Ştiripesurse.ro S-a vândut Mega Image. Cea mai mare tranzacţie din ultimii 10 ani

 
Grupul olandez Royal Ahold a reuşit să ajungă la un acord pentru preluarea grupului belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, pentru circa 9,32 miliarde euro în acţiuni. Se formează astfel al patrulea mare retailer de alimente din Europa şi al cincilea din SUA, în cea mai mare tranzacţie din industria de retail din aproape 10 ani, informează stiripesurse.ro.

Investitorii Delhaize vor primi 4,75 de acţiuni Ahold pentru fiecare acţiune proprie, au anunţat miercuri cele două companii, relatează Bloomberg. Tranzacţia evaluează Delhaize la 90,04 euro pe acţiune, cu 2,3% peste cotaţia de la închiderea bursieră de marţi.

Acţionarii Ahold vor deţine 61% din compania rezultată în urma tranzacţiei şi vor primi 1 miliard de euro, sumă pe care retailerul olandez intenţionează să o returneze acţionarilor.

După ani de speculaţii, acordul a fost accelerat de intensificarea concurenţei în Statele Unite, venită inclusiv din partea Wal-Mart Stores.

Împreună, cele două companii operează aproape 6.300 de magazine la nivel mondial, au vânzări anuale de peste 54 de miliarde de euro şi acoperă peste 4% din piaţa de profil din Statele Unite, potrivit analizei Natixis.

Compania rezultată în urma fuziunii, numită Ahold Delhaize, va fi al patrulea mare retailer de alimente din Europa.

Integral pe stiripesurse.ro


Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Concurenței Preluarea magazinelor Profi de către Mega Image, în analiză

26 Mar 2024 846

Constanța Autorizație de construire pentru Mega Image SRL. Este vizat magazinul de pe strada Unirii

12 Mar 2024 2094

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 997

Reconfigurarea traficului din Tomis Nord Trecerea de pietoni de la Piața Brotăcei, desființată. Ce planuri are Primăria Constanța?

11 Mar 2024 5207

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 674

ANSVSA MEGA IMAGE retrage un sos de la raft. Conține un produs care nu se regăsește pe etichetă

16 Feb 2024 632

Controale și verificări ale ANPC în rețeaua magazinelor Mega Image din județul Constanța. Sancțiuni și opriri de la comercializare a unor produse (FOTO)

07 Feb 2024 930

Mega Image și Lidl, sub lupa ANPC Verificări extinse asupra originii și calității produselor românești. Nereguli și opriri temporare (FOTO+VIDEO)

10 Jan 2024 906

ANPC a oprit temporar de la funcționare două supermarketuri Lidl și Mega Image din Bușteni (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2024 886

Programul magazinelor pentru Revelion 2024. Iată unde poți face cumpărăturile

29 Dec 2023 1709

ANPC Aproape 5.000 de mari magazine controlate în 2023, au fost amendate cu peste 50 milioane lei

28 Dec 2023 866

Firme Constanța Tomis SA ipotechează terenul de la Tomis Mall în favoarea Mega Image SRL

23 Dec 2023 3837

Imagini surprinse pe o cameră de bord. Impact între patru mașini la intersecția dintre Palazu Mare și Tomis Plus (FOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 2076

Programul marilor magazine de Sărbători

21 Dec 2023 1314

Ionescu Ioana anunță publicul interesat că , în urma parcurgerii etapei de încadrare din ședința CSC s-a luat decizia supunerii procedurii de adoptare fără aviz de mediu pentru imobilul situat zona Tomis III - Mega Image

15 Dec 2023 593