Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea Şcoli româneşti pe teritoriul bulgar (IV). Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

În localitatea Turtucaia, din judeţul Durostor, funcţionau pe timpul stăpânirii bulgăreşti mai multe şcoli primare, cu şase institutori, o şcoală românească veche de aproape 140 de ani, una armenească şi alta lipovenească.
 
În cel dintâi an de stăpânire românească, 1914-1915, într-un raport al revizorului şcolar Petre R. Petrescu către minister, este consemnat faptul că în această localitate au funcţionat în total cinci şcoli mixte cu un total de 1.050 de elevi, dintre care 556 de băieţi şi 484 de fete.
 
„Desfiinţându-se după războiul pentru întregirea neamului progimnaziul bulgăresc care funcţiona aici, s-a simţit nevoia unei şcoli secundare româneşti. Aceasta atât pentru a satisface aspiraţiunile legitime ale populaţiei locale de a nu se pierde o instituţie preţioasă pe care o avusese, cât şi pentru a împiedica exodul tineretului nostru minoritar de a trece graniţa şi a aduce de acolo alte idei şi aspiraţiuni, cu totul străine de ale noastre“. 
 
Astfel, D. Niculescu Duţu, fost preşedinte al băncii populare „Regele Carol I“, în fruntea unui grup de cetăţeni din Turtucaia, reuşeşte după lungi stăruinţe să obţină la 4 octombrie 1920 autorizaţia necesară pentru a deschide Gimnaziul „Regele Carol I“ în localul unei şcoli primare.
 
La deschiderea acestuia au asistat nu numai localnici, ci şi mulţi oaspeţi distinşi din alte părţi, în frunte cu fostul prim-ministru Ion I.C. Brătianu, „care a ţinut să arate cu prezenţa sa ce însemnătate atribuie el şcolii româneşti în această regiune“.
 
În anul şcolar 1922-1923, gimnaziul avea cursul complet de patru clase şi era trecut în bugetul statului, iar la sfârşit erau în total 58 de elevi, dintre care 28 promovaţi 12 corijenţi, opt repetenţi şi patru retraşi.
 
În anul şcolar 1926-1927, populaţia şcolară s-a ridicat la cifra de 100 de elevi. Pe 22 mai 1927, când s-a sărbătorit cu solemnitate deosebită cea de-a 150-a aniversare a bisericii şi a şcolii româneşti din Turtucaia, în prezenţa ministrului de instrucţie de atunci, I. Petrovici, a fost pusă şi piatra de temelie a viitorului liceu din localitate.
 
În anul şcolar 1927-1928, din cei 88 de elevi au fost promovaţi 55, 19 corijenţi, şapte repetenţi şi opt retraşi.
 
Întregul capitol îl puteţi găsi AICI
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea Petru Vulcan inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Oct 2018 1240

#citeșteDobrogea 137 de ani de la nașterea poetului dobrogean Panait Cerna

25 Sep 2018 1316

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

05 Sep 2018 2777

#citeșteDobrogea 146 de ani de la nașterea creatorului școlii geologice românești, Gheorghe Munteanu Murgoci

20 Jul 2018 1175

#citeșteDobrogea 152 de ani de la nașterea unui dobrogean rarisim - Ioan N. Roman. „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“ (Nicolae Iorga)

20 Jul 2018 1265

#citesteDobrogea Scriitorul dobrogean Octavian Georgescu sărbătoreşte 81 de ani

23 May 2018 880

#citesteDobrogea 164 de ani de la naşterea marelui român Ioan Neniţescu, prefect de Dobrogea

11 Apr 2018 1819

Jurnal de Centenar, cu universitarul Daniel Citirigă, la TVR1 „Dobrogea, împărțită și sub dublă ocupație”

07 Apr 2018 1879

#citeşteDobrogea 106 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Constanţa. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

29 Mar 2018 1352

#citeșteDobrogea La Constanța existau patru farmacii, „ceea ce era enorm pentru minuscula populație a orașului“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

28 Mar 2018 1915

#citeşteDobrogea Consecinţele fatale ale regimului excepţional din Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

27 Mar 2018 2043

#citeșteDobrogea 130 de ani de la nașterea avocatului Hurmuz Aznavorian. Destinul unui profesionist de renume

26 Mar 2018 1670

#citeşteDobrogea 97 de ani de la naşterea poetului dobrogean Traian Coşovei

24 Mar 2018 1950

#citeşteDobrogea Cele patru cauze ale amânării timp de 30 de ani a abolirii regimului excepţional din Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

24 Mar 2018 2199

#citeşteDobrogea 120 de ani de la reformarea învăţământului românesc. Ceea ce suntem îi datorăm vizionarului Spiru C. Haret. Şi nimic actualilor...

23 Mar 2018 1531