20 May, 2019 00:00
3306
„Ce era Dobrogea Regelui Carol I la încorporarea sa în 1878? Un teritoriu pustiit şi răvăşit de lunga serie de războaie ruso-turce, începând din a doua jumătate a sec. XVIII până la finele sec. XIX. Un teritoriu cu o populaţie rară de 7-8 locuitori pe kilometru pătrat, cu sate mici şi mizerabile, cu oraşe neînsemnate, ruinate şi de aspect oriental rural, şi cu o sărăcie întinsă peste tot. Un teritoriu cu o majoritate absolută turcească şi cu o minoritate românească, care se situa numericeşte pe primul plan fată de celelalte minorităţi creştine.
În fine, un teritoriu în care cultura şi civilizaţia nu-şi răspândiseră binefacerile lor. Ce a devenit Dobrogea Veche în lunga Domnie a Marelui Comandant dela Plevna, a gloriosului înfăptuitor al independenţei, regalităţii şi întregirii ţârii până la Marea Neagră? Fără exagerare şi în limitele adevărului: o ţară înfloritoare din toate punctele de vedere.
Trei probleme mari se puneau Regelui şi poporului său în această provincie părăginită: problema economică, cea culturală şi problema consolidării stăpânirii româneşti între Dunăre şi Mare prin colonizare cu element românesc.
Primele două probleme au fost realizate în Dobrogea Veche cu deplin succes. Am trăit şi am văzut cu ochii noştri, an de an, şi înflorirea economică şi înflorirea culturală.
E destul să pomenesc numai măreţul pod de la Cernavoda, portul Constanţa, cele trei canale care, legând fluviul Dunărea şi lagunele Mării, au înviorat pescăriile statului, opere cu care s' ar putea mândri Italia unui Mussolini, căile ferate şi şoselele, bisericile săteşti monumentale ca nişte catedrale, şcolile de diferite grade răspândite în tot cuprinsul provinciei, începuturile unei flote comerciale şi de război şi multe alte binefaceri, care toate au ridicat Dobrogea la un nivel necunoscut până atunci în tot cursul istoriei sale şi au făcut să fie râvnită şi mai mult. Singură, problema graniţei şi a asanării ei prin colonizări, dacă nu şi printr-o linie Maginot, a rămas ca o moştenire în grija generaţiei următoare.
Dacă ne-am întreba: care este problema cea mai urgentă şi mai vitală în momentul de faţă în Dobrogea, am răspunde fără şovăire: colonizarea Cadrilaterului cu Români! De ea depinde în bună măsură liniştea şi progresul nostru în viitor. Căci, dacă Dobrogea şi, în special, exponentul ei, portul Constanţa, fără hinter: landul bogat de peste Dunăre, cade în lâncezeală şi devine, în mâna unui stat vecin, o simplă provincie laterală sau un drum, în schimb şi România întregită, fără Dobrogea, se resimte numai de cât atât în viaţa ei economică cât şi în cea politică şi strategică; şi, dacă ne-am convins, în adevăr, că ţara noastră are doi poli antropogeografici, dintre cari unul e în Transilvania - polul continental, iar celălalt e în Dobrogea - polul maritim - şi că fără hinterlandul muntos şi fără faţada maritimă, orice formaţie politică la Dunărea de jos e ciungă, atunci asanarea graniţei meridionale devine, pentru orice bun Român un imperativ categoric. Să nu uităm! Să fim şi colonizatori! Ne-o strigă patrioţii şi cărturarii acestei ţări, dar ne-o comandă de dincolo de mormânt şi umbra marelui Rege Carol I, care ne cere ca moştenirea ce ne-a lăsat-o să o desăvârşim, spre mai marea glorie a Dinastiei Sale”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: