#citeșteDobrogea Regalitatea și Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

În fiecare an, în România este marcată, la 10 mai, Ziua Regalității, legiferată de Camera Deputaților, în aprilie 2015, drept sărbătoare națională. Ziua Regalității are o triplă semnificație legată de istoria României și, în particular, de regele Carol I: la 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință, fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I. La 10 mai 1877, Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieșită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman și, în fine, la 10 mai 1881 România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României.


 
Așadar, evoluția statului național modern român, ale cărui baze au fost puse prin Unirea cea Mică, de la 24 ianuarie 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, este strâns legată de domnia de 48 de ani a lui Carol I, principe și mai apoi rege al României (1866 -1914).
 
Publicistul Ioan N. Roman (20 iulie 1866 - 12 iulie 1931), în cartea „Dobrogea și drepturile politice ale locuitorilor ei”, descrie demersurile istorice întreprinse pentru alcătuirea Constituției și trecerea de la Principate la Regalitate și de la Domn la Rege.
 
„Legăturile de vasalitate ale Principatelor române cu Turcia se relaxaseră, încă de pe la mijlocul secolului trecut; sub Cuza-Vodă ele ajunseră a fi mai mult nominale de cât reale; iar sub Domnia Majestății Sale Regelui Carol I, în urma proclamării Independenței, ele au fost cu desăvârșire rupte. Constituția din 1866, consacrând o stare de lucruri peste care trecuseră 17 ani, ajunsese astfel, în multe privințe, un anacronism. E adevărat că ea a fost revizuită în 1879, dar Constituanta din acel an s'a mărginit să modifice faimosul art. 7, în care scop - se știe sub presiunea căror intervenții - fusese convocată. O sumă de alte chestiuni au rămas nerezolvate și opinia publică a Țării cerea stăruitor să li se dea o soluție pe cale constituțională. Astfel, prin tratatul de la Berlin, hotarele României au fost modificate. Textul Constituției care definea teritoriul Țării trebuia să fie modificat
 
și el, ca să corespundă noii situațiuni. Trebuia să se dea acelui text o redacțiune din care să rezulte că Dobrogea este și rămâne parte întregitoare și inseparabilă a României.
Tot așa, cuvintele de «Principatele-Unite» și «Domn» nu mai aveau rost și urma să fie înlocuite cu acele de «România» și «Rege».
Era, mai departe, nevoie de a se lua o măsură cu caracter economic și social: Pământurile vechilor clăcași, ale însurățeilor și ale locuitorilor din Țară și din Dobrogea, care cumpăraseră, sau aveau să cumpere, în loturi mici, proprietăți de ale Statului, nu puteau fi lăsate în comerț, supuse mutațiunii, cel puțin un timp oare-care; inalienabilitatea lor trebuia să se declare prin Constituție, pentru a se înlătura ivirea proletariatului agricol și a se întemeia familii de mici plugari, legate de pământul Țării și cu mijloace de traiu îndestulătoare.
 
Opinia publică cerea, iarăși, mai multe garanții în ce privește libertatea presei și desființarea restricțiunilor din vechea legiuire în această materie. În sfârșit, cuceririle făcute de Națiune, sub conducerea înțeleptului Suveran, pe toate terenurile și în toate direcțiile, erau pentru ea o adevărată renaștere: Noi orizonturi se deschideau înaintea ochilor săi, cătră noi înălțimi ea năzuia din toate puterile sufletului său.
 
Dar formele vechi constituționale nu mai erau încăpătoare pentru aceste noi avânturi. Alte straturi sociale cereau să fie chemate la viața publică a Regatului. O reformă electorală, deci, se impunea. Dreptul de vot trebuia să fie extins și colegiile electorale astfel alcătuite, încât să corespundă acestor cerințe ale vremii și să le satisfacă. Această chestie era, desigur, cea mai palpitantă, și toată lumea aștepta cu nerăbdare rezolvarea ei.
 
În ziua de 22 Decembrie 1882, O. Șoerescu la Senat, în numele a 8 senatori, și I. Câmpineanu la Cameră, în numele a 61 de deputați, au făcut
propunerea ca Adunările să declare că este loc la convocarea unei noi Constituante: pentru a se revizui art. 1, 44, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 68, 69, 70, 71, 72, 75, 76, 77, 78, 131 și 133 din Constituție; pentru a se înlocui cuvântul de „Domn" cu acela de «Rege» și cuvintele de «Principatele Unite» cu acela de «România» sau «Regat»; și pentru a se adăuga în dispozițiunile tranzitorii ale Constituției un articol în virtutea căruia ea să se poată aplica în întregime și Dobrogea, prin legi speciale”.
 
Sursa foto: Imaginea reprezintă o ilustrație din cartea „Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.