Sport

Victorie cu 12-0 contra juniorilor FC Farul dispută marţi un amical cu o echipă din Bulgaria (galerie foto)



FC Farul a stabilit o partidă de verificare contra formaţiei Lokomotiv Gorna Oriahoviţa, care ocupă locul trei în liga a doua bulgară. În această săptămână, „marinarii“ mai întâlnesc, în meciuri amicale, Delta Tulcea şi Dunărea Călăraşi

În condiţiile în care eventualele partide amicale cu Înainte Modelu sau Unirea Slobozia au căzut, FC Farul a disputat, sâmbătă, pe terenul sintetic, un nou meci-test cu formaţia de juniori din propria pepinieră care joacă în Liga Elitelor Under-19, unde ocupă locul trei. A fost a doua întâlnire din această iarnă dintre cele două echipe. Dacă în prima dispută „marinarii“ s-au impus cu 4-2 (după ce juniorii au condus cu 1-0 încă din minutul 1), de data aceasta, echipa mare i-a spulberat pe puşti, impunându-se cu 12-0.
 
FC Farul (antrenori, Constantin Gache, Ion Barbu şi Gică Mina) a început meciul în alcătuirea: I. Dinu - Fl. Pătraşcu, Fl. Popa, D. Bratu, Bituleanu - Milea, Vezan, Ad. Ionescu, G. Pungă - C. Neagu, Pătulea. Bituleanu este tânărul (născut în 1997) venit în probe de la Ardealul Cluj. Celălalt jucător sosit la Constanţa pentru a fi verificat, portarul George Dozescu (de la Rm. Vâlcea), a evoluat în poarta echipei de juniori, jucând doar în prima repriză. La pauză, a fost 5-0 pentru Farul, după reuşitele lui C. Neagu (3, 19, 38), Pătulea (35) şi Fl. Popa (44).

Florin Pătraşcu, polivalent

După pauză, la FC Farul au mai jucat Ţăranu, Benghea, Zugravu, Meleandră, Vlăescu şi Ad. Cristea, toţi tineri din propria curte, Benghea, Zugravu, Vlăescu şi Ad. Cristea provenind de la adversara de sâmbătă a „marinarilor“, echipă antrenată de Ionel Melenco.
 
În partea secundă, formaţia lui Gache a arătat astfel: I. Dinu - Fl. Pătraşcu, Ţăranu, D. Bratu, Benghea - Milea (57 Meleandră), Vezan (70 Vlăescu), Ad. Ionescu (67 Ad. Cristea), Bituleanu - Zugravu, C. Neagu. De-a lungul partidei, căpitanul Pătraşcu a jucat pe trei posturi. De regulă stoper sau mijlocaş la închidere, Florin a început ca fundaş dreapta (înlocuindu-l pe Băjan, care a fost învoit). La intrarea lui Meleandră (distribuit fundaş dreapta), Pătraşcu a urcat mijlocaş dreapta, iar când a fost trimis pe teren şi Cristea, Florin a trecut mijlocaş central, juniorul jucând mijlocaş dreapta.

La 12-0, juniorii au ratat un penalty

Din postura de mijlocaş, Pătraşcu a şi înscris (ultimul gol al meciului). Marcatorii Farului de după pauză au fost: Vezan (48), Milea (50, 57), C. Neagu (59), Ţăranu (77), Zugravu (78) şi Pătraşcu (86). La 12-0, în minutul 88, juniorii au beneficiat de un penalty, însă portarul Dinu a apărat. FC Farul Under-19 a început meciul cu: Dozescu - Loloţ, Abibula, Moşoiu, L. Gheorghe - D. Gheorghe, Vlăescu - Ad. Cristea, Zugravu, Moldoveanu - Airinei. După pauză, au mai jucat portarii A. Lazăr şi Tătar şi jucătorii de câmp Şlincu, O. Ismail, D. Lazăr, I. Gheorghe şi C. Beşleagă, ultimii doi de la echipa de Liga a 4-a CFR Constanţa, dar foşti juniori ai Farului (născuţi în anul 1996), pentru CFR evoluând mai mulţi asemenea fotbalişti, iar echipa fiind pregătită de Marius Axinciuc, antrenor în Academia Farul.
 
Meciul de sâmbătă a fost arbitrat de Claudiu Marcu, asistat de Marian Carson şi de Sorin Vasilăţeanu. La Farul nu au jucat, accidentaţi sau din alte motive, Chiţu, Corcoveanu, Tigoianu, Murgoci, Băjan şi Cristocea.

Partide de verificare pe stadionul „Farul“

În această săptămână, FC Farul va disputa trei partide de verificare. Marţi, 16 februarie, „marinarii“ vor juca la Constanţa, de la ora 14.30, cu echipa bulgară Lokomotiv Gorna Oriahoviţa (locul trei în liga a doua din ţara vecină). În sezonul trecut, Lokomotiv a ocupat aceeaşi poziţie în eşalonul secund, iar de-a lungul istoriei sale are şi trei clasări pe locul opt în divizia întâi. Amicalul cu Delta Dobrogea Tulcea (locul doi în seria secundă a Ligii a 3-a), care ar fi trebuit să se joace miercuri, 17 februarie, la Constanţa, a fost mutat joi, 18 februarie, în principiu de la ora 13.00. Atât confruntarea cu Lokomotiv, cât şi cea cu Delta vor fi găzduite de stadionul „Farul“.
 
În ultimul amical înaintea începerii returului, „marinarii“ vor întâlni în deplasare, sâmbătă, 20 februarie, de la ora 11.00, liderul seriei întâi a Ligii a 2-a, Dunărea Călăraşi. Farul va susţine primul meci oficial din 2016, din Liga a 2-a, în deplasare, cu Dacia Unirea Brăila, pe 27 februarie. Astăzi, este aşteptat la Constanţa goal-keeperul Răzvan Negrilă (19 ani, 1,93 m înălţime). Internaţional de juniori, acesta a jucat ultima dată la FC Caransebeş, dar aparţine de Pandurii Tg. Jiu.     

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea Digitală Ciprian Marica, principalul susținător al FC Farul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

24 Nov 2020 403

Boxerul Alexandru Buleu, de la CS Farul Constanța, va evolua la Campionatul European

23 Nov 2020 624

Meciul Ripensia Timișoara - FC Farul Constanța, amânat din pricina cazurilor de Covid-19

23 Nov 2020 639

„Victorie mare și meritată” FC Farul Constanța a atins un prag psihologic important și continuă lupta pentru play-off

23 Nov 2020 1049

#Dobrogea Digitală Ilie Floroiu, fost mare atlet și fost director la CS Farul Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2020 1222

Liga a 2-a FC Farul Constanța a învins CSM Reșița

21 Nov 2020 2447

Meci la Constanța FC Farul vrea victoria cu CSM Reșița pentru a rămâne aproape de zona de play-off

21 Nov 2020 1618

Cazuri de Covid-19 la FC Farul Constanța. Ce s-a stabilit în ce privește meciul cu CSM Reșița

20 Nov 2020 927

FC Farul Constanța, pe locul nouă în Liga a 2-a, dar la egalitate cu echipa de pe locul șase

18 Nov 2020 1849

FC Farul Constanța În iarnă, Ianis Zicu va trage linie și va decide în ce privește viitorul său

17 Nov 2020 2727

Acum 37 de ani Trei rugbyști de la Farul Constanța în echipa României care a învins în premieră Țara Galilor

16 Nov 2020 2246

FC Farul Constanța a pierdut meciul cu Rapid București

15 Nov 2020 1734

Mircea Covătaru, fost luptător și la CS Farul Constanța, printre cei care au murit în incendiul de la Piatra Neamț

15 Nov 2020 3473

FC Farul Constanța, duel la Clinceni cu Rapid București. ”Astfel de meciuri așteaptă jucătorii!”

14 Nov 2020 3020

Sâmbătă, e ziua de naștere a fostei mari atlete Gabriela Szabo. Vizita specială de la Constanța

14 Nov 2020 1324