#citeşteDobrogea Veşnic tânără, Florica Cruceru, iubind şi slujind arta…

Astăzi, Florica Cruceru împlineşte 93 de ani - o viaţă dedicată artei, acest cuvânt definindu-i tot parcursul existenţial şi profesional.
Critic de artă, doctor în istoria artei şi expert în artă românească modernă, Florica Cruceru a fost, aproape un sfert de veac, primul director al Muzeului de Artă din Constanţa.

S-a născut la 20 octombrie 1926, în satul Mănăstirea din judeţul Călăraşi, dar s-a mutat la Mangalia, oraşul unde a copilărit într-o familie de vază, care primea în vizită mari personalităţi ale vremii. A crescut, astfel, printre oameni care iubeau pictura, muzica, literatura şi teatrul, mediu care i-a pecetluit, într-un fel, devenirea ulterioară, ca om de cultură şi important martor şi comentator al efervescenţei din domeniul creaţiei plastice româneşti.

Floricăi Cruceru îi datorăm înfiinţarea unor secţii noi ale Muzeului de Artă, de care s-a ocupat în perioada în care a condus destinele instituţiei (1961 – 1985): Muzeul de Artă “Dinu şi Sevasta Vintilă” din Topalu, Muzeul de Artă din Limanu, Muzeul de Artă din Medgidia, Secţia de sculptură şi grafică din Babadag, Casa Memorială “Panait Cerna”, Muzeul de Sculptură “Ion Jalea” din Constanţa şi colecţia de artă populară ca fond patrimonial al actualului Muzeu de Artă Populară.

De asemenea, Florica Cruceru a organizat în Constanţa importante tabere de pictură (1972 - 1985), de grafică (1980 - 1984), unde au participat valoroşi plasticieni ai artei contemporane, ale căror lucrări au contribuit la creşterea patrimonială a Muzeului de Artă.
Dar cea mai importantă contribuţie a venerabilului critic de artă sunt cărţile şi cronicile sale. Monografiile dedicate artiştilor dobrogeni, cataloagele atent documentate cuprinzând colecţii patrimoniale ale spaţiului pontic, cele cinci volume de restituiri Ion Frunzetti, sunt doar câteva repere din activitatea editorială pe care Florica Cruceru o continuă şi acum, la cei 93 de ani, cu aceeaşi erudiţie, neobosită vervă şi tinereţe interioară.

Citeşte şi:

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Florica Cruceru (galerie foto)

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Ion Jalea (galerie foto)



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La Muzeul de Artă din Constanța va avea loc a doua ediție a Bienalei Naționale de Pictură. Perioada în care se va desfășura

21 Apr 2023 978

#citeșteDobrogea Florica Cruceru, mama Muzeului de artă constănțean – 95 de ani de la naștere

20 Oct 2021 2241

S-a stins din viață dr. Florica Cruceru, primul director al Muzeului de Artă din Constanța, la vârsta de 94 de ani

04 May 2021 2874

#citeşteDobrogea Florica Cruceru, o viaţă dedicată artei

20 Oct 2020 3518

#citeșteDobrogea Despre Lucian Grigorescu, așa cum poate nu-l știați, la 125 de ani de la naștere. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

01 Feb 2019 2548

Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Florica Cruceru (galerie foto)

21 Aug 2017 10942

Personalitățile orașului Criticul de artă Florica Cruceru, la 90 de ani

20 Oct 2016 4739