13 Jul, 2017 00:00
7559
Arena Idu din Mamaia va găzdui, vineri, 14 iulie, o gală de kickbox şi MMA din circuitul „Colosseum Tournament“, „Legendele Mării Negre“. În program sunt incluse şi şapte meciuri România - Germania, între care se numără şi întâlnirea dintre constănţeanul Adrian Roşca (CS „Bogdan Ciubotariu“; antrenor, Samir Regep) şi Dung Quang (un luptător cu origini vietnameze), confruntare care are ca miză centura europeană AFSO.
„Vrem să câştigăm şi să arătăm cine suntem. Gala va fi transmisă la nivel naţional şi mondial. Invităm publicul constănţean, dar şi turiştii, să vină să vadă un eveniment de calitate. Avem mari speranţe că Adrian Roşca va obţine prima centură europeană pentru Constanţa. Nu am făcut rabat de la calitate când am ales sportivii germani, din contră, le-am făcut meciuri grele românilor, pentru a da o declaraţie în lumea artelor marţiale şi a kickboxingului la nivel european şi mondial. Următoarea noastră gală va fi la Bucureşti, iar ce sportivi vor impresiona acum, la Mamaia, vor fi selectaţi şi acolo“, a declarat Gabriel Georgescu, promotor Colosseum Tournament.
„Gala va avea foarte multe meciuri tari. Va fi un eveniment foarte spectaculos, atât sportiv, cât şi artistic. Luptătorii sunt pregătiţi să pentru meciuri de calitate“, a spus şi Florin Stănică, fost membru al lotului naţional de judo. Evenimentul va avea şi câteva momente artistice, printre care şi o prezentare Cătălin Botezatu.
Gala, care cuprinde 16 partide, va începe la ora 19.00, iar accesul publicului se face de la ora 18.00. Astăzi, de la ora 17.00, are loc cântarul oficial. „Am văzut un singur meci al adversarului meu. E un luptător bun, dar eu m-am pregătit foarte bine şi sunt încrezător. Sunt nerăbdător să urc în ring. Cu siguranţă, centura europeană va rămâne la Constanţa“, a declarat Adrian Roşca. Şi Mădălin Crăciunică, de la Keru Kento Constanţa (antrenor, Lucian Stoicoci), va lupta în România - Germania. „Nu ştiu prea multe despre cel pe care-l voi întâlni. Însă eu sunt bine antrenat şi voi câştiga. Va fi spectacol! De altfel, sunt convins că toţi românii se vor impune“, a arătat „micul Bonjaski“.
Alţi doi luptători constănţeni, Cristi Stoica (Tai-Chi-Do-Ryu; antrenor, Marcel Ilaşcu) şi Ozel Mustafa (care se pregăteşte la CS Pontica) se vor întâlni în ring la Mamaia. Cristi „The Legend“ Stoica a spus: „Sunt foarte bucuros că particip la această gală. M-am pregătit foarte bine. Şi eu, şi Ozel Mustafa am pornit de la acelaşi club, dar acum adversarul meu e la altul. Ne respectăm şi avem un grad de prietenie, dar în ring nu avem nici mamă, nici tată“. „Sunt onorat să evoluez în această gală. Sunt pregătit şi foarte relaxat. Cel mai bun să câştige“, a arătat Ozel Mustafa.
De asemenea, din gală nu vor lipsi alţi luptători cunoscuţi, precum Amansio Paraschiv şi Cristian Milea, iar fraţii Hurduc, Dan şi Vlad, vor evolua pentru prima dată amândoi la o competiţie. „Fraţii Hurduc au ambiţia de a le călca pe urme fraţilor Stoica“, a precizat Gabriel Georgescu.
În afară de Adrian Roşca, Mădălin Crăciunică, Cristi Stoica şi Ozel Mustafa, în gală vor lupta şi alţi constănţeni: Cosmin Mărcuţă, Tarkan Ismail (Keru Kento; antrenor, Lucian Stoicoci), Costin Mincu (Tai Shin Do Gym Academy Bucureşti; antrenor, Florin Mina), Ciprian Ostache (Wind Extreme; antrenor, Valeriu Ariton), Marius Sandu (Axiopolis Cernavodă; antrenor, Mircea Stoian), Liviu Iancu (Kickbox Ursoi; pregătit de colectivul asociaţiei sportive) şi Marius Manole (CS „Bogdan Ciubotariu“; antrenor, Samir Regep). „Şi cu ocazia acestei gale, ducem mai departe tradiţia și spiritul Kickbox Ursoi, în memoria celui ce a fost Marius Iulian Ursoi“, a declarat Cătălin Nagy, preşedintele AS Kickbox Ursoi.
81 kg - Adrian Cibu - Constantin Rusu (3X3)
75 kg - Ozel Mustafa - Cristian Stoica (3X3)
75 kg - Marvin Belecciu - Daniel Păttvean (3X3)
65 kg - Ionuţ Popa - Cosmin Mărcuţă (3X3)
86 kg - Fernado Pascal - Vlad Hurduc (3X3)
70 kg - Alex Voicu - Tobias Blumenstengel (3X3)
86 kg - Costin Mincu - Fabio Canitano (3X3)
75 kg - Mădălin Crăciunică - Paul Liepi (3X3)
77 kg - Adrian Roşca - Dung Quang (3X3)
91 kg - Dănuţ Hurduc - Robin Salehi (3X3)
70 kg - Cristian Milea - Slawka Wittmer (3X3)
71 kg - Amansio Paraschiv - Tim Muller (3X3)
-75 kg - Tarkan Ismail - Ciprian Ostache
65 kg - Marius Sandu - Liviu Iancu
-63 kg - Marius Manole - Daniel Dragomir
63 kg - Iska Ismailov - Gheorghe Lupu
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: