Victorie pentru Frontiera Tomis Constanța. A câștigat Cupa Regelui la Oină. Ce echipă a învins în finală

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat Cupa Regelui la oină, duminică, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, după ce a învins-o în finală pe Straja Bucureşti cu scorul de 17-10 (8-2), transmite Agerpres.ro. 
 
Pentru Frontiera este al patrulea trofeu câştigat în Cupa Regelui, în şase ediţii desfăşurate.
 
În finala mică, Biruinţa Gherăeşti (Neamţ) a întrecut-o cu 14-8 pe Politehnica Cluj-Napoca.
 
Preşedintele Federaţiei Române de Oină, Nicu Dobre, a înmânat trofee ministrului Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, şi directorului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Alexandru Epuran.
 
Festivitatea de premiere a fost efectuată de Cosmin Butuza, secretar de stat în MTS, pentru poziţia a treia, de ministrul Ioana Bran, pentru locul al doilea, şi de Alteţa Sa Regală Principele Radu, pentru câştigătoarea trofeului.
 
Federaţia Română de Oină îşi desfăşoară activitatea sub Înaltul Patronaj al Familiei Regale a României, iar Principele Radu a efectuat aruncarea bastonului înaintea finalei, pentru desemnarea primei echipe la bătaie.
 
Frontiera Tomis Constanţa este câştigătoarea titlului naţional anul trecut, ACS Straja Bucureşti a cucerit Cupei Federaţiei, CS Biruinţa Gherăeşti este câştigătoarea Cupei Satelor, iar CS Politehnica Cluj-Napoca şi-a adjudecat Trofeul Fair Play.

Sursa: Agerpres.ro. 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1357

UPDATE Primul proiect „Redescoperă Oina“, implementat în județul Constanța (GALERIE FOTO)

10 Oct 2023 1195

Oină CS Tradisport Constanța, prima participare la o întrecere rezervată seniorilor

31 Jul 2023 915

Eforie CSM Râmnicu Sărat, câștigătoare a Campionatului Național de Oină pe Plajă

30 Jul 2023 961

Cupa României la oină s-a disputat la Cumpăna. Frontiera Tomis Constanța, câștigătoare (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 997

Cupa României la Oină - Seniori organizată la Cumpăna. Ce echipe participă

27 Jul 2023 740

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Regelui pentru a șaptea oară (GALERIE FOTO)

15 May 2023 1209

Constanța Situația financiară pe 2022 a Federației Române de Oină și raportul privind activitatea. An competițional jubiliar

05 May 2023 955

Cum arată Programul anual de finanțări nerambursabile din fondurile publice ale județului Constanța pentru anul 2023? (DOCUMENT)

04 Mar 2023 1463

La Constanța, se va înființa Federația Internațională de Oină. Președintele FRO - „Putem impune un sport la nivel mondial“

24 Nov 2022 1364

Frontiera Tomis Constanța, medalie de argint în Campionatul Național de Oină în sală pentru seniori (GALERIE FOTO)

14 Nov 2022 1107

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa Federației 90 de ani (GALERIE FOTO)

03 Oct 2022 970

Oină Frontiera Tomis Constanța participă la Cupa Federației 90 de ani

27 Sep 2022 1207

Hora campionilor! Hoina Craiova, patru titluri naționale, cu victorii pe linie, obținute pe litoral, la Cumpăna și Eforie Nord

20 Aug 2022 1847

Eforie Nord. Naționalele de oină pe plajă CSM Rm. Sărat, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la junioare I și la senioare

05 Aug 2022 1104