Zgomot „de bolid“ la Mangalia Pilotul campion Emil Ghinea, cursă „în miniatură“, în curtea casei sale! (galerie foto + video)


Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, multiplul campion al României la viteză în coastă, trece cu greu, în perioada actuală, peste lipsa competițiilor, oprite și la această ramură sportivă din pricina pandemiei de coronavirus. Motorsportul i-a intrat în sânge sportivului de 41 de ani, care tânjește să îmbrace din nou, în cursă, costumul de pilot, să audă zgomotul făcut de motorul bolidului și să guste din plin senzațiile tari oferite de „zborul“ pe traseele montane.

Deocamdată, toate acestea „stau în garaj“, însă, cum Emil și familia sa nu duc lipsă de inventivitate, în curtea casei Ghinea, de la Mangalia, pe gazon, a fost regizată o „cursă“ în miniatură. Filmulețul astfel creat a fost postat pe Tik Tok de fiica cea mare a campionului, Anelis (cea care l-a editat), iar apoi a ajuns și pe Facebook pus de un prieten al campionului. Astfel, Emil apare pe treptele din fața casei, costumat de cursă, își pune și casca și intră pe „circuit“. „Dor de curse“, se aude o voce pe filmare, anticipând ce va urma.

Pe post de mașină de curse este însă o… mașină de tuns iarba, pe care Emil o manevrează pe gazon. Zgomotul de fundal, pregătit de Anelis și perfect sincronizat cu mașina de tuns iarba, este al unui bolid de curse, sporindu-se astfel originalitatea regiei! „Ne cam plictisim în această perioadă și am vrut să mai alungăm monotonia. Cum atmosfera de curse ne lipsește enorm tuturor, am vrut să o refacem, pentru puțin timp, acasă“, a declarat Emil Ghinea. Filmulețul e însoțit de haștag-urile #vreaulacurse, #sperămcătotulvafibine, #sănevedemsănătoși, #stămacasă,  #plictiseală și #grădinărit.       
 
Campionul poartă, cu rezultate deosebite, numele Mangaliei în motorsportul românesc. Emil a avut şi în 2019 un sezon competiţional remarcabil, care i-a adus trei prezenţe pe podium la Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv: locul 1 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la clasa E2-SH-3000 (noua denumire a grupei H, clasa 3), locul 1 în Campionatul Naţional Super Rally, la grupa 3A (maşini peste 300 CP, cu o singură punte motoare) şi locul 3 pe echipe, cu Auto Speed Team Mangalia, pentru care a evoluat alături de elevul său, Alin George Luca.

Medalia de aur din stagiunea 2019 de la Viteză în Coastă este a patra în competiţie pentru Emil Ghinea (după cele din anii 2011, 2013 şi 2014), campionul având în palmares şi trei medalii de argint (în 2012, 2015 şi 2018)! În CNVC, pilotul din Mangalia a condus, între 2011 şi 2014, o maşină Renault 5GT Turbo, iar din 2014 a pilotat un Renault Clio V6 Trophy.

Din sezonul 2020, campionul de pe litoral se va afla în competiţie la bordul unui alt bolid, un bipost „Norma M20F“, bineînţeles la o altă grupă, E2SC (n.r. SC fiind prescurtarea de la „sports car“). Cu noua maşină, Emil a evoluat încă din ultima etapă a ediţiei 2019 a campionatului, când era deja campion naţional. Bolidul Norma M20F e produs în Franţa, are motor Honda de 2 litri, cutie secvenţială în şase viteze şi tracţiune spate. Această mașină a fost expusă și la ediţia de primăvară a Târgului de Turism al României 2020, care s-a desfăşurat la Romexpo Bucureşti, și unde şi-au prezentat ofertele turistice şi municipiul Mangalia, şi staţiunile din sudul litoralului. 

Sursa foto: Facebook

Citește și:


Maşina de curse Norma M20F a pilotului din Mangalia Emil Ghinea, expusă la Târgul de Turism al României (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Română de Automobilism Sportiv Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, trofee și la Gala Campionilor 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Dec 2023 1167

Mangalia. În 2023, pilotul Emil Ghinea a participat în premieră la trei campionate diferite „Un an solicitant, dar cu rezultate remarcabile“ (GALERIE FOTO)

08 Nov 2023 1060

„Obiectiv atins“ Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, locul doi la Open în clasamentul general 2023 al CNVC Masters

17 Oct 2023 974

Mangalia Copiii, în vizită la pilotul campion Emil Ghinea. „M-am bucurat să le povestesc despre sport și motorsport“ (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 943

Viteză în coastă 2023 Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe locul doi la Trofeul Valea Uzului. „Un podium foarte muncit și motivat“ (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 1137

Viteză în coastă Pentru al doilea an la rând, pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, s-a impus la Cupa Reșița (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 999

Mangalia. Pilotul Emil Ghinea „Franțuzoaica a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open“ (GALERIE FOTO)

24 Jun 2023 2961

Mangalia Pilotul Emil Ghinea, pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 - Trofeul Masters (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 Jun 2023 1474

Viteză în coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, victorie impresionantă la Cupa Mediașului. „Evoluție de zile mari“ (GALERIE FOTO)

27 May 2023 1840

Super Rally Show pe circuitul stradal din Mangalia. Jerome France, din nou cel mai rapid (GALERIE FOTO)

14 May 2023 2023

Super Rally Trofeul Mangalia readuce spectacolul motorsport în sudul litoralului. La start, piloți celebri, români și străini (GALERIE FOTO)

13 May 2023 1866

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022 „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“ (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 4203

Un colțișor de motorsport la Mangalia. Pilotul campion Emil Ghinea a amenajat camera trofeelor. Vis împlinit! (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 4272

„Am făcut din imposibil posibil“ Emil Ghinea - cursa vieții, după eforturi supraomenești. Un Trofeu Gutâi de poveste! (GALERIE FOTO)

01 Sep 2022 2305

Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din nou pe locul întâi la Open. Luptă la sutimi de secundă, câștigată la Cupa Reșița!

14 Jul 2022 1896