Ziua Dobrogei

#DobrogeaAcademică George Georgescu, dirijorul dobrogean îndrăgostit de Beethoven

Astăzi se împlinesc 132 de ani de la nașterea dirijorului George Georgescu. Născut la Sulina, la 12 septembrie 1887, George Georgescu a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane, atât din România, cât și de peste hotare.
 

 
Membru corespondent al Academiei Române, profesor de Conservator, director al Operei Române și al Filarmonicii din București, George Georgescu a colaborat cu muzicieni celebri din toată lumea - Cortot, Rubinstein, Casals, Richter sau Menuhin.
 
Și-a început cariera artistică ca violoncelist în cvartetul de coarde condus de ilustrul violonist Henri Marteau, unde a cântat până în anul 1916 când, la sugestia dirijorului Arthur Nikisch și a compozitorului Richard Strauss, George Georgescu începe să studieze arta dirijorală. În anul 1918 înregistrează un succes remarcabil la pupitrul prestigioasei orchestre filarmonice din Berlin. 
 
Joacă un rol important în promovarea muzicii românești, având ca preocupare constantă prezentarea de lucrări în primă audiție scrise de compozitori autohtoni. A dirijat, astfel, lucrări de George Enescu, Dinu Lipatti, Paul Constantinescu, Mihail Jora, Marcel Mihalovici, Martian Negrea, Constantin Silvestri, fiind apreciat de exegeți și public pentru elocvența expunerii muzicale și pentru diversitatea repertoriului abordat.
 
În 1929 a devenit membru Legiunii de Onoare, în 1949 și 1957 a obținut Premiul de Stat al României, ier în 1960 - Ordinul Muncii de primă clasă și titlul de Artist al Poporului. A înregistrat pentru casa de discuri Electrecord integrala simfoniilor compozitorului său preferat, Ludwig van Beethoven, Simfonia a IX fiind cel mai frecvent întâlnită în programele sale.
 
Deopotrivă dirijor și creator, artistul a încercat să descătușeze adevăratul mesaj al muzicii interpretate. Obișnuit cu rigoarea germană, a respectat tradiția, însă printr-o selecție permanentă a îmbinat-o cu noi tehnici de abordare a muzicii.
În toată activitatea sa, George Georgescu a fost un model de devotament și perseverență.
 
S-a stins din viață la 1 septembrie 1964, lăsând moștenire o minunată lecție de generozitate artistică și restituind publicului, prin activitatea sa, pasiunea și munca de-o viață în slujba muzicii.
 
 
Sursă foto: Captură YouTube/TVR
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Cum arată echipa lui Făgădău de la PSD (galerie foto)

25 Jul 2019 2272

#citeșteDobrogea Surorile Florica și Marcela Cordescu, gemene și în creație plastică

10 May 2019 2182

#citeşteDobrogea 131 de ani de la naşterea dirijorului George Georgescu, un dobrogean de renume mondial

12 Sep 2018 1033

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 5 septembrie 2018

07 Sep 2018 791

Suspecți de comiterea mai multor infracțiuni, reținuți de procurorii DIICOT. Ce acuzații li se aduc

02 Aug 2018 937

O cunoscută interpretă şi textieră din România s-a stins din viaţă! (video)

01 Jun 2018 3169

#citeşteDobrogea Corpul didactic, din modestul salariu, a oferit o bursă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

08 Feb 2018 2271

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 ianuarie 2018

02 Feb 2018 870

Constanţa de odinioară „Getta“ şi-a luat zborul peste lacul Techirghiol

26 Sep 2017 4675

Câștigătorii Concursului Internațional de Interpretare „George Georgescu“

24 May 2017 1711

115 pompieri din Dobrogea au fost înaintaţi în grad (galerie foto)

01 Aug 2016 1515

Scandal cu bâte şi săbii Hârşova. Judecătorii au luat o decizie definitivă

28 Apr 2016 1341

Tinerii care ar fi provocat scandalul de la Hârşova rămân în arest la domiciliu

23 Apr 2016 1036

Judecătorii au dispus începerea judecății față de autorii scandalului de la Hârșova

06 Jan 2016 1131

Autorii scandalului de la Hârșova, rămân în arest

11 Dec 2015 1322