Ziua Dobrogei

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. Hunii lui ATTILA atacă Cetatea Tomis


Constanţia a suferit mult de pe urma năvălirii unor cete a fioroşilor Huni ai lui Attila; căci greul năvălirilor hunice s’a desfăşurat in câmpia panonică.
 
lordanes povesteşte că oraşul a fost distrus. Dar împărăţia hunică stabilită în Panonia n’a ţinut mult; după moartea năpraznică a lui Attila (456), intră zâzania între fiii lui. Unul din ei - Hernak - s’a statornicit în linişte cu supuşii săi prin apropierea gurilor Dunării.
 
Constanţia renăscu ca phoenixul din propria lui cenuşe. Împaratul Anastase (491-518), puse să-i se reconstruiască şi să se repare zidurile, ne spune acelaşi istoric, lordanes; aceia ce ne conduce a crede, că oraşul n’a fost distrus din temelii, ci poate numai devastat.
Subt Justinian Tomis ajunse la maximum de dezvoltare, pe care - după cum am văzut - nu-l atinsese niciodată până atunci.“
 
Notă
 
Potrivit Wikipedia, „hunii au fost un popor nomad de origine turcică, probabil şi uralică. Alte surse istorice şi ştiinţifice le atribuie origini mongolice cu provenienţe milenare din estul actualului stat Kazahstan, având legături de sânge cu triburile tătăreşti.
 
Attila sau Atila (cca 395 - d. 453) a fost cel mai puternic conducător al hunilor, domnind între anii 433-453. Născut într-o familie nobilă, el l-a urmat la tron pe unchiul său Rugila, împreună cu fratele său Bleda. A condus Imperiul Hun, care se întindea de la munţii Ural la fluviul Rin şi de la Dunăre la marea Baltică. În timpul domniei sale, a fost unul dintre cei mai de temut inamici ai Imperiilor Romane de Răsărit şi de Apus, fiind poreclit în unele texte bisericeşti biciul lui Dumnezeu. A planificat iniţierea de noi campanii împotriva romanilor, dar a murit în 453.
 
Iordanes a fost un istoric got romanizat, originar din Moesia (mijlocul secolului al VI-lea). A lăsat două lucrări cunoscute sub numele de Romana şi De origine actibusque Getarum, pe scurt, Getica. Pentru prima lucrare, a folosit informaţii din istorici mai vechi, iar pentru a doua, o operă a lui Cassiodorus, azi pierdută. Opera sa prezintă o mare importanţă mai ales pentru acele părţi pentru care nu s-au păstrat izvoarele mai vechi pe care le-a folosit.
 
Flavius Anastasius (cca 430, la Dyrrhachium - 518), cunoscut sub numele de Anastasiu I (lat. Flavius Anastasius Dicorus Augustus), a fost împărat bizantin în perioada 491 - 518“.
 
Mai multe despre istoria Tomi aflaţi din monografia „Tomi - Constanţa“ , disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANŢA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANŢA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
#citeştemaideparte
#capitolul II. Hunii lui Attila
#TOMI - CONSTANŢA CARTE (1931)
#Autor M. IONESCU-DOBROGIANU
 
Citeşte şi:

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc
 
Cetatea Tomisului în epoca romano-bizantină (II) - Episcopul Teotim, hunii, Mitropolia

Tomi - Constanţa, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu (1931)
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Scriitorul şi realizatorul TV Corneliu Leu ar fi împlinit, pe 21 iulie, 86 de ani

21 Jul 2018 766

„Dobrogea 1878-1928. Cincizeci de ani de vieață românească“, o carte care înnobilează

01 Jul 2018 364

#citeşteDobrogea Obiceiuri la aromâni - „Dacă nu te cuminţeşti, te dau liguciarilor“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

27 Jun 2018 1611

#citeşteDobrogea TOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Constanţa, stadiul de adormire 1879 - 1895

19 Jun 2018 875

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul IV. Stăpânirea românească Regele Carol. Înțeleptul și Dobrogea

18 Jun 2018 860

#RespectTeatru #CiteșteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Motivație (galerie foto)

18 Jun 2018 627

#RespectTeatru #CiteşteDobrogea #Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii Seri de teatru antic

18 Jun 2018 828

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa, mai bogată cu şapte titluri esenţiale despre teatru. Iar seniorii scenei constănţene se întorc... „acasă“

11 Jun 2018 1163

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Personalul sanitar al orașului. Cât de veche este farmacia Miga

09 Jun 2018 1239

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean „Dulcea povară“, autor Jean Badea (2017). În curând, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Jun 2018 732

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Starea economică a Constanţei în ajunul războiului din 1877

08 Jun 2018 843

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa

07 Jun 2018 1254

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanța la 1872 - „străzile sunt pline de bucăți cu inscripțiuni, coloane și sculpturi“

06 Jun 2018 682

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Englezii la Constanţa - „oraşul renăscu ca prin farmec“

05 Jun 2018 1167

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Pe locul Catedralei „Sf. Petru şi Pavel“ era un cimitir turcesc

04 Jun 2018 986

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Tătarii şi cazacii în Dobrogea

02 Jun 2018 1424

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanţa la 1859. Un orăşel mic şi friguros

01 Jun 2018 1308

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Două misiuni franceze la Constanţa

31 May 2018 786

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Dobrogea la 1854. Sărăcie de nedescris şi holeră

30 May 2018 1220

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Ion Ionescu dela Brad în Dobrogea la 1850

29 May 2018 1609

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Unde erau cele trei cimitire în Constanţa secolului al XVIII-lea

25 May 2018 1135

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje „Vai de Constanţa noastră, năvălită de Ruşi”

23 May 2018 1869

#citeşteDobrogea #incredibilamemorieateatruluiconstănţean #citeşteFantasio40monografie Teatrul de Revistă „FANTASIO“. Monografia unui teatru

19 May 2018 992

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Dobrotici şi Ivanco. Dobrogia, „ţară fără păduri“

18 May 2018 1696

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Genovezii înscriu pe hărțile comerciale Constanța

17 May 2018 929

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Edrissi

16 May 2018 909

#citeșteDobrogea Semnele prevestitoare de moarte la macedoneni. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

16 May 2018 6974

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Paristrion

15 May 2018 1075

#citeșteDobrogea În prim-planul obiceiurilor de nuntă la aromâni sunt cântecele. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

15 May 2018 6116

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul doi. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc Cumanii în veacul al XI-lea în Dobrogia

14 May 2018 1176

#citeșteDobrogea Credințele macedonenilor legate de botez. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

14 May 2018 1920

#citeşteDobrogea Ritualuri macedoneşti la naştere. Cum aflau sexul viitorului nou-născut. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

12 May 2018 1807

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc Pecenegii. CONSTANȚA în veacul distrugerilor și al sângelui

12 May 2018 1291

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. RUŞII. Masacru în CONSTANŢA

11 May 2018 1147

#citeșteDobrogea „Folclorul dezvăluie mentalitatea satului.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

10 May 2018 954

#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanța veacului de mijloc. BULGARII distrug CONSTANȚA din temelii

10 May 2018 2113

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc. Avarii nu au reuşit să cucerească TOMIS

09 May 2018 1295

#citeșteDobrogea Practici medicale empirice și descântece. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

09 May 2018 1774

#citeşteDobrogea Despre infecţii la naştere şi rufărie neigienică. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 May 2018 2219

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Capitolul II. Barbarii. Imperiul Bizantin. Constanţa veacului de mijloc

07 May 2018 1527

#citeșteDobrogea Promiscuitatea excesivă determina gravele îmbolnăviri. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

05 May 2018 1823

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Cuvînt Înainte. Autor, colonel Marin Ionescu Dobrogianu

04 May 2018 1022

#citeşteDobrogea Ce alimente preferate aveau dobrogenii la 1939. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

03 May 2018 6720

#citeşteDobrogea Tomi - Constanţa (1931) Capitolul I. Începuturile Tomi. Epoca romano-bizantină (galerie foto)

03 May 2018 1665

#citeşteDobrogea Cartierele Constanţei engleze, la lumina lămpilor de petrol. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

02 May 2018 2012

#citeşteDobrogea Monedele antice topite de argintari nu sunt o pagubă pentru ştiinţă? Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

30 Apr 2018 1210

#citeșteDobrogea „Mortalitatea infantilă atinsese cote fantastice.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

28 Apr 2018 1713

#citeșteDobrogea „Casele suspecte, tripourile cu jocurile de noroc, cârciumile dădeau mult de lucru poliției.“ Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

27 Apr 2018 1373

#citeșteDobrogea Satul în care nu au avut loc divorţuri. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

26 Apr 2018 3311

#citeşteDobrogea Lupte cu tauri şi fiare sălbatice pe hipodromul de la Tomis. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

25 Apr 2018 1174