#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

„Desigur, e mai greu să se stabilească cu exactitate unde se află în timp originile TEATRULUI DE PĂPUŞI de pe pământul Dobrogei“, scria dr. Romeo Profit, secretar literar, în istoricul ce deschide cartea „Teatrul de păpuşi. Constanţa. România“, editat în 1977.
 
Monografiile alcătuite, în timp, de pasionaţii artei teatrale relevă faptul că, la 20 decembrie 1898, avea să fie dată în folosinţă clădirea actualului Teatru „Elpis“, construită la iniţiativa Comunităţii Elene după proiectul arhitectului francez L. Piver. Antreprenorul a fost de origine greacă - I. Vlahopoulos.
 
Era singura sală de festivităţi din Constanţa, cea mai frumoasă, cu pardoseală din parchet, cu oglinzi mari, acoperind pereţii laterali, cu balcoane în formă de U.
 
Aici a concertat şi George Enescu, apreciind buna acustică a sălii, în timpul unor turnee pe care le-a susţinut în ţară în perioada anterioară celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, oraşul lui Ovidiu l-a putut vedea pe Enescu concertând la 4/17 martie 1915 şi la 8/21 ianuarie 1916 în beneficiul orgii Ateneului, iar la 25 aprilie 1919 şi la 29-30 mai 1921, în scopuri de binefacere.
În această sală, încă de la începuturile sale şi apoi în perioada interbelică, au prezentat spectacole în turneu trupe teatrale din România, avându-i în distribuţie pe Constantin Nottara, Petre Liciu, Ion Manolescu, Constantin Tănase şi mulţi alţii. Aici a cântat Nicolae Leonard. Aici au avut loc spectacole, concerte coral-instrumentale, spectacole de operă aparţinând unor societăţi culturale dobrogene. Aici au avut loc primele proiecţii de film organizate în Constanţa. Tot în această sală publicul a aplaudat o trupă de comedie din Franţa, o trupă de operă italiană, o trupă din America. Această sală a găzduit în anii '50 primele spectacole ale Teatrului de Stat Constanţa.
 
Juridic, Teatrul de Păpuşi a fost înfiinţat în primăvara anului 1956, printr-o decizie a Sfatului Popular al regiunii Dobrogea, ca secţie a Teatrului de Stat din Constanţa. În acelaşi an îşi deschidea porţile şi secţia de estradă a Teatrului de Stat, iar în 1957 constănţenii vor fi înzestraţi cu secţia de operă-operetă (viitorul Teatru liric, actuala Operă).
 
Tot în acel an, dar vara, au poposit la Constanţa regizorul Claudiu Cristescu şi scenografa Lucia Cristescu. Cu unii dintre amatorii care alcătuiseră formaţia Casei de Cultură a Sindicatelor, cât şi cu alţi doritori să se dedice acestei arte, s-a instituit trupa şi s-a pornit la pregătirea primelor spectacole.
Repetiţiile aveau loc în incinta Teatrului Dramatic şi, concomitent, s-a trecut la amenajarea sălii de spectacol în foaierul de la balconul clădirii de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 97. Spectacolul inaugural al Teatrului de Păpuşi a avut loc la 14 decembrie, cu o adaptare după Puşkin, „Peştişorul de aur“, completată cu o piesă originală scurtă, „Prima lecţie“.
 
La scurtă vreme după înfiinţare, Teatrul de Păpuşi - secţie a Teatrului Dramatic - a fost dotat cu un local propriu, clădirea celei mai vechi săli de teatru din Constanţa - în care funcţionează de atunci - fostul Teatru „Elpis“.
 
Sursa text: www.teatruldelamare.ro şi „Thalia Ex-Ponto“, de Anaid Taitian şi Georgeta Mărtoiu
 
Nota redacţiei: Pe parcursul campaniei de promovare a evenimentului INCREDIBILA MEMORIE A TEATRULUI CONSTĂNŢEAN, ne rezervăm dreptul de a folosi denumirile vechi ale celor trei teatre constănţene, aşa cum au rămas ele întipărite în memoria afectivă a multor constănţeni.
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#RespectTeatru:   Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

4371
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

5691
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

4056
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

4228
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

4486
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

5173
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

4576
#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

4672
#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

8009
#RespectTeatru: Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

5418
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

13059
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

14015
#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

12378
Scena, orașul şi saltul digital

Scena, orașul şi saltul digital

10371
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

5343
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

5899
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

6961
#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski\

#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski"

5872
#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

4902
#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

5925