#citeşteDobrogea Misteriosul manuscris găsit în rama unui tablou. „Legenda satului Cotu Văii”, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa

Zilele trecute, am fost contactaţi de către unul din localnicii satului Cotu Văii (comuna Albeşti), care, din admiraţie şi respect pentru demersul redacţiei ZIUA de Constanţa de a readuce valorile istorice dobrogene în atenţia publică, ne trimitea următorul mesaj: „Bună ziua. Urmăresc cu interes postările dumneavoastră şi vă felicit pentru asta. Vă trimit ataşat un scan după un caiet găsit în spatele unui tablou din şcoala veche din Cotu Văii, caiet aflat momentan în posesia preotului din sat. Acesta suprinde o bucăţică din istoria recentă a acestui loc. Dacă doriţi să-l publicaţi pe pagina dumneavoastră, cred că acest caiet este o piesă din uriaşul puzzle pe care doriţisă-l întregiţi. O zi bună. Spor”, Vasile Laurenţiu Grigorescu.
 
Contactat telefonic, cititorul ne-a relatat că, prin 2010-2011, când vechea şcoală din Cotu Văii a fost dărâmată din temelii, în spatele ramei unui tablou dintr-o clasă, soţia preotului din localitate, care este învăţătoare, a găsit un manuscris de circa 30 de pagini, redactat de Gheorghe St. Bică la vârsta de 77 ani.
 
Intitulat „Legenda satului Cotu Văii”, manuscrisul în original se află la preotul Cristian Diaconu, cel care ne-a permis să îl publicăm în Bibilioteca virtuală ZIUA de Constanţa, spre a fi popularizat.

Vă prezentăm astăzi a doua parte a transcriptului acestui manuscris, pe care îl puteţi găsi în varianta originală în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa AICI.
 
„Deci satul Chirogi de atunci era format din mai multe cătune. Când l-am putut eu cunoaște avea un primar tătar pe nume Ibagi Ali Mustafa, el avea și o prăvălioară în comună. Doi mari bogătași, Ivan Hagi Stoian și Costea Hagi Stoian, cu o proprietate de 3200 h pământ pe care îl munceau tătari săraci în dijmă. O parte din pământ, iar vestul îl păștea cu vitele și oile. Avea 3000 de oi și cirezi de vite cornute. Mai erau aci în sat și trei turci mai înstăriți, Ablachim Demir, Vechil Ablai și Iaia Arif, cu câte o proprietate până la 80 de hectare, iar restul din tătari cu 10 h. Și chiar unii nici o brazdă de pământ. Satul nostru Chiragi era comună și era alcătuit din mai multe cătune: Deliuruci, Vîrtopul de azi, Danluchior (Daraban), Vălcele (Vălala), Cadichioi (Coroana), Hoscadan, o târlă de oi și câteva familii. Acargea la fel. Nalbant, un sat numai ruine, Turpan și Capsincia. Târle cu oi și ciobani, acestea au fost satele comunei Chiragi. Ca administrație, un primar tătar, Hagi Ali Mutalip, un notar trimis recent cu numele de Ion Ionescu și un ajutor de primar era pe timpul acela tatăl meu Ștefan Bica, împroprietărit în anul 1886, tătarii îl numise ajutor de primar fiind că cunoștea limba turcească și tătărească la perfecție și se servea de el ca tălmaci de descurca orice ordine. Venea de la prefectura județului sau subprefectură fiind ca primarul nu știa nici românește, nici să vorbească, iar notarul nu știa tătărește nici o vorbă. Ca ordine de pază, umblau călărași, cu schimbul din sat în sat cu patrule pentru orice evenimente s-ar fi întâmplat fiind lipsă de politețe, această poliție a durat mai mult timp. Erau în Constanța, trei Regimente de armată, un regiment de Călași cu schimbul, Regimentul 74 Infanterie tot cu schimbul și Regimentul  34 Infanterie localnic. Regimentele cu schimbul făceau stagiul militar în patrulări prin sate sau pe frontiera bulgară în lipsă de grăniceri. Mi-aduc aminte destul de bine când am început bine a înțelege, să fi avut 4-5 ani. Venise tata odată acasă, fost în patrulare probabil prin satele vecine, îmbrăcat militar, încins cu certeronul, cu baioneta, cu cârma cu cartuşerii. Eu îl întreb, Tată, ce faci matale cu pușca asta? Ce să fac, iată îmi răspunde tata, uite sunt soldat al Țării Românești. Apoi începe tata, uite tată, m-am înscris și eu în armată de și eram trecut de vârsta armatei, m-am înscris la Armată ca să capăt și eu dreptul de cetățean român. Eu iarăși întreb: Păi noi nu suntem Români? Da, tată, suntem, dar suntem din Ardeal și Ardealul este al Austroungariei, al Împăratului Franț Iosef, iar când am început o pricepe mai bine, ne povestea detaliat, uite copii de ce nu aveam dreptul la cetățean român, fiind că eu eram cu pașaportul în buzunar eliberat de autoritățile Austroungare, deci noi ardelenii erau supuși austro-ungariei”.
„Eu am plecat de acasă de la etatea de 15 ani. M-a luat ca cioban la oi niste mocani din Poiana Sibiului. Că eu nu aveam nici mamă, nici tată. Tata și mama a murit de o boală care era pe timpul acela, se chema ciumă. Pe mine m-a crescut un frate al tatii până la etatea de 15 ani și așa stăpânii mei m-au adus cu oile în Dobrogea prin bălțile Măcinului și mai pe urmă prin toată Dobrogea. Umblam din loc în loc ca țiganii, unde găseam iarbă bună acolo era locul nostru. După cum mă vedeți m-am scris și eu în armată să fiu și eu ca oricare român și am primit pământ aci în satul ăsta Chirogi, să nu mai fiu slugă la mocani. Și așa avem și noi o bucată de mămăligă pe masă. Când eu sunt la Regiment, mama ta pune boi la plug cu un vecin și ară 2-3 hectare, pune porumb, iar când sunt eu acasă mă duc eu. Eu din cioban m-am făcut plugar. Cu banii după ciobănie mi-am cumpărat și eu doi boi, un plug cu o brazdă, o căruță și o boroană. Și astăzi cum mă vedeţi sunt plugar și militar. Parcă-l văd pe bietul tata fie-i țărâna ușoară, ce dragoste avea de Ţara Românească fiind venit de peste graniță de la frații ardeleni. De și avea când era militar 27 de ani. Eu fiind în tot timpul pe lângă tata i-am învățat un cântec milităresc pe care-l cunosc și astăzi, nu l-am uitat.

Foie verde măghiran
La Constanța sus pe deal
La cazarma lui Crasan
Mulți recruţi sunt adunați
Și de țară au fost chemați
Instruiți și îmbrăcați
La față rași și spălați
Și domnul sergent major
La dreapta ne comanda
Fiți cuminți unde-ți umbla.
Mergeți băieți vă plimbați
Dar scandaluri să nu faceți
Nici prea multă gălăgie
Ca vă bag în pușcărie
Să fiți fie cuvânt stăpâni
Așa-s ostașii Români.
 
Aceste erau cuvintele lui tata, în vers este o antică amintire de la începutul milităriei pe Dobrogea”.
În ediţia de mâine continuăm prezentarea fragmentelor din acest jurnal scris în urmă cu cinci decenii.
 
Citeşte şi:
#citeşteDobrogea Misteriosul manuscris găsit în rama unui tablou. „Legenda satului Cotu Văii”, de astăzi, în Biblioteca virtuală ZIUA de Constanţa