#citeşteDobrogea 118 ani de la nașterea constănțeanului Nicolae Sever Cărpinișan, primul român licențiat în jurnalism

Jurnalist, publicist, tipograf, regizor, dramaturg şi bibliotecar, Nicolae Sever Cărpinișan s-a născut la Constanța, pe 6 ianuarie 1900, și constituie una dintre cele mai emblematice figuri ale jurnalismului românesc, fiind cel dintâi român care absolvă cursurile Școlii superioare de jurnalism la Sorbona, ca urmare a unei burse oferite de Camera de Comerț din Constanța.

Dar până la anul 1924, când primește această bursă, Cărpinișan a tipărit lucrările lui Nicolae Iorga în timp ce se afla în refugiu la Iași, în perioada Primului Război Mondial. După terminarea războiului, revine la Constanţa şi obţine calificarea de maistru tipograf. În anul 1919, este redactorul publicaţiei bilunare „Şoapte - revistă socială, literară, artistică, muzicală şi sportivă”.
În 1922, editează gazeta de orientare social-democrată „Dobrogea economică”. Ulterior, este director al ziarului „Muncitorul Constanţei - organ al apărării intereselor muncitoreşti” şi secretarul de redacţie al „Dobrogei June”.

După trei ani petrecuți la Sorbona, revine în ţară, în 1927, cu trei diplome: una de jurnalism, alta de economie politică şi una de economie agrară.
La Camera de Comerţ Constanţa a lucrat ca tehnoredactor al Buletinului Camerei de Comerţ şi Industrie - circumscripţia X Constanţa, apoi ca secretar de redacţie.

Scrie piese de teatru, este regizor, secretar literar.
După epurarea din presă, este trimis cu domiciliu forţat la Bicaz, de unde revine în 1954, fiind angajat ca bibliotecar la Colegiul „Mircea cel Bătrân“.
Colaborează la ziarele „Farul”, „Dacia”, „Dobrogea socialistă”, „Foaia plugarului”, „Limanul”, „Marea Neagră”, „Nădejdea”, „Pontice”. 
Moare la Constanţa, în 28 iulie 1975.
 

 
 
Într-un interviu acordat, cu câțiva ani în urmă, ziarului „România Liberă”, fiica sa, Letiţia Opreanu, absolventă de filologie, specializarea română-limbi slave, mărturisea public convingerea că familia sa ar fi avut un alt destin dacă tatăl său nu ar fi luptat cu atâta înflăcărare pentru libertatea cuvântului. „Era un om de un mare farmec. Nu un bărbat frumos, însă iradia farmec. Avea un verb înflăcărat, ştia să vorbească, ştia să rostească, ştia să scrie. Scria cu o acribie şi cu o încăpăţânare până când cuvântul se mlădia. Un meditativ totuşi, dar nu lăsa să se vadă aceasta, un mare sensibil, dar nu lăsa să se vadă asta, un om care capta, făcea discipoli. Mulţi care l-au şi trădat. Dar nu conta. Îşi asuma şi trădările celor din jur".
Cel mai greu a fost pentru cei trei membri ai familiei jurnalistului atunci când sovieticii i-au mutat forţat la Bicaz. „Am traversat perioade crunte, perioada domiciliului forţat a fost îngrozitoare", îşi aduce aminte fiica jurnalistului, în același articol din „România Liberă”, referindu-se la vara anului 1952. Casa din Constanţa, în care au locuit până atunci, a fost naţionalizată, nu înainte ca familia Cărpinișan, alături de alte 350 de familii de intelectuali, incomode regimului bolşevic, să fie deportate.
S-au reîntors după doi ani, dar jurnalistul nu a mai putut să păşească în casa în care a locuit, fiind nevoiți să stea la rude şi cu chirie. Au reintrat în posesia casei abia în anul 2000.
 
 
Citește și:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Nicolae Sever Cărpinişan (galerie foto)