#citeșteDobrogea „Dobrogenii se legănau în iluzii.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Continuăm și astăzi să vă prezentăm, din lucrarea „Dobrogea și drepturile politice ale locuitorilor ei“, scrisă de I.N. Roman, soarta pe care au avut-o dobrogenii după revenirea la România, din cauza frământărilor politice, deloc asemănătoare cu cele de acum și ca urmare a regimului excepțional despre care am mai scris anterior.
 
În anul 1888, așadar, la zece ani de la momentul istoric 14 noiembrie 1878, Guvernul național liberal se retrăgea de la putere, iar frământările se potoleau, atmosfera politică fiind una relativ liniștită.

„Bărbații politici care s-au perindat la cârma Statului ar fi putut găsi, atunci, un moment prielnic pentru a rezolva chestia Dobrogei; opoziția chiar, mai cumpătată și mai obiectivă, ar fi putut stimula Guvernele în această direcție“, scria I.N. Roman.

 
Din păcate, nimic nu s-a întâmplat, iar anomalia regimului excepțional a mai durat alți 17 ani.

„Toată lumea se aștepta la bolirea regimului excepțional cu ocazia aniversării a 25-a a reîncorporării Dobrogei la Țară. Dobrogenii se legănau în această iluzie“.

La vremea respectivă, cu ocazia unui banchet, pe 14 noiembrie 1903, generalul I. Vasiliu Năsturel se făcea ecoul viu al aspirațiilor dobrogenilor, dar era retezat de președintele Consiliului de Miniștri, Dimitrie A. Sturdza, care dezmințea așteptările generale.

„Se înțelege că dobrogenii sunt vinovați și ei de nepăsarea ce li se arăta, pentru că nu și-au reclamat de mult drepturile cu hotărâre bărbătească, ci au tot așteptat ca ele să le vie de-a gata, de sus, mură-n gură, cum se zice - ceea ce în politică nu se prea întâmplă.

Același indiferentism oriental l-au arătat de altminterelea locuitorii dobrogeni și față cu revoltătoarea injustiție ce li s-a făcut de către agenții domeniali, care i-au deposedat fără nici o formă de proces de pământurile lor; ei au tăcut și s-au supus, iar prin tăcere au consfințit oarecum samavolnicia, ca și cum n-ar mai fi voit să aibă ogoarele lor, ci ar fi preferat să rămâie, cum unii au și rămas, pe drumuri, muritori de foame...“,
mai scrie, cu vădit sentiment dobrogean, I.N. Roman.

 
Despre atitudinea sa, mai pe larg, cu privire la acest subiect, puteți citi în lucrarea istorică Dobrogea și drepturile politice ale locuitorilor ei, la pagina 60, disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.  
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3233

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1285

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1717

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1840

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

23 Nov 2023 1561

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Tomis

21 Nov 2023 1112

#DobrogeaDigitală - „Armeni sub cupola Academiei Române”, de Simion Tavitian Scriitorul Arșavir Acterian descrie personalitatea contradictorie a lui „Zambacu”

20 Jan 2020 3845

#citeșteDobrogea După „Marele Război“ - evocări impresionante ale regăsirii provinciei pustiite, din „Arhiva Dobrogei“

10 Sep 2019 3210

#citeșteDobrogea Legendele orașului „Chiustengea“, consemnate de cel mai cunoscut călător turc. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Jun 2019 4652

#citeșteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Oct 2018 4497

#citeșteDobrogea 137 de ani de la nașterea poetului dobrogean Panait Cerna

25 Sep 2018 4596

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

05 Sep 2018 6078

#citeșteDobrogea 146 de ani de la nașterea creatorului școlii geologice românești, Gheorghe Munteanu Murgoci

20 Jul 2018 4180

#citeșteDobrogea 152 de ani de la nașterea unui dobrogean rarisim - Ioan N. Roman. „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“ (Nicolae Iorga)

20 Jul 2018 3755

#citesteDobrogea Scriitorul dobrogean Octavian Georgescu sărbătoreşte 81 de ani

23 May 2018 4059