#citeşteDobrogea Cartea dedicată ctitorului Palatului Arhiepiscopal şi al Mănăstirii Dervent, de azi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

La prima vedere o lectură nu tocmai accesibilă cititorului neavizat, preţioasa „Carte omagială cu ocazia a cinci ani de păstorie a PSDD Gherontie, Episcopul Constanţei - Vechiul Tomis şi Durostorului”, apărută la Tipografia „Lucrătorii Asociaţi” Constanţa în anul 1931, este, în fapt, o culegere de cuvântări ţinute cu diverse prilejuri de Episcopul Gherontie Nicolau şi adunate de diaconul Arghir I. Vârnav într-un volum... „pentru a oglindi într-o mică măsură sufletul păstorului nostru şi dacă slova lor rece se adresează inimilor numai cu palida putere a scrisului, noi cei cari l-am auzit pe Prea Sfinţitul Gherontie vorbind, am simţit fiorii unei energii în plină vigoare, împodobită cu toată căldura unui suflet ales şi mare, cu care Prea Sfinţia Sa reuşeşte totdeauna să mişte şi să convingă pe păstoriţii săi”.
 

 
Considerat cel mai neobosit ierarh care a slujit la malul mării, Gherontie Nicolau este cel care a ctitorit Palatul Arhiepiscopal sau Mănăstirea Dervent, aşa încât se cuvine să ne oprim preţ de câteva clipe pentru a cunoaşte demersul său întru moştenirea lăsată dobrogenilor.
 
Episcopul Gherontie Nicolau s-a născut pe 1 aprilie 1866, de Izvorul Tămăduirii, în satul Mănăstioara, judeţul Vrancea, primind la botez numele Grigore. Absolvent al Seminarului Teologic din Roman şi apreciat de Melchisedec Stefănescu, episcopul Romanului, a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei din Roman. Rămas văduv cu cinci copii, în anul 1900, se transferă prin concurs la Biserica „Madona Dudu“ din Craiova. Fiind un desăvârşit cunoscător al muzicii bisericeşti, în anul 1909 a fost numit arhidiacon la Mitropolia Moldovei. În anul 1915, după ce obţine licenţa la Facultatea de Teologie din Bucureşti, intră în monahism, iar în curând, ajunge arhimandrit la Mitropolia Ungro-Vlahiei.
 
În anul 1923 este ales arhiereu-vicar al Episcopiei Constanţa, iar din anul 1926 o conduce în calitate de titular al acestei eparhii.
„Dela începutul păstoriei grija Prea Sfinţiei Sale şi-o îndreaptă în patru direcţii: 1) Construirea unui local propriu de seminar 2) Continuarea lucrărilor la palatul episcopal 3) Organizarea ritualului bisericesc, în Catedrala episcopală, prin formarea unui personal monahal, iar pentru înfrumuseţarea slujbei în bisericile din eparhie, înfiinţând o şcoală de cântăreţi 4) Cunoaşterea eparhiei întregi şi a nevoilor preoţimei”.
 
La urcarea pe scaunul episcopal avea să declare: „Nu voiu rămâne închis între zidurile unui palat, ci voiu căuta să văd de visu starea bisericilor şi activitatea preoţilor în parohii, făcând vizite canonice anunţate şi inopinate, oricât de grele şi obositoare ar fi ele".
 
În cei 21 de ani cât a slujit la Constanţa, s-a dovedit unul dintre cei mai neobosiţi ierarhi care au slujit la malul mării, realizările sale fiind pe toate planurile de activitate ale Bisericii. Putem aminti înfiinţarea Mănăstirilor „Sfânta Elena de la Mare“ şi Dervent şi construcţia actualului Palat Arhiepiscopal din Constanţa.
 
Tot el a înfiinţat în anul 1933 Parohia „Sfântul Dumitru“, la marginea oraşului, în cartierul Tăbăcărie.

 
În anul 1942 se retrage din scaunul episcopal şi se stabileşte în Bucureşti. A murit pe 28 decembrie 1948 şi este înmormântat la Mănăstirea Cernica.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală Gherontie Nicolau - „Fac și eu politică. Politica națiunii mele”

31 Aug 2021 2586

#DobrogeaDigitală Gherontie Nicolau „Prin Biserică, presa românească a primit sigiliul eternităţii”

17 Aug 2021 3052

#DobrogeaDigitală Episcopul Gherontie Nicolau, 155 de ani de la naștere

01 Apr 2021 4664

#DobrogeaDigitală Motivul pentru care Gherontie, Episcopul Tomisului, a închis mai multe biserici în 1927

22 Feb 2021 4064

#DobrogeaDigitală „Un adevărat Apostol” din eparhia Tomisului

08 Feb 2021 2800

#DobrogeaDigitală 1939. Inaugurarea „Școlii de copii mici” din Săcele

31 Dec 2020 5092

#citeșteDobrogea 80 de ani de la crima de neiertat la adresa poporului român – asasinarea lui N. Iorga

27 Nov 2020 3384

#DobrogeaDigitală Vizita episcopului Gherontie Nicolau la Turtucaia

31 Oct 2020 4659

#DobrogeaDigitală Adunarea eparhială a Episcopiei Constanța din 1942, în plin război mondial. Palatul episcopal din Constanța, bombardat

13 Oct 2020 3689

#citeșteDobrogea Nina Arbore, între Matisse și neobizantinism

08 Oct 2020 3476

95 de ani de la moartea lui Ilarie, episcopul Constanței

29 Sep 2020 1628

„Carte omagială cu ocazia aniversării a cinci ani de păstorie a P.S.D.D. Gherontie (Episcopul Constanței - Vechiul Tomis şi Durostorului)“

24 Feb 2019 3381

#citeşteDobrogea „Coranul Principelui Dimitrie Cantemir”. Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa

10 Dec 2018 1904

Biserica „Sfântul Dumitru“ din Constanţa, ctitorie a preotului Constantin Creţu în regimul comunist

21 Oct 2017 10268