#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje 23 Noiembrie 1878 - ziua libertăţii pentru Constanţa

„În Campania din 1877 a operat prin Dobrogia corpul XlV-lea rusesc (General Zimmermann), care trece Dunărea în faţa Galaţilor şi ocupă pintenile Bugeacului (noaptea 21 - 22 lunie). Afară de o mică rezistenţă, pe care Turcii o opuseră aci, numai luptară altundeva, ci se retrag înapoia «Valurilor lui Traian», pe care le părăsesc la apropierea Ruşilor.
 

 
Dela Medgidia, fu îndreptată o coloana pentru ocuparea Constanţii, în dimineaţa de 15 lulie. Ea se compunea din Regimentul 29 al cazacilor de Don, cu bateria 4-a de Don, sub comanda Colonelului - adjutant Conte Orlof Denisol.
 
Apărătorii şi populaţia turcească din oraş s’au îmbarcat în noaptea de 13-14 lulie pentru Constantinopol; aşa că Ruşii n’au găsit decât pe Bulgari, care predară, după ce prădaseră oraşul. Celelalte naţionalităţi erau sub protecţia consulului englez, care a pus paza straşnică. Un vas de război englez venise dela Sulina pentru ocrotirea oraşului.
 
După deprinderea lor sălbatecă, Bulgarii au dărâmat casele turceşti. În partea peninsulară erau numai ruine, pe care ei le-au mai desăvârşit în timpul administraţiei ruseşti.
 
Peste vechia stăpânire a lui Mircea din 1393 (se aşterne la 23 Noembrie 1878), noua stăpânire românească, de sub domnia Prinţului Carol I. În amintirea acestei zile, s-a numit Piaţa 23 Noiembrie, locul ocupat acum de clădirea oficiului poştei (n.a. astăzi - locul unde este amplasată statuia Lupoaicei).
 
Trupele care au ocupat oraşul pentru a le înlocui pe cele ruseşti au fost Batalionul IV Vânători şi o baterie din Regimentul 1 Artilerie; iar puţin mai în urmă (1 Decembrie 1878) a mai venit din Tulcea (unde era ComandamentuI Diviziei active), un escadron şi Stat majorul Regimentului 2 Roşiori“.
 
#citeştemaideparte
#capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje

#TOMI-CONSTANŢA monografie (1931)
#Autor M.IONESCU-DOBROGIANU
 

 
Mai multe despre istoria Tomi aflaţi din monografia „Tomi - Constanţa“ , disponibilă integral în format electronic.
 
Dacă în urmă cu 119 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ VIRTUALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“ .

DREPTURI DE AUTOR 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA DE CONSTANȚA (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA DE CONSTANȚA sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA (1931) Cuvînt Înainte. Autor, colonel Marin Ionescu Dobrogianu

#citeşteDobrogeaTOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Ruşii dau foc oraşului Constanţa la 1809

#citeşteDobrogea TOMI-CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. KustendjeKustendje avea nu mai mult de 150 de locuitori

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. KustendjeDobrogea la 1854. Sărăcie de nedescris şi holeră


#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Constanţa la 1859. Un orăşel mic şi friguros
 

#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje Pe locul Catedralei „Sf. Petru şi Pavel“ era un cimitir turcesc


#citeșteDobrogea TOMI - CONSTANȚA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. KustendjeConstanța la 1872 - „străzile sunt pline de bucăți cu inscripțiuni, coloane și sculpturi“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei - Bibliografie Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

09 Mar 2024 3714

Istoria Dobrogei - Bibliografie Pausania (sec. II) - „Descrierea Greciei”

27 Jan 2024 6798

Istoria Dobrogei - Bibliografie Polyainos (sec. II) - „Stratageme”

19 Jan 2024 1851

Istoria Dobrogei - Bibliografie Rufus (sec. I) - „Istoria lui Alexandru cel Mare Macedoneanul”

21 Oct 2023 2864

Istoria Dobrogei - Bibliografie Phylarchos (sec. III î. H.) - „Istorii”

14 Jul 2023 3242

Constănțeanul care și-a așternut poveștile pe foaie, deși nu avea vedere 32 de ani de la decesul lui Marin Iancu Nicolae

16 Feb 2023 1433

90 de ani de la naștere Omagiu adus ilustrului Adrian V. Rădulescu, cel pentru care „Dobrogea a fost viața lui“

16 Aug 2022 2332

Constanța culturală O sărbătoare a „literelor” dobrogene

09 May 2022 3358

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

02 Mar 2022 36038

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

28 Feb 2022 36851

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

25 Feb 2022 36642

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

23 Feb 2022 2989

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

21 Feb 2022 3078

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

18 Feb 2022 3405

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

16 Feb 2022 3678