Ziua Dobrogei

#citeșteDobrogea Semnele prevestitoare de moarte la macedoneni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

După ce ieri vă relatam interesantele obiceiuri pe care macedoromânii le respectau cu sfințenie la nunțile din Dobrogea, mai precis așa cum ne-au fost ele descrise în monografia „Un sat dobrogean - Ezibei“ de către prof. C.D. Constantinescu-Mircești, astăzi ne oprim asupra celui mai trist ritual din viața oricui, indiferent de epocă, și anume moartea și înmormântarea românilor macedoneni.
 
Pe lângă ceremonialul obișnuit la înmormântare, macedonenii mai cred în numeroase alte semne în legătură cu moartea și înmormântarea.

„Unele din ele întâmplându-se să se adeverească, s-au înrădăcinat și mai adânc în credințele și superstițiile lor.
Semne prevestitoare de moarte:
1. Când un câine din curte urlă jalnic cu fața spre apus, o nenorocire mare va lovi pe cei ce locuiesc în acea curte; e semn de moarte pentru acel membru ai familiei, care în acel timp se află bolnav.
2. Semn că cel mai bătrân din casă va muri, atunci când unul dintre berbecii cei mai bătrâni din curtea acelei familii se ridică în picioare în mijlocul turmei și behăie jalnic cu fața spre apus.
3. Unul dintre copii va muri dacă o găină (puică) începe să cânte cocoșește, cu fața spre apus.
4. Cucuveaua are un rol important în superstițiile despre moarte. Ea nu trebuie să cânte pe casă, căci cobește a rău; femeile o gonesc de pe lângă casă. Credința aceasta era mai înrădăcinată în Macedonia, unde cucuvelele erau mai rare decât în sudul Dobrogei.
5. Visele joacă și ele un rol important în aceste credințe. Cel ce visează că este îmbrăcat în alb și sboară spre cer va muri în curând.
6. Semn de moarte este și pentru cel ce visează că se dărâmă casa, sau pereții ei sunt vopsiți în negru.
7. Un steag negru văzut în vis de către cineva din familie, fâlfâind pe acoperișul casei, anunță moartea unui tânăr.
8. Asemenea, când capul familiei este arătat în vis ca un om înalt și cu barbă neagră. Prevestitoare de moarte sunt și visele însoțite de senzații
organice.
9. Dacă, spre exemplu, cineva visează că-și scoate un dinte care îi pricinuiește dureri, va muri un membru din familia sa, va fi o rudă apropiată atunci când extragerea dintelui se face fără durere.
Aceste semne, în credința Macedoneanului nu se îndeplinesc prea curând. Sunt însă altele care anunță moartea apropiată.
10. Astfel dacă cineva este greu bolnav și face unele mișcări nevoite, este semn ca va muri curând. Din acest moment, după credința macedoneanului, muribundul nu mai poate vorbi bine, ochii i se măresc căpătând o înfățișare groaznică, respirația lui devine grea, aruncă straiele ce-l învelesc și se chinuește pentru că este plin de păcate care nu-l lasă să moară. Pentru a-i ușura moartea, cei din casă sunt nevoiți să dea de pomană.
11. Se întâmplă însă ca omul să-și vadă moartea cu o zi înainte, fără să se știe cu păcate. Atunci el se spovedește, cheamă copiii la dânsul și le încredințează câteva sfaturi pe care aceștia trebuie să le respecte cu sfințenie“.
 
Alte obiceiuri și tradiții interesante de parcurs puteți găsi AICI

 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.  

DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informații.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeșteDobrogea Destine de savanți dobrogeni. Cristache V. Oprea, de la ajutor de chelner la docent în științe agronomice

23 Mar 2019 406

#citeșteDobrogea In Memoriam Valeriu Cuşner, la 82 de ani de la naştere

22 Mar 2019 459

#citeșteDobrogea Prof. univ. Mariana Jurian - „Prof. univ. dr. ing. Garabet Kumbetlian, excepțional om de știință și profesor constănțean“ (galerie foto+document)

22 Mar 2019 469

#citeșteDobrogea Prof. Andrei Gheorghe - „Garabet Kumbetlian m-a considerat prietenul lui de suflet. Îmi lipsesc întâlnirile noastre valoroase“

21 Mar 2019 624

#citeşteDobrogea Sunai Gelmambet, despre fericita coincidenţă de a fi asistentul profesorului pe care l-a „admirat cel mai mult în toată perioada facultăţii“ (galerie foto+document)

20 Mar 2019 649

#citeşteDobrogea „Unde trebuie căutat mormântul lui Ovidiu“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

20 Mar 2019 719

#citeșteDobrogea Corneliu Marinescu, un matematician pasionat de istoria Dobrogei

20 Mar 2019 578

#citeşteDobrogea Inginer diplomat Nicolae Fildan, preşedinte AGIR - Sucursala Constanţa - „Amintiri despre prof. dr. ing. Garabet Kümbetlian, la un an după ce a părăsit această lume“ (galerie foto)

19 Mar 2019 617

#citeşteDobrogea Universitarul Dumitru Dinu - „Garabet Kumbetlian a fost unul dintre profesorii care au iniţiat conducerea de doctorate în UMC“ (document)

18 Mar 2019 556

#citeşteDobrogea Comandor Gheorghe Samoilescu - „În Academia Navală, Garabet Kumbetlian a fost profesorul cu cele mai multe realizări ştiinţifice“ (document)

16 Mar 2019 779

#sărbătoreșteDobrogea Dobrogea 140 de ani. "Etniile împreună pentru Dobrogea!" - O campanie de presă, în premieră, marca ZIUA de Constanța (document)

15 Mar 2019 160

Adrian V. Rădulescu - Ctitorul ZIUA de Constanța cinstește memorabila personalitate a reputatului istoric (document)

15 Mar 2019 134

#citeşteDobrogea Universitarul Adrian Bavaru - „Ingineria dobrogeană este mai bine reprezentată prin Garabet Kumbetlian“

15 Mar 2019 537

#citeşteDobrogea Semicentenarul „Spitalului Mare“. Istoria şantierului, povestită de un martor ocular - „La un moment dat se dusese vestea că va fi hotel“ (galerie foto)

15 Mar 2019 1779

#citeşteDobrogea Giganţi ai arhitecturii şi nemuritoarea lor zestre pe pământ tomitan. Victor Ştephănescu, proiectantul Pieţei Ovidiu, la 142 de ani de la naştere

14 Mar 2019 509