#citeşteDobrogea Scriitorul dobrogean Valeriu Cuşner ar fi împlinit astăzi 81 de ani

Valeriu Cuşnerenco, cu pseudonimul de scriitor Valeriu Cuşner, s-a născut în Constanţa, la 22 martie 1937, şi a trecut în nefiinţă la 21 februarie 2010, în oraşul natal.

A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân“ în anul 1954, iar şase ani mai târziu finaliza studiile superioare la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Iaşi. În perioada 1952 - 1960 a practicat fotbalul de performanţă, întâi ca junior la formaţia Locomotiva PCA (în prezent Farul Constanţa), apoi, ca senior, la Ştiinţa Iaşi.
 
A lucrat ca inginer proiectant în Constanţa.
A făcut parte în 1970 din grupul de scriitori liberi condus de poetul Radu Crişan. În acel grup se mai aflau poetul Horia Agarici (celebrul aviator care „vânase bolşevici“) şi Paul Andreescu (şef al Filialei din Constanţa a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici).
 
A colaborat cu poeme, cronici literare, eseuri şi proză la reviste de cultură - Contemporanul, Ideea Europeană, Luceafărul, Cronica Fundaţiei Internaţionale Mihai Eminescu (toate din Bucureşti), Axioma (Ploieşti), 13 PLUS (Bacău), Bucovina Literară (Suceava), Steaua, Adevărul, Oraşul, Făclia, Cetatea Culturală (toate din Cluj), Memento (Timişoara), Turd΄Art (Turda), Oglinda literară(Vrancea), Spaţii Culturale (Râmnicu Sărat) şi la revistele de cultură din Constanţa: Tomis, Marea Noastră şi EMEL (Ideal). De asemenea, a colaborat la reviste din străinătate, precum Conexiuni - New York (Romanian Monthly Magazine), Agero (Stuttgart), precum şi la revista multilingvă Qirim Cultural Association of Canada.
 
Deţine premiul I - pe ţară, în anul 1998, la emisiunea politică de la Televiziunea Română intitulată „Punctul pe i“, precum şi numeroase diplome şi insigne pentru performanţele din munca de proiectare.
 
Este cuprins în Antologia aniversară „România din suflet” - Editura „Boldaş“ Constanţa şi este membru al Enciclopediei Hübners Who is Who (Verlag für Personenenzyklopädien AG), iar în anul 2008 a fost inclus în Enciclopedia Personalităţilor din România, la pagina 369.
 
Iată ce afirma academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici în „Cuvânt-înainte“ la volumul de poeme „Joc de nenoroc“: „Poezia domnului Cuşner este străbătută de un fior şi o înţelegere filosofică ce nu pot fi, în final, catalogate decât ca optimiste deoarece, depăşind miturile şi iluziile pe care viaţa i le-a pus în cale: iubirea, durerea, vremea de vis cu aziluri şi palate şi aflându-şi refugiul în divinitate, el reuşeşte să găsească un sens, o direcţie şi o lumină. Din tristeţi şi suferinţe împietrite, din lacrimi şi doruri neîmplinite, autorul pune întrebări, leagă răspunsuri, dezleagă semne, ca un adevărat profet-poet de tip Solon“.
 
Vă oferim spre ilustrare una dintre poeziile sale reprezentative.

 

NU POŢI

 
Nu poţi fi o ruină
de n-ai fost edificiu la început.

Nu poţi fi o lumină
dacă bezna nu te-a durut.
 
Nu poţi fi drum, sau cărare,
dacă nu ştii unde s-ajungi.
Nu poţi avea măsură-n hotare
de nu ştii cât vrei să te-arunci.
 
Nu poţi avea linişte, pace,
de n-ai luptat cu greu să le ai.
Nu poţi obţine ceea ce îţi place
de n-ai ştiut altora, cum să te dai.
 
Nu poţi iubi mereu la-ntâmplare
dacă fiinţa ce-o meriţi s-a dus.
Nu poţi răsări apoi ca un soare
dacă la vreme nu ai apus.
 
Şi, mai ales, nu poţi fi uitat
dacă n-ai fi trăit cu adevărat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3395

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1368

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1793

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1907

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

23 Nov 2023 1627

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Tomis

21 Nov 2023 1150

#DobrogeaDigitală - „Armeni sub cupola Academiei Române”, de Simion Tavitian Scriitorul Arșavir Acterian descrie personalitatea contradictorie a lui „Zambacu”

20 Jan 2020 3878

#citeșteDobrogea După „Marele Război“ - evocări impresionante ale regăsirii provinciei pustiite, din „Arhiva Dobrogei“

10 Sep 2019 3248

#citeșteDobrogea Legendele orașului „Chiustengea“, consemnate de cel mai cunoscut călător turc. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Jun 2019 4687

#citeșteDobrogea Monografia comunei Valu lui Traian. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 Oct 2018 4539

#citeșteDobrogea 137 de ani de la nașterea poetului dobrogean Panait Cerna

25 Sep 2018 4633

#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

05 Sep 2018 6158

#citeșteDobrogea 146 de ani de la nașterea creatorului școlii geologice românești, Gheorghe Munteanu Murgoci

20 Jul 2018 4215

#citeșteDobrogea 152 de ani de la nașterea unui dobrogean rarisim - Ioan N. Roman. „Dobrogea îi va fi pe veci recunoscătoare“ (Nicolae Iorga)

20 Jul 2018 3784

#citesteDobrogea Scriitorul dobrogean Octavian Georgescu sărbătoreşte 81 de ani

23 May 2018 4097