Zeci de jandarmi prezenți la meciul de fotbal dintre FC Viitorul şi CSU Craiova

Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi CSU Craiova, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I, play - off. Partida se dispută sâmbătă, 13 aprilie a.c., începând cu ora 21.30, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu, conform Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța. 

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 20.00, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Mobilă Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.

- Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă;
- Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă;
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ordinul prin care colonelul Dima, fostul șef al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, a fost trecut în rezervă nu se suspendă! Colonelul ceruse continuarea activității! (MINUTA)

17 Apr 2024 1017

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 10679

IPJ ArgeșAcțiuni de reducere a riscului rutier, desfășurate de Biroul Rutier Câmpulung

15 Apr 2024 212

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 652

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6257

Bărbat depistat de jandarmi in timp ce aborda eleve pentru videochat în parcarea unui liceu

09 Apr 2024 999

Infracțiuni și contravenții sancționate de jandarmii constănțeni în weekendul trecut

09 Apr 2024 375

UPDATE Problema gazului va fi reluată în cursul zilei de astăzi în zona străzii I.G. Duca, Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 654

IPJ BuzăuSancţiuni de peste 26.000 de lei şi material lemnos estimat la 5200 de lei confiscat de poliţişti

08 Apr 2024 270

Intervenție de urgență a jandarmilor IJJ Constanța pe strada Eliberării. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1238

Acțiuni ale jandarmilor la școli din județul Tulcea (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 503

IJJ Tulcea Ai auzit de noua aplicație eDAC? Iată ce reprezintă și cum va fi folosită de jandarmi

05 Apr 2024 523

Jandarmii din Constanța înaintați în gradul următor, de Ziua Jandarmeriei Române! (FOTO)

03 Apr 2024 524

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 456

Cupa Jandarmeriei constănțene la fotbal! Ce echipe au urcat pe podium (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 662