22 Oct, 2019 00:00
2289
„Potrivit cu numerul locuitorilor județul Constanța este unul din cele mai bogate în vite de tot felul, mari și mici. Aceasta se datorește rarităței populațiunei și calității solului, foarte prielnic pentru crescerea vitelor albe și rasei ovine. Batalii, hasmanii Dobrogei ierau cei mai renumiți și mai căutați odinioară pe piața Marsiliei. Primul birt din București, al d-lui Capșa, se aprovizionează de aci cu cărnurile de berbec ce-i sunt necesare zilnic. Visitatorii din toată țara ai băilor noastre de Mare spun în toți anii că pe nicăiri nu se pune în consumație cărnuri de vită așa de gustoasă ca în piața Constanței.
Dobrogea este foarte renumită în Orient pentru marea cantitate și buna calitate a brânzeturilor și unturilor ce se espediază de aci.
În țară, peste Dunăre, superioritatea produselor indigene ale industriei lactine abia acum începe a fi apreciată. Cașcavalurile ce se fabrică aci de câți-va economi de vite rivalizează în bunătate și gust cu acele muntene. Ele se vând în comerciu prin orașele de peste Dunăre sub denumirea de cașcavale de Brașov. Unturile proaspete de vacă fabricate de femeile colonilor germani se streng cu sutele de bucăți și se espediază de către negustori locaIi la București, din care cause s'au scumpit așa de mult.
D-l Nicolae Alecsiu, proprietarul moșiei Laz-Mahalea, distanță de 30 minute de Constanța, văzând desvoltarea progresivă a acestei industri, a instalat la moșia d-sale o lăptărie model cu mașini sistematice, cu care fabrică din lapte proaspăt unt de cea mai fină calitate. Instrumentele de care d-sa se ser-vește sunt cele mai perfecționate; întrebuințarea lor nu datează mai mult ca de dece ani, din care causă chiar în occident sunt încă puțin respândite. Ar fi de dorit ca aceste aparate să fie introduse în cât mai mare numer în Dobrogea, iar sistemul întrebuințat să fie peste tot generalisat.
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“În acest scop descriem aci mașinile și procedarea d-lui Alexiu. Prin o mașină centrifugă, de o construcțiune foarte simplă și solidă, al cărui bol principal face 6500 la 7000 învârtituri pe minută, smântâna se separă imediat de lapte curgând fie-care în un vas deosebit.
Smântăneala centrifugă se poate face asupra laptelui rece sau căldișor, trebue însă se recunoaștem că temperatura are o influență notabilă asupra acestui metod de smântăneală, și că separațiunea se face mai bine cu un lapte de 25° sau 30° +. Când trecem laptele imediat după muls, această condițiune ușor se îndeplinește; dar adesea și cu deosebire iarna este necesar de a încălzi mai întâiu laptele spre a'l aduce la temperatura dorită. Indată ce smântâna aleasă ajunge la o cantitate de 12 litri se pune în o altă mașină (putineiu) care este lucrată numai de lemn tare îndoit; aci, dupe ce sufere o bătaie de 30 minute, untul se ridică.
Dacă acesta este îndestul de tare se trece pe o altă mașină numită amestecător (malaxeur) al cărui aspect este ca o masă ce se învârtește în jurul seu pe sub un sul dungat, aceasta are de scop de a'I separa cu desevârșire de zeră și apă în care se spală, dându-i ast-fel o consistență și izolându'! de ori-ce materii streine. În urma acestor operațiuni se pune în o presă de formă pătrată, formând bucăți de 500 grame, dupe cum se poate vedea la D-nul S. Rondos, comerciant de delicatese.
De aci resultă că cu mașinele centrifuge tapetele fiind smântănit îndată dupe muls, aceste aparate suprimă de odată obiectele ca oale de păment, vase, etc., în întrebuințarea metodei de a smântâni laptele dupe ce stă 2 sau 3 zile. Deci cu mașina avem o calitate de unt bun, bazându-se pe tăria lui, aroma, gustul, curățenia și îngrijirile puse preparați unei sale.
Produsele d-lui Alexiu întrec cu mult pe acele similare ce se vând zilnic în piața Constanței, care adesea sunt amestecate cu alte grăsimi și chiar făinuri de păpușoiu etc. și care, pe lângă aceste falșificări, conțin tot-deauna o mare cantitate de apă numită zer.
Urăm amicului nostru succes bun în această frumoasă și importantă întreprindere”.
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ „Nu s'a făcut nimica din ceea ce s'ar fi putut face cu poporul atât de blând al Dobrogei“
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ Noii candidați în Consiliul comunal Tulcea „făgăduesc să scoată orașul din mocirla mandatelor personale“
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ „Bâlciurile sunt cu totul păgubitoare pentru săteni din punctul de vedere moral şi material“
#DobrogeaDigitală Regele Carol I, la inaugurarea lucrărilor de construire a Portului Constanța - „Am pus astăzi piatra de temelie a acestei însemnate lucrări“
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ „Nu e drept să se loviască în viitorul copiilor noştri“
#DobrogeaDigitală „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“ „Constanța să fie a Românilor, iar nu a streinilor!“
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: