#citeşteDobrogea Teatrul Dramatic din Constanţa, la 25 de ani de la înfiinţare. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Presa unei epoci nu face altceva decât să reconstituie istoria, cuvânt cu cuvânt, a unei perioade care acum, în faţa generaţiei acestui secol, poate părea desuetă.
 
Şi totuşi, revista „Teatrul” reuşeşte să readucă în atenţia cititorilor săi o perioadă de glorie a scenei româneşti, prolifică prin numele cu rezonanţă ce stăteau cap de afiş, girând valoarea actului artistic.
 

 
În nr. 7 din iulie 1976 al acestei reviste este rememorată activitatea Teatrului Dramatic din Constanţa, la 25 de ani de la înfiinţare (luna viitoare se vor împlini 68 de ani).
 
„Materializată în cifre, contribuţia reală, concretă, pe care slujitorii teatrului constănţean au adus-o de la înfiinţare în 2 mai 1951 şi până în zilele noastre - în amplul şi complexul proces al educării socialiste a oamenilor muncii de pe străvechile meleaguri ale pământului românesc dobrogean numără: 180 de premiere, 7.500 de spectacole, văzute de 2.750.000 de spectatori.
Chemat, după cum se ştie, să satisfacă nu numai exigenţele artistice ale publicului de la sediu şi din judeţ, ci - de-a lungul vacanţelor ele vară - şi ale milioanelor de turişti români şi străini, Teatrul din Constanţa ocupă, în geografia culturii şi artei noastre socialiste, un loc aparte. În planul practic al muncii, teatrul constănţean se profilează, alături de toate celelalte teatre din ţară, aspirând spre repertoriul de calitate, cu certe valori educative, spre valorificarea celor mai înalte şi înaintate realizări ale poeziei dramatice de la noi şi de pretutindeni.
 
Într-adevăr de la premiera inaugurală cu «Scrisoarea pierdută» a lui Caragiale şi până la cea mai recentă realizare - «Tropaeum Traiani» de Grigore Sălceanu - teatrul se arată fidel îndatoririi sale fundamentale, aceea de a promova - odată cu cele mai de preţ creaţii ale culturii universale, creaţia autohtonă. S-au jucat aici, în cei 25 de ani de activitate, lucrări dintre cele mai valoroase, deopotrivă ale clasicilor noştri şi ale autorilor moderni. Reprezentanţii dramaturgiei noastre socialiste şi-au văzut jucate, la Constanţa, cel puţin câte una dintre scrierile lor de căpetenie. Trupa din Constanţa a deschis generoasă, drum şi debutanţilor care au bătut la uşa teatrului. Aceste debuturi, chiar dacă, pe alocuri, imperfecte din unghiul de vedere al canoanelor estetice, aveau o calitate esenţială: se inspirau, nemijlocit, din realitate, se refereau la evenimente, la personaje, la situaţii şi probleme fierbinţi ale actualităţii.
 
Spectacolele montate până acum de ansamblul constănţean demonstrează ambiţia de a egala cele mai bune realizări din ţară. Tendinţa de a exclude, în general, gratuitul şi nesemnificativul, caracterizează activitatea fiecărei stagiuni. Căutarea noului, dorinţa colectivului de a se dezvolta şi ele a-şi potrivi demersurile artistice cu cele mai avansate tendinţe, îşi găsesc, de cîţiva ani încoace, un loc de fructificare pe scena Studioului. Câteva dintre spectacolele realizate aici, recitalurile individuale ale unor actori constănţeni, pregătite în cadrul Studioului, s-au distins, de fiecare dată, în competiţiile naţionale.
 
Cu un nucleu conducător girat de profesionişti, cu veche experienţă (ca şi teatrul însuşi), de 25 de ani credincioşi scenei constănţene: actorul şi directorul Jean Ionescu şi secretarul literar Romeo Profit; cu o trupă destoinică (din păcate, lipsită, cam de mult, de elemente tinere), în plină maturitate creatoare; dispunând de trei regizori permanenţi, deosebiţi stilistic şi ca formaţie: Ion Maximilian, Gheorghe Jora, Silviu Purcărete - teatrul constănţean s-a aflat totdeauna într-o stare de cumpănă, disponibil, fără veleităţi deşarte, la îmbunătăţiri calitative”.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment impresionant organizat cu ocazia lansării numărului 11 al Revistei Tomis

18 Sep 2023 881

Personalități Constanța La mulți ani, Anaid Tavitian! Personalitate emblematică în lumea teatrului constănțean

12 Jun 2023 1823

La mulți ani, Adina Cezar! Coregrafa s-a ocupat de mai multe spectacole ale Teatrului „Oleg Danovski” Constanța și Teatrului de Revistă Constanța

22 May 2023 1252

Originar din Cernavodă Paul Tutungiu împlinește 82 de ani

06 May 2023 1639

92 de ani de la nașterea actorului Amza Pellea, portretizat de Anaid Tavitian în revista „Teatrul”

07 Apr 2023 4237

Revista Zări Alb Astre „Suburbia“ la Teatrul „Căluțul de mare” – un spectacol despre tineri care își ratează viitorul, din perspectiva unui tânăr căruia îi e frică să nu își rateze viitorul

17 Jan 2023 1080

Aurel Manolache (1931-2010)

09 Mar 2022 3437

#DobrogeaDigitală Oedip-ul constănțean din urmă cu peste trei decenii – „măreţie tragică şi elevaţie spirituală”

29 Oct 2021 2732

Marele actor dobrogean Nicu Constantin, dovada unui om cu har, pe care viața l-a condus pe scenă

31 Jul 2021 3538

Știați că... la data de 5 iulie 1880 s-a născut Constantin Tănase?

05 Jul 2021 1663

#Dobrogea Digitală „Amza Pellea a impus în mitologia filmului românesc eroul”. Astăzi se împlinesc 90 de ani de la nașterea sa

07 Apr 2021 4163

#DobrogeaDigitală Titanul Radu Beligan, la 102 ani de la naștere. „Într-un anumit sens, eşti mai bătrân atunci când eşti tânăr şi mai tânăr atunci când eşti bătrân”

14 Dec 2020 3231

27 noiembrie 2017 – Trei ani de la moartea actriței Cristina Stamate

27 Nov 2020 1711

#DobrogeaDigitală - revista „Teatrul” „Prea mult talent pentru o singură viaţă”

24 Sep 2020 2678

#DobrogeaDigitală - Revista „Teatrul”, nr. 7, iulie-august 1986 Constanța găzduia cea mai veche și constantă reuniune a teatrelor de păpuși din România

17 Jul 2020 3776