#citeşteDobrogea „Capsomanii“ erau dobrogeni şi vorbeau un fel de greacă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Folosim adesea cuvântul „capsoman” cu sensul peiorativ de... „om greu de cap”, prost de-a binelea sau încăpăţânat şi poate prea puţini cunoaştem că de fapt „capsomani” au existat chiar aici, în Dobrogea, şi vorbeau un fel de greacă. Toate acestea le-am aflat din revista „Analele Dobrogei” nr. 18 (1937), într-un articol purtând semnătura învăţătorului Titus Cergău.
 

 
În urmă cu peste şapte decenii, acesta şi Emanoil Papazissu publicau lucrarea „Legende Dobrogene”, din cuprinsul căreia v-am prezentat ieri povestea satului dispărut,aşa cum a fost ea preluată în revista „Analele Dobrogei”.
 
Învăţătorul Titus Cergău este autorul a numeroase cărţi şi articole dedicate legendelor din Dobrogea. S-a născut pe 20 decembrie 1900, la Constanţa, şi a murit pe 4 iulie 1995. După absolvirea Şcolii Primare din Sibioara, a urmat Şcoala Normală de Institutori şi Învăţători din Constanţa. A fost învăţător la Sibioara (1922-1929), la Constanţa (1929-1949) şi la Bucureşti (1949-1960). A publicat volumele: „Legende dobrogene”, coautor: Em. Papazissu, Constanţa, Editura Sindicatul Învăţătorilor, 1946, „Versuri din Valuri”, Constanţa, 1947, „Cişmeaua beiului”, Bucureşti 1971, „Corabia din poveşti. Legende populare dobrogene”, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1976, „Insula lui Ovidiu. Legende şi povestiri”, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 1979, „Apărătorii cetăţii. Povestriri istorice, poveşti”, Bucureşti, Editura Ion Creangă, 1981.
A publicat articole în revistele: Dobrogea Jună, România de la Mare, Marea Noastră, Analele Dobrogei, Dacia, Farul, Dobrogea Nouă, Magazin Istoric etc.
 

„Amintiri din satul Vadul (Caraharman)“
 

Astăzi continuăm cu o altă legendă, având aceeaşi sursă, revista „Analele Dobrogei” nr. 18 (1937), intitulată de „Amintiri din satul Vadul (Caraharman)”.
„În vremuri vechi, pe locul satului Vadul se afla o cetate negustorească, unde se strângeau mulţi Turci şi Greci, cari ziua încărcau cereale şi vite multe, iar spre seară se adunau să-şi împartă de-ale gurii şi mai ales măsline. În apropiere de acest sat, spre miazăzi, lângă capul Midia, era o biserică spre care ducea o şosea pietruită, ale cărei urme se mai văd şi azi. Locul unde a fost biserica se numeşte şi azi «Chilisegic».
 
La NE satului Vadul se ridică un deal cu numele «Ghiaurchioi» (satul creştinilor). Când au venit bătrânii noştri pe aici, au găsit acolo un sat de creştini. Ei se numeau «Capsomani» şi vorbeau un fel de grecească. Caraharmanul s-a zidit pe ruinele unei cetăţi foarte vechi. În vremea Turcului aci se afla una din cele mai mari târle ale lui Asan-Paşa, care locuia la Babadag. Tot aci îşi zidise Asan-Paşa şi vestitele lui grajduri, în care-şi adăpostea iarna herghelia de cai ce păştea toată vara câmpiile ce se întind dela balta Caraharmanului până dincolo de Idris Cuius, la Dunăre. Odată Paşa aduse şase cai arăbeşti pentru tamazlâcul lui. Ultimul mânz s-a prăpădit în timpul războiului dela 1877. Cu toate că pe atunci în Dobrogea păşteau multe vite, însă şi bucatele se făceau din belşug. Geamia noastră din sat a fost zidită de un negustor bogat, Iazâgi Amei, care a venit tocmai din Asia Mare (nu mică), anume ca să încarce cereale. Este la geamie o piatră scrisă turceşte, unde poţi citi asta, sfârşi povestea sa moş Abil, un bătrân de 78 ani, care oftează şi acum după vremile vechi, când armăsarii lui Asan Paşa stârniau admiraţia negustorilor din Asia, veniţi după cereale prin meleagurile şi porturile Dobrogene”.
 
Sursa foto: Imaginea este o ilustrație din cartea „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, pe care o puteți parcurge accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.