#citeşteDobrogea Despre cămilele din Dobrogea, foci şi rechini din Marea Neagră. Titluri noi în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

O lectură extrem de interesantă, care evocă Dobrogea anului 1935, prin ochii dr. R.I Călinescu (profesor), este broşura „Cutreerând Dobrogea meridională”, apărută la Editura „Adeverul SA”.
 
În vara anului 1935, profesorul dr. R.I. Călinescu pornea într-o călătorie de studii pe litoralul dobrogean al Mării Negre, plecând de la Constanţa şi până la Ecrene (actualmente Kranevo, un sat în comuna Balcik), care la vremea aceea făcea parte din Dobrogea (Cadrilaterul).
 

 
Impresiile şi observaţiile culese cu această ocazie au format subiectul a zece reportaje, care au fost publicate în ziarul „Dimineaţa”, ca mai apoi să fie adunate în cartea publicată la Editura „Adeverul SA“. După cum mărturiseşte chiar autorul, „în descrierile mele am stăruit mai mult asupra lucrurilor puţin sau deloc cunoscute marelui public cetitor. În speranţa că aceste reportaje umplu un gol oarecare în literatura noastră turistică, destul de sărăcăcioasă, servind în acelaşi timp şi ca potrivite lecturi geografie şi ştiinţifice pentru şcolarii noştri, conform recomandărilor programei analitice în vigoare - ele se reeditează şi în broşură”.
 
Într-adevăr, fiecare dintre cele zece capitole ale lucrării ne aduce un plus de informaţie extrem de interesantă plecând de la Muzeul Regional al Dobrogei, care în vara acelui an avea să se „împodobească” cu câteva vitrine aşezate într-o sală separată, ce adăpostea, împăiate, mare parte din păsările Deltei Dunării şi peste 100 de borcane cu animale din Marea Neagră.
 
Pentru ca în capitolul VII să se oprească asupra focilor de la Capul Caliacra. „Fiind citată în Marea Neagră încă pe la 1841, foca din această mare nu se poate considera o specie colonizată sau introdusă accidental aici, după cum s-a crezut un timp - sau care ar fi scăpat din grădina zoologică a ţarului Bulgariei, ce dealtfel nici n-a existat la Varna de la ţărmul mării (unde se află însă o «staţiune zoologică») / ci de la Vrana, lângă Sofia.
 
Se pare că această legendă care s-a debitat într-o vreme de persoane insuficient informate, se datoreşte faptului că exţarul Ferdinand a ordonat să se redea libertatea unui exemplar prins pe litoralul Varnei de către un pescar ce-l adusese regelui, cunoscut ca mare amator de Știinţe naturale. Cel puţin aşa ne informează dl. A. Schumann, inspectorul grădinii zoologice din Sofia”.
 
În finalul broşurii aflăm despre cămilele de la Duranlar (actual Belgun, în comuna Kavarna, regiunea Dobrici), despre care prof. R.I. Călinescu avea să scrie şi în revista „Analele Dobrogei” din anul 1934.
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 851

Manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, suspendate. De ce a fost luată această decizie

20 Apr 2024 425

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1948

#citeșteDobrogea Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

09 Apr 2024 1162

Istoria Dobrogei – Bibliografie Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

22 Mar 2024 2534

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 2550

Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

09 Mar 2024 3714

Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

02 Mar 2024 4308

#citeșteDobrogea Întreprinderea economică de stat „Pâinea“ Constanța

27 Feb 2024 5196

Istoria Dobrogei - Bibliografie Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

24 Feb 2024 4879

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 5445

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 5266

#citeșteDobrogea Bulgari rămași în Dobrogea după schimbul de populație din 1940

13 Feb 2024 5488

Istoria Dobrogei - Bibliografie Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

09 Feb 2024 5864

#DunăreaCălăuzăTuristică Chilia Nouă în anii 1930 - „Este renumit prin marele său obor de cereale“

07 Feb 2024 6146