Vis împlinit! Simona Halep, numărul unu mondial „Nu voi uita niciodată această zi. E cel mai frumos moment din viaţa mea!“ (galerie foto)

Campioana constănţeană Simona Halep şi-a împlinit unul dintre visuri: locul întâi în lume! După victoria de sâmbătă, din semifinalele turneului de la Beijing, Simona a devenit prima româncă lider mondial şi a 25-a jucătoare din istoria tenisului care ocupă locul 1 WTA
  
După trei încercări nereuşite, în acest an, de a urca pe prima poziţie în clasamentul mondial, Simona a ajuns la această performanţă sâmbătă, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko (8 WTA) în penultimul act de la Beijing, scor 6-2, 6-4, luându-şi astfel revanşa pentru eşecul în faţa letonei din finala ediţiei 2017 de la Roland Garros. Ieri, în finală, constănţeanca a cedat, 4-6, 6-7, cu Caroline Garcia (Franţa, 15 WTA), însă acest eşec trece pe plan secundar, tot ce contează e că, de astăzi, Simona Halep este noul lider mondial, detronând-o pe spaniola Garbine Muguruza!
 
Şansele pe care Simona le irosise în încercarea ei de a urca în fotoliul de lider WTA fuseseră în finala de la Roland Garros, în sferturi la Wimbledon (când a fost învinsă de Johanna Konta) şi în ultimul act de la Cincinnati (când nu a putut trece de Garbine Muguruza). Acum, la Beijing, nu a mai ratat. „Am avut puţină presiune în setul doi, dar nu mi-am făcut griji. Simţeam că am meciul sub control. Am ştiut cum să joc împotriva ei (n.r. Jelenei Ostapenko), după eşecul de la Roland Garros. Mi-am urmat strategia şi am făcut-o destul de bine. La ultimul punct, îmi tremurau picioarele. E ceva normal. Nu m-am gândit prea mult că sunt în postura de a deveni numărul unu mondial, după trei încercări ratate. Serviciul mi-a mers foarte bine. Atât eu, cât şi cei din jurul meu am crezut că pot atinge acest obiectiv. Mă bucur că la acest turneu am învins-o în premieră pe Şarapova şi mi-am luat revanşa în faţa lui Ostapenko după Roland Garros. Am lucrat mult ca să-mi îmbunătăţesc serviciul. Visul mi s-a împlinit. E cel mai frumos moment din viaţa mea, dar de mâine (n.r. ieri) trebuie să o iau de la capăt, ca să joc la fel şi să mă pregătesc tare, pentru că mai am câteva visuri de realizat. Unul dintre ele îl ştiţi. Să câştig un turneu de Grand Slam“, a declarat Simona Halep, la finele semifinalei de la Beijing. 

Lacrimile au curs din belşug 

Meciul cu Jelena Ostapenko a fost urmărit cu sufletul la gură şi la Constanţa, de familia Halep. După ce a câştigat, Simona le-a dat telefon celor dragi şi nu şi-a mai putut înfrâna emoţiile. „Simona m-a sunat şi mi-a spus: «Tată, am ajuns numărul 1 mondial». Apoi a început să plângă şi am întrerupt legătura, ca să treacă puţin emoţiile. Am plâns cu toţii. N-am numărat lacrimile, ca să vedem cine a fost pe locul unu şi cine pe doi, dar pot să vă spun că au curs din belşug. Înseamnă că toată familia a fost pe locul unu şi la acest capitol. La meci, am avut emoţii ca la oricare competiţie mare la care participă Simona, mai ales că acum era şi presiunea locului întâi mondial. Ne-am luptat cu emoţiile, ca să le putem stăpâni. Aseară (n.r. vineri), era hotărâtă să câştige şi să facă pasul către postura de lider mondial. A plecat din România încrezătoare. Trebuie să crezi în ce vrei să realizezi. M-am bucurat mai mult că a devenit numărul unu în lume decât că a învins-o la Beijing pe Şarapova. A câştiga în faţa altei adversare e ceva normal. Ca să ajungi numărul 1 e ceva special“, a declarat tatăl Simonei, Stere Halep.

„Parcă a fost ceva divin“ 

După victoria din semifinale, pe terenul de la Beijing a avut loc un moment festiv, la care au participat organizatori ai turneului şi înalţi oficiali WTA. Simonei i s-a oferit un aranjament floral în forma cifrei unu, reprezentând poziţia de lider mondial pe care o va ocupa de luni, 9 octombrie. Stere Halep le-a mulţumit spectatorilor din China care au susţinut-o pe Simona, dar şi organizatorilor, care au fost mereu atenţi cu ea, la toate ediţiile turneului. „Când i-au oferit acel aranjament floral cu numărul unu, parcă a fost ceva divin, ca şi cum toţi credeau că se va întampla să ajungă pe locul unu. Simona a muncit extraordinar de mult, de 20 de ani aşteptăm acest moment, această minune. Nu e uşor, trebuie multă muncă şi răbdare“, a arătat tatăl campioanei.

„Va câştiga nu unul, ci mai multe Grand Slam-uri“ 

Primul care l-a sunat pe Stere Halep după marea victorie de la Beijing a fost Gică Hagi. „Am primit felicitări de la toţi românii, şi din ţară, şi de afară. Gică Hagi ne-a felicitat şi ne-a urat să rămânem cât mai mult pe locul întâi. Postura de lider mondial a Simonei e ca şi cum echipa de fotbal a României ar câştiga Campionatul Mondial. Am spus mai demult că Simona va câştiga mai multe Grand Slam-uri, nu numai unul. Aşa am spus şi de locul unu în lume. Trebuie să avem răbdare. Aş fi mândru dacă Simonei i s-ar ridica o statuie pentru ce a realizat în tenis. Ca să ajungi numărul unu mondial e foarte greu, trebuie mare sacrificiu, muncă, seriozitate şi dorinţă. A ajutat-o şi prezenţa lui Andrei Pavel. E bine-venită colaborarea cu el. Toţi care au lucrat cu ea au pus o cărămidă la realizarea acestui monument“, a mai spus Stere Halep.

Prima ţintă - Turneul Campioanelor

Membri ai familiei jucătoarei, în frunte cu tatăl ei, prieteni şi apropiaţi au urmărit ieri finala cu Caroline Garcia la cafeneaua deţinută de familia Halep în Constanţa. Nu a mai fost o victorie a Simonei, însă înfrângerea nu i-a luat nimănui dintre cei prezenţi din fericirea de a o şti pe Simona lider mondial. „A fost un meci greu, dar parcă n-a fost ea (n.r. Simona) astăzi (n.r. ieri). Asta înseamnă lipsa de concentrare după o victorie aşa de mare, precum cea din semifinale. A fost vorba de deconectare. A avut însă şi puţin ghinion, la mai multe mingi, pe care, în mod normal, nu le ratează sub nicio formă. Dacă a câştigat, înseamnă că Garcia a fost mai bună. Pierderea finalei nu şterge însă bucuria mare de ieri (n.r. sâmbătă). Mergem înainte. Pe termen scurt, ne dorim să câştigăm Turneul Campioanelor, pe care Simona l-a ratat de câteva ori până acum“, a spus Stere Halep.

Al cincilea lider mondial din 2017

În vârstă de 26 de ani, Simona Halep a intrat în top zece WTA pe 27 ianuarie 2014 şi nu l-a părăsit deloc de atunci, fiind jucătoarea în activitate cu cea mai lungă serie de săptămâni consecutive petrecute în clasamentul primelor zece sportive din lume. Mai mult, acum a devenit şi lider mondial, detronând-o, de astăzi, pe spaniola Garbine Muguruza, care a petrecut patru săptămâni pe prima poziţie WTA. Simona este al cincilea lider mondial din 2017, după Angelique Kerber, Serena Williams, Karolina Pliskova şi Garbine Muguruza. În ultimele 52 de săptămâni, Simona a câştigat turneul de la Madrid, a fost finalistă la Roland Garros, la Openul Italiei şi la Cincinnati şi a atins sferturile de finală la Wimbledon.

Foto: 1 - captură wtatennis.com şi ZIUA de Constanţa; galerie - ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 774

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 551

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1133

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 887

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1231

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 866

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 751

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1612

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 843

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4372

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 729

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 979

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1571

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 742

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 722