„Victoria voinţei!“ Constănţeanul Mihai Nenciu a atins Vârful Omu, la capătul alergării care a pornit de pe plaja din Mamaia (galerie foto)


Plecat în alergare alături de Ștefan Tudor de la cel mai de jos punct din România (plaja din Mamaia) către cel mai înalt vârf muntos din ţară (2.544 de metri), în proiectul „De la Zero la Moldoveanu“, constănţeanul Mihai Nenciu a fost nevoit să se despartă pe traseu de colegul său (şi el din Constanţa) şi să urmeze o altă rută.


Aceasta s-a petrecut în a cincea zi de ultramaraton, din pricina problemelor medicale cu care s-a confruntat Mihai. „Am făcut nişte bătături urâte sub unghii şi o periostită tibială (o inflamaţie a muşchilor tibiali). Mi-ar fi fost imposibil să alerg aşa până pe Moldoveanu. Am ales să scurtez traseul şi să il schimb. Mi-ar fi părut enorm de rău să abandonez şi nici nu voiam să îl încetinesc pe Ștefan. Am făcut tot ce s-a putut să ajung totuşi de la mare la munte“, a declarat Mihai Nenciu. În această situaţie, pentru el, alergarea „De la zero la Moldoveanu“ s-a schimbat în „De la zero la Omu“, cel mai înalt vârf din munţii Bucegi (2.507 m). „Din cauza unor accidentări repetate, Mihai Nenciu este nevoit să se retragă din cursa către Vârful Moldoveanu, însă va încerca să atingă Vârful Omu din Munţii Bucegi, acesta fiind mult mai aproape de unde au ajuns până acum“, s-a arătat şi pe pagina de Facebook „De la Zero la Moldoveanu”.
S-au despărţit la Ploieşti


De la Ploieşti, Mihai s-a despărţit de Ștefan şi a continuat două zile să alerge singur, fără suport şi sprijin până pe vârful Omu, pe care l-a atins după cinci zile, cinci ore şi 59 de minute de la plecarea de pe plaja din Mamaia, timp în care a parcurs 365 de kilometri. „Deşi retras oficial din proiectul «De la Zero la Moldoveanu», Mihai Nenciu reuşeşte după zile, cinci ore şi 59 de minute, să ajungă pe cel mai înalt vârf al munţilor Bucegi, alergând 365 km de pe plaja din Mamaia până pe Vârful Omu (2.507 m)!“, a fost anunţat succesul lui Mihai.
 

„Este o realizare personală fabuloasă!“



„Victoria voinţei! O alergare epică de 365 km în 5 zile, 5 ore şi 59 minute. O alergare de pe plaja din Mamaia până pe cel mai înalt vârf al munţilor Bucegi. De la 0 m altitudine până la 2.507 m. Nu ştiu dacă este o performanţă, dar, cu siguranţă, este o realizare personală fabuloasă! Este doar efortul unui om obişnuit, care nu a uitat să viseze cu ochii deschişi şi pentru care libertatea, bucuria şi mişcarea sunt chestiuni fundamentale. Iar puterea exemplului nu cred că este doar o formă de educaţie, ci este singura!“, a postat şi Mihai Nenciu pe Facebook.


Sursa foto: Facebook (Mihai Nenciu)


Citeşte şi:

De la Constanţa pe acoperişul României Alergătorii Mihai Nenciu şi Ștefan Tudor au pornit în temerara lor cursă, „De la Zero la Moldoveanu“

„De la Zero la Moldoveanu“ Doi temerari, cursă de pe plaja din Constanţa până pe cel mai înalt vârf muntos din România (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constănțenii Mihai Nenciu și Nicu Rotaru „Dacă azi dimineață eram în apa mării, acum ne apropiem de acoperișul munților Bucegi!“ (video)

01 Jan 2021 2632

Constanța Baie în mare, la răsărit, pe 1 ianuarie (VIDEO)

01 Jan 2021 3813

Constănțenii Mihai Nenciu și Nicu Rotaru, mesaj de Crăciun din apa Mării Negre (video)

25 Dec 2020 3767

Au ajuns și pe acoperișul Turciei Trei temerari din Constanța au dus tricolorul pe vârful Ararat. Pe urmele lui Noe!

01 Dec 2020 3828

Constănțenii Mihai Nenciu și Nicu Rotaru, expediție și în Munții Piatra Craiului „Noi suntem virusați deja. Virusul nostru este muntele“ (galerie foto)

17 Mar 2020 6756

Expediţie în Africa! Temerarii constănţeni Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru au pus tricolorul şi pe acoperişul munţilor Atlas (galerie foto)

06 Mar 2020 4426

„Şi iarna se merge la plajă!“ Atletul constănţean Bogdan Ofiţeru a început anul 2020 cu tradiţionala baie în Marea Neagră (video)

04 Jan 2020 4677

Ultramaratonul „De la zero la Moldoveanu“, la final Fraţii Ștefan şi George Tudor, din Constanţa, au urcat pe acoperişul României (galerie foto)

20 Nov 2019 3110

De la Constanţa pe acoperişul României Alergătorii Mihai Nenciu şi Ștefan Tudor au pornit în temerara lor cursă, „De la Zero la Moldoveanu“

13 Nov 2019 2857

„De la Zero la Moldoveanu“ Doi temerari, cursă de pe plaja din Constanţa până pe cel mai înalt vârf muntos din România (galerie foto)

09 Nov 2019 4647

La 7.000 de metri! Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru au cucerit şi Aconcagua „A fost crunt! Crunt! Un efort dincolo de orice imaginaţie“ (galerie foto)

01 Feb 2019 2681

Temerarul constănţean La început de an, Bogdan Ofiţeru a făcut tradiţionala baie în Marea Neagră. Înot în apă rece ca gheaţa! (video)

04 Jan 2019 3623

Ofiţeru, Nenciu şi Rotaru, aventură incredibilă, într-un loc fabulos „Acolo poţi să atingi norii cu mâna. Există mai mult cer decât pământ!“ (galerie foto)

17 Jun 2017 6087

Expediţie constănţeană în Munţii Himalaya La 4.000 de metri, au jucat fotbal şi au făcut skandenberg cu călugării budişti (galerie foto+video)

14 Jun 2017 5475

Temerara expediţie constănţeană din Himalaya a ajuns în tabăra de bază de pe Everest

09 Jun 2017 3949