafiţei, tehnicianul Victoriei Mihai Viteazu, a recunoscut superioritatea SSC Farul. „E diferenţă mare de tot între cele două formaţii. Nu e niciun comentariu de făcut. Au fost mult peste noi, ne-au surclasat. În tur (n.r. când SSC Farul s-a impus cu 3-1), eram şi noi alţii (de atunci, am pierdut vreo şase - şapte jucători), iar ei nu erau atât de bine puşi pe picioare, ca acum“, a spus Agafiţei.

Oaspeţii au câştigat şi la juniori 

SSC Farul (antrenori, Ion Barbu şi Gică Mina; director tehnic, Viorel Farcaş) i-a avut în teren pe: Vl. Neagu - Ţăranu, Fl. Pătraşcu (75 Niţescu), Bumbac - Al. Grigoraş, Ochia, I. Florea, Măgureanu (40 Suciu), Abibula (83 Meleandră) - Mazilu (81 Ergut), D. Zaharia. Victoria Mihai Viteazu (antrenor, Cătălin Agafiţei) a jucat cu: Cranta - Bogleş, Modiga, Croitoru, Aluaş (80 Puia) - Chelbosu, Gechereanu, Jalbă (5 Oprea), Rânjă - V. Gheorghe (80 Imbria), Grameni (46 Agafiţei). SSC Farul s-a impus şi la juniori, cu 3-2. 

Gloria Băneasa a mai făcut o victimă de lux 

Tot sâmbătă, Gloria Băneasa a realizat un nou rezultat de marcă. După înfrângerea pe care i-a administrat-o liderului SSC Farul, în urmă cu două etape, jucătorii pregătiţi de Nelu Carastoian au trecut acum pe teren propriu, scor 2-1, şi de echipa de pe locul doi, CS Năvodari, care, în urma acestei înfrângeri, a căzut pe poziţia a treia. La juniori, CS Năvodari s-a impus cu 4-1. Celelalte rezultate ale etapei a 24-a au fost: Ştiinţa Poarta Albă - CS Eforie 3-3 la seniori, 5-1 la juniori, Portul Constanţa - CS Agigea 0-2 (5-0), Gloria Albeşti - Voinţa Valu lui Traian 6-2 (3-0), CS Mihail Kogălniceanu - Unirea Topraisar 0-0 (3-3), CFR Constanţa - CSO Ovidiu 1-5 (2-4), Avântul Comana - Viitorul Fântânele 0-7 (2-3) şi Farul Tuzla - Sparta Techirghiol 4-0 (2-7). 

Viitorul Fântânele a urcat pe locul doi 

Clasamentele sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 69p, 2. Fântânele - 59p, 3. Năvodari - 58p, 4. Agigea - 52p, 5. Eforie - 41p, 6. Băneasa - 40p, 7. Albeşti - 38p, 8. Mihai Viteazu - 35p, 9. Techirghiol - 34p, 10. Ovidiu - 33p, 11. Poarta Albă - 30p, 12. Portul - 24p, 13. Mihail Kogălniceanu - 24p, 14. Comana - 23p, 15. Valu lui Traian - 19p, 16. Tuzla - 17p, 17. Topraisar - 16p, 18. CFR - 13p; la juniori - 1. Năvodari - 64p, 2. Portul - 61p (un meci în minus), 3. Fântânele - 58p, 4. Agigea - 48p, 5. Mihail Kogălniceanu - 45p, 6. SSC Farul - 44p, 7. Albeşti - 43p, 8. Ovidiu - 43p, 9. Topraisar - 42p, 10. Mihai Viteazu - 38p, 11. Băneasa - 29p, 12. Techirghiol - 26p, 13. Valu lui Traian - 23p, 14. Comana - 23p, 15. CFR - 17p, 16. Poarta Albă - 16p, 17. Eforie - 8p (un meci în minus), 18. Tuzla - 0p. 

Se mută de pe terenul ITC 

SSC Farul a anunţat că partida din etapa viitoare, a 25-a, de la Constanţa, cu CS Mihail Kogălniceanu, se va juca joi, 13 aprilie, de la ora 17.30. Începând cu acest meci, SSC Farul va disputa toate confruntările de pe teren propriu pe terenul Voinţa din Complexul Sportiv Badea Cârţan din Constanţa, părăsind arena ITC, pe care a jucat până acum acasă. Terenul Voinţa se află în imediata vecinătate a terenului ITC, de pe care SSC Farul a decis să se mute întrucât calitatea suprafeţei de joc nu mai atinge un nivel optim.
 
Sursa foto: Facebook (SSC Farul)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2311

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2865

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1959

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4399

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3760

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1985

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4414

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4300

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4361

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5684

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5303

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4177

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4076

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3692

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4458