#DobrogeaAcademică In memoriam Alexandru Ciucurencu, pictorul academician

Astăzi se împlinesc 116 ani de la naşterea pictorului dobrogean Alexandru Ciucurencu.
Originar din satul Ciucurova, judeţul Tulcea, pictorul s-a născut pe 27 septembrie 1903, într-o familie săracă de pescari.
 
Absolvent, în 1928, al Școlii de Arte Frumoase din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe George Demetrescu Mirea şi pe Camil Ressu, Ciucurencu, a debutat la Salonul Oficial Bucureşti în anul 1930.
A făcut parte o vreme din grupul de artişti care formau Școala de la Baia Mare, studiind apoi la Academia Julian din Paris. A devenit profesor, în 1948, la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti.
 
A fost un pictor foarte apreciat, încă din timpul vieţii, atât de către colecţionari, cât şi de către criticii şi istoricii de artă, care i-au dedicat cronici, articole, albume. Cea mai cunoscută lucrare consacrată prestigiosului pictor este cea alcătuită de Mircea Deac, apărută la Editura Meridiane (1978), cuprinzând o valoroasă galerie de ilustraţii, precum şi corespondenţa inedită dintre Alexandru Ciucurencu şi George Călinescu.
 
Supranumit „pictorul luminii”, Ciucurencu este considerat un pictor postimpresionist, evoluând spre maniera fovistă şi abstractă. Lucrările sale cuprind naturi statice, portrete sau peisaje, remarcându-se prin francheţea desenului şi armonia cromatică. Culoarea are efecte deopotrivă tonice, dramatice, lirice, sau păstrează un caracter de intimidate, precum în tablourile cu flori.
 
În ansamblu, pictura lui Ciucurencu exprimă simplitatea, echilibrul, sinteza realului şi spiritul modern al dorinţei de a imprima creaţiei o dinamică cromatică originală.
 
În 1963, devine membru corespondent al Academiei Române. 
Alexandru Ciucurencu s-a stins din viaţă pe 27 decembrie 1977.
 
Sursa foto: Captură YouTube/arhivă TVR

 
Citeşte şi:
 

A debutat, la Muzeul de Artă din Tulcea, Bienala Internaţională de Pictură „Alexandru Ciucurencu”

#citeşteDobrogea 115 ani de la naşterea pictorului dobrogean care a împrumutat numele satului natal

 

 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2599

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2322

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1740

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1175

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1305

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1218

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1163

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2773

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1066

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1332

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2540

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 1995

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2996

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3297

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1361