#citesteDobrogea. În curând, în Biblioteca virtuală Ioan Adam, „una din cele mai originale naturi de artist”

Născut pe 26 noiembrie, în urmă cu 142 de ani, scriitorul și publicistul Ioan Adam este indisolubil legat de Dobrogea, atât prin faptul că a fost profesor de limba română în Constanța și secretar al Primăriei, dar a lăsat moștenire și o interesantă monografie - „Constanța Pitorească - cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații”, apărută în anul 1908, un real ghid pentru cel ce doreşte să cunoască istoria acestui ţinut străvechi, cu legendele lui, plecând chiar de la originea orașului Tomis. De șederea sa în Dobrogea se mai leagă și alte volume, cum ar fi „Pe Dunăre” (1904) sau „Voia mării” (1909).

A lucrat un timp ca învăţător, apoi şi-a dat diferenţa examenelor de liceu pentru a putea frecventa învăţământul superior și a obținut o bursă, din partea prefecturii judeţului Vaslui, având posibilitatea să-şi termine studiile la Facultatea de Drept din Bruxelles, unde şi-a susţinut şi examenul de doctorat, după care a revenit în România, la Constanța fiind profesor de limba română, apoi magistrat la Călăraşi şi Tulcea, și din nou la Constanța, dar ca secretar.
 
În activitatea literară a debutat în anul 1895, cu poeme în proză şi povestiri în „Adevărul ilustrat” şi „Vatra”. A mai colaborat la „Vieaţa”, „Floare albastră”, „Sămănătorul” (Orăştie), „Neamul românesc literar”, „Luceafărul”, „Viaţa literară şi artistică”, „Gazeta Transilvaniei”, „Opinia”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Tribuna”, „Adevărul”, „Libertatea”, „Ramuri” etc. A semnat şi cu pseudonimul I. Blanc.
 
În 1905 a făcut parte din grupul celor care au editat „Tribuna Dobrogei”. A participat la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români.
 
A încetat din viață la vârsta de doar 36 de ani, moment în care Nicolae Iorga spunea despre el: „Literatura română pierde una din cele mai originale naturi de artist”.
 
În patrimoniul cotidianului ZIUA de Constanța se găsește lucrarea premiată de Academia Română „Constanța Pitorească - cu împrejurimile ei. Călăuză descriptivă cu ilustrații”, scrisă pe vremea când era secretar al Primăriei Constanța, iar primar Ion Bănescu, și pe care o veți putea citi în curând în variantă digitalizată, în Biblioteca virtuala – Fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ 

Opera literară: „Flori de câmp” (1900); „Pe lângă vatră” (1900); „Leagănul viselor” (1902); „Rătăcire” (1902); „Sybaris” (1902); „Pe Dunăre” (1904); „Teatru şcolar”; „Năzuinţi” (1907); „Constanţa pitorească cu împrejurimile ei” (1908); „Voia mării” (1909); „Aripi tăiate” (1910); „Din viaţă” (1910); „Vorbe de clacă” (1910); „Învingătorul” (1915); „Înstrăinat” (1918); „Mărire şi cădere” (1924); „Sub arşiţă” (1925); „Glume şi pilde ţărăneşti” (1928); „Rătăcire. Sybaris”, ediţie îngrijită de Constantin Mohanu, introducere de Alexandru Hanţă (1984).
A mai tradus „Nuvele alese”, de Guy de Maupassant (1908).

Citeşte şi: 

ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea



Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 

Categorie  Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea
Dobrogea, capul de pod al colectivizării agriculturii româneşti


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul conf. dr. ing. Ciprian Ion Rizescu, Universitatea Politehnica din Bucureşti
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul lui Aledin Amet -Subsecretar de stat - Departamentul pentru Relaţii Interetnice


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul profesorului universitar doctor Ibram Nuredin


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House


#sărbătoreşteDobrogea
Mesajul Ovidius Clinical Hospital


#scrieDobrogea
 Vasile Pârvan, de veghe printre ruinele Tomisului (galerie foto)

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei – Bibliografie Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

22 Mar 2024 1655

#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

19 Mar 2024 1708

Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

09 Mar 2024 2888

Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

02 Mar 2024 3494

#citeșteDobrogea Întreprinderea economică de stat „Pâinea“ Constanța

27 Feb 2024 4389

Istoria Dobrogei - Bibliografie Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

24 Feb 2024 4074

Istoria Dobrogei - Bibliografie Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

17 Feb 2024 4615

#DunăreaTuristică Sulina în anii 1930 - „Se găsesc în Sulina hoteluri, câteva restaurante, băcănii, cofetării, ceainării“

14 Feb 2024 4445

#citeșteDobrogea Bulgari rămași în Dobrogea după schimbul de populație din 1940

13 Feb 2024 4677

Istoria Dobrogei - Bibliografie Clemens (sec. II-III) - „Covoarele”

09 Feb 2024 5064

#DunăreaCălăuzăTuristică Chilia Nouă în anii 1930 - „Este renumit prin marele său obor de cereale“

07 Feb 2024 5351

#citeșteDobrogea Intrarea în posesia Dobrogei, conform unor documente de epocă

06 Feb 2024 784

Istoria Dobrogei - Bibliografie Maximus (sec. II) - „Discuții”

03 Feb 2024 5370

Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodian (sec. II) - „Despre prozodia generală”

02 Feb 2024 4887

#DunăreaCălăuzăTuristică Tulcea în anii 1930 - „Excelează prin produsele sale“

01 Feb 2024 5589