#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Conferenţiar Emanuel Plopeanu - „Niciodată personalitatea profesorului nu transmitea impresia suficienţei şi detaşării“ (galerie foto inedită)

Decan al Facultăţii de Istorie şi Știinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius“, conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu evocă personalitatea lui Adrian Rădulescu din perspectiva studentului abia admis.
 
„Personalitatea profesorului şi arheologului Adrian Rădulescu este greu de cuprins în cuvinte. Și-a lăsat amprenta asupra a două instituţii fundamentale ale Constanţei şi Dobrogei, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi Universitatea «Ovidius» din Constanţa, implicit studiile superioare în domeniul istoriei şi arheologiei.
 
A contribuit fundamental la dezvoltarea primei instituţii amintite, din postura de director, şi la apariţia universităţii, putând să fie considerat, fără teama de a exagera, un adevărat părinte fondator al acesteia. Orice început este împovărat de dificultăţi, dar aduce cu sine satisfacţia succesului creator, iar profesorul Adrian Rădulescu a reuşit, cu tenacitate, să depăşească problemele inerente începutului (în contextul tulbure al primului an post 1989) şi să pună bazele învăţământului superior multidisciplinar la Constanţa, după o lungă perioadă de absenţă.
 
Istoria, la rândul ei, a făcut parte din acest proiect şi s-a dezvoltat şi prin strădaniile profesorului Adrian Rădulescu, ducând la apariţia a numeroase generaţii de profesori şi cercetători, astăzi parte a instituţiilor educaţionale gimnaziale şi liceale şi muzeelor din judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Călăraşi şi nu numai.
 
Pentru tânărul absolvent de liceu, «confruntat» cu rigorile disciplinelor anului I de studiu la specializarea Istorie, personalitatea profesorului Adrian Rădulescu era copleşitoare, prin erudiţia de care dădea dovadă la cursurile predate, în special cel de istorie antică universală. Astfel, civilizaţiile preistorice, Orientul, Egiptul, Grecia, Roma, erau prezentate într-o fericită îmbinare a erudiţiei, de care am amintit, cu un talent oratoric deosebit, dar şi cu capacitatea de adaptare la rigorile timpului avut la dispoziţie şi ale construcţiei intelectuale a auditoriului. Raportarea la istoria veche universală nu se poate face, pentru absolvenţii de istorie de la Universitatea «Ovidius» din Constanţa, fără rememorarea manierei educaţionale a profesorului Adrian Rădulescu.
 
Și mai era ceva: niciodată personalitatea profesorului nu transmitea impresia suficienţei şi detaşării, de la înălţimea experienţei academice şi administrative. Întotdeauna profesorul Adrian Rădulescu s-a aflat alături de studenţi, în lămurirea unor probleme de ordin ştiinţific, legate de disciplinele predate sau de activitatea pe şantierele arheologice.
 
Cu adevărat o personalitate de excepţie, care a marcat viaţa intelectuală a Constanţei şi a cărei posteritate continuă să fie mereu prezentă printre noi”.
 
Sursa foto: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de conducerea MINAC şi familia Rădulescu
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată într-o campanie ZIUA de Constanţa. Străbatem graniţele judeţului, nemurindu-i realizările
 
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Frânturi de arheologie constănţeană - Adrian Rădulescu şi Parcul Catedralei (galerie foto)
 
Galerie foto:

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: La Mulți Ani, Dobrogea! Memorabila personalitate a ctitorului Adrian Rădulescu, evocată în documentarul finanţat de cotidianul ZIUA de Constanţa

11686

Adrian V. Rădulescu - Ctitorul: ZIUA de Constanța cinstește memorabila personalitate a reputatului istoric (document)

10050
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Academicianul Ioan Opriş, despre proiectul iniţiat de ZIUA de Constanţa - „Restituiţi comunităţii o personalitate de primă mână“ (galerie foto inedită)

4311
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul:  Edificiul Roman cu Mozaic şi „arheologul de serviciu - tânărul profesor Adrian Rădulescu“ (galerie foto inedită)

5285
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Dr. Constantin Chera - „Am venit la muzeul din Constanţa adus chiar de domnul Adrian Rădulescu. Un om care a sprijinit evoluţia mea profesională“ (galerie foto inedită)

4230
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Adrian Rădulescu, fondatorul marelui Complex Muzeal de la Adamclisi (Tropaeum Traiani)

6661
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Dr. Doina Păuleanu - „Adrian Rădulescu era un om pe care puteai conta, care ţinea la oamenii lui şi ştia să-i apere indiferent de ce s-a întâmplat“ (galerie foto)

4941
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Frânturi de arheologie constănţeană - Adrian Rădulescu şi Parcul Catedralei (galerie foto)

4265
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Conferenţiar Emanuel Plopeanu - „Niciodată personalitatea profesorului nu transmitea impresia suficienţei şi detaşării“ (galerie foto inedită)

#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Conferenţiar Emanuel Plopeanu - „Niciodată personalitatea profesorului nu transmitea impresia suficienţei şi detaşării“ (galerie foto inedită)

4448
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Prof. univ. dr. Ionel Cândea - „Adrian Rădulescu, un nume de prestigiu al muzeografiei româneşti“ (galerie foto)

4532
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Adrian Rădulescu şi situl arheologic Albeşti-Cetate - un nou punct pe harta cercetării sistematice dobrogene

5284
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Dr. Liviu Lungu - „Cu emoţie calmă, despre Adrian Rădulescu, scurte amintiri răvăşite...“ (galerie foto)

4757
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Cercetarea, protejarea şi promovarea unei comori inestimabile, Tezaurul de sculpturi de la Tomis (galerie foto)

4517
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Prof. univ. dr. Valentin Ciorbea - „Profesorul Adrian Rădulescu (1932-2000), personalitate plurivalentă a Constanţei“ (galerie foto)

4659
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Activitatea ştiinţifică a profesorului Adrian Rădulescu, oglindită în studiile şi monografiile dedicate istoriei Dobrogei (galerie foto)

4438
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Dr. Gheorghe Papuc, despre extraordinarele realizări muzeistice ale directorului Adrian Rădulescu (galerie foto)

5097
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Adrian V. Rădulescu şi devenirea universitară a Constanţei (galerie foto)

4710
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Prof. univ. dr. Adrian Bavaru - „Câţi dintre cei care s-au perindat la conducerea oraşului sau a judeţului Constanţa au reuşit să mai ctitorească precum Adrian Rădulescu?“ (galerie foto)

5383
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul: Istoricul Adrian Rădulescu şi legăturile cu viaţa spirituală a Tomisului (galerie foto)

5888