Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea In Memoriam Jean Constantin, la opt ani de la dispariţie


Spre deosebire de toţi ceilalţi ani de la dispariţia sa, când numele actorului Jean Constantin revenea în memorie doar în diverse ocazii, de aproape o lună, el este permanent în „atenţia” noastră, datorită inaugurării Centrului multifuncţional pentru tineret care îi poartă numele.
 
Ieri, directorul acestui centru, Dan Cojocaru, declara că în luna august, când se vor împlini 91 de ani de la naştere, va invita toţi constănţenii la un maraton Jean Constantin, care va cuprinde şi filmul care l-a consacrat -„Toate pânzele sus”.
 
Astăzi, 26 mai, se împlinesc opt ani de la trecerea sa în nefiinţă, moment de readucere aminte a carierei fulminante a lui Constantin Cornel Jean, născut pe 21 august 1927, la Techirghiol, judeţul Constanţa, într-o familie multietnică - mama sa era de etnie elenă. A fost căsătorit de trei ori, petrecându-şi ultimii ani din viaţă cu Nina Jean.
 
Unul dintre cei mai îndrăgiţi şi iubiţi actori români, cunoscut pentru rolurile comice din filme precum „Toate pânzele sus”, seria „Brigada Diverse” sau „Nea Mărin Miliardar”, a lucrat, la început, ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice.
 
A debutat ca artist la Casa de Cultură din Constanţa, iar la sfârșitul anului 1957, a fost primit în nou-înființata secție de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”, unde a rămas angajat până la pensionare.
 
Cariera sa cinematografică numără circa 80 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei" (1960), „Răzbunarea haiducilor"(1968), „Zile de vară" (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), devenind celebru în anii '70, cu seria de filme de comedie „B.D.(Brigada Diverse)", unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie, dar şi „Nea Marin miliardar" (1979), unde i-a avut colegi pe Amza Pellea, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Stela Popescu şi Ştefan Bănică. Totodată, Jean Constantin este foarte cunoscut şi pentru rolul lui Ismail din „Toate pânzele sus", regizat de Mircea Mureşan. A mai jucat însă în seriale şi filme de televiziune, printre care „Vine poliţia!", de la Pro TV, şi în „Regina", difuzat de Acasă TV.
 
Cunoscutul actor a jucat şi pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, fiind distribuit în spectacolul „O scrisoare pierdută", de Radu Beligan.
 
De asemenea, Jean Constantin a primit premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor Gopo din 2008, dar şi premiul special pentru teatru de revistă, acordat de UNITER, în 2003.
 
În 2003, Consiliul Director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România i-a acordat o plachetă de aur şi o medalie jubiliară „Magna cum Laudae".
 
Pe 7 februarie 2004, președintele României de la acea vreme, Ion Iliescu, i-a conferit artistului Jean Constantin Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - „Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
 
Jean Constantin a devenit cetăţean de onoare postmortem al oraşului Constanţa, unde a şi locuit.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea „Un minut de adevăr“. Despre complimentele de circumstanță de la finalul piesei. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

18 Jan 2019 385

#citeşteDobrogea „Tata Ică“ nu a mai apucat să împlinească 69 de ani. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

17 Jan 2019 784

#citeşteDobrogea „Marea Neagră se poate compara cu o împărăţie care se naşte, trăieşte şi moare“. Un nou titlu, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

16 Jan 2019 394

#citeșteDobrogea Apreciata actriță Marga Barbu, într-un rol de comedie muzicală. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

15 Jan 2019 435

#citeșteDobrogea Obsesia lui Mihai Eminescu pentru mare. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța (galerie foto)

15 Jan 2019 540

#citeşteDobrogea WAZE de-acum un secol. Interesant ghid al Dobrogei, de la 1912, de astăzi în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

14 Jan 2019 473

#citeşteDobrogea Cea mai îndrăgită replică a marelui actor Florin Piersic. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

12 Jan 2019 563

#citeşteDobrogea Dascălul naţional Apostol D. Culea, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

10 Jan 2019 527

#citeșteDobrogea „Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil“. Grigore Moisil (10 ianuarie 1906, Tulcea - 15 decembrie 1973, Ottawa, Canada)

10 Jan 2019 383

#citeşteDobrogea Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, la un an. Cărţi rare, reviste valoroase şi colecţii personale au atras mii de accesări

09 Jan 2019 377

#citeșteDobrogea Amza Pellea, despre „puterea specifică a teatrului“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

08 Jan 2019 448

#citeşteDobrogea Un an fără savantul Garabet Kumbetlian. Mărturisiri despre devenirea sa ca director al Liceului Industrial Energetic (galerie foto)

05 Jan 2019 658

#citeșteDobrogea „Zeița, tovarășii ei și oamenii căzuți sub cai“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

04 Jan 2019 516

#citeşteDobrogea „O faptă culturală neobişnuită”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

14 Dec 2018 575

#citeşteDobrogea Ziaristul Romulus Seişanu, de astăzi, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa

13 Dec 2018 649