Iohannis a promulgat pensiile speciale pentru diplomaţi şi funcţionari parlamentari

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 21 iunie, mai multe decrete, printre care şi cele de promulgare a legilor care prevăd pensii speciale pentru funcţionarii parlamentari şi pensii de serviciu pentru diplomaţi, informează ştiripesurse.ro.

Potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, cu modificările ulterioare, funcţionarii publici parlamentari ar urma să beneficieze de o pensie în cuantum de 80% din veniturile obţinute în ultimul an de activitate, cu condiţia să aibă o vechime în Parlament de cel puţin 14 ani.

Legea privind pensiile diplomaţilor are obiect de reglementare acordarea pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular dacă îndeplinesc condiţiile cumulative de pensionare - vârstă şi stagiul complet de cotizare prevăzute în sistemul public de pensii, precum şi vechime efectivă în diplomaţie de cel puţin 18 ani, respectiv vechimea în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională. Aceştia beneficiată de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariul de baza brut lunar, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima luna de activitate.

Preşedintele a mai promulgat şi legea privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care plafonează valoarea unei despăbubiri la 100.000 de euro, deşi Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a trimis un memoriu Administraţiei Prezidenţiale în care îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea.

În privinţa pensiilor, Iohannis mai trebuie să ia o decizie cu privire la pensiile speciale pentru militari.

Decretele semnate de Iohannis:

• Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 20 din Legea audiovizualului nr. 504/2002;

• Decret pentru promulgarea Legii privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz;

• Decret pentru promulgarea Legii privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor;


• Decret pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar;

• Decret pentru promulgarea Legii privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României;

• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenţiei privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), adoptată la 23 februarie 2006 la Geneva, la cea de-a 94-a sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, precum şi a Amendamentelor din 2014 la Convenţia privind munca în domeniul maritim (MLC 2006), aprobate în cadrul celei de-a 103-a sesiuni a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva, la 11 iunie 2014.
Integral pe ştiripesurse.ro.
Sursa: ştiripesurse.ro.
Sursa foto: rfi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 392

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 428

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1711

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 449

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 684

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 735

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 427

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 835

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 469