#Dobrogeaetnică Arheologul D. M. Teodorescu, profesor la Cluj-Napoca, de azi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

În continuarea campaniei ZIUA de Constanța dedicate Dobrogei la 140 de ani de la revenirea pe harta României, îmbogățim fondul documentar al Bibliotecii Virtuale cu un autor care a adus în centrul atenției descoperirile arheologice de la malul Mării Negre.

Cartea „Monumente inedite din Tomi”, de D.M. Teodorescu, este o lucrare plină de imagini, așa cum trebuie să fie o prezentare de monumente din frumoasa Cetate Tomis, peste care astăzi constănțenii își duc traiul de zi cu zi. Lucrarea conține informații consistente ce reflectă modul de viață al strămoșilor acestui teritoriu.
 
D.M. Teodorescu s-a remarcat în școala arheologică de la Cluj, dar a fost interesat în mare măsură și de istoria ținutului dobrogean. În epoca interbelică, dar mai ales în a doua jumătate a secolului XX, la Cluj a activat o valoroasă școală de arheologie, de istorie antică și studii clasice, care s-a bucurat de recunoaștere în lumea științifică internă și internațională, fiind reprezentată de ilustre personalități ca D.M. Teodorescu (1881-1947), Bela Posta (1862-1919), Vasile Bogrea (1881-1926), Marton Roska (1880-1961), Ștefan Bezdechi (1888-1958), Constantin Daicoviciu (1998-1973), Kurt Horedt (1914-1991), Ioan I. Russu (1911-1985), sau Istvan Ferenczi (1921-2000). Aceștia aparțin unei generații importante de cercetători ai arheologiei și istoriei vechi, în același timp ei fiind dascăli, formatori ai unei pleiade de specialiști și universitari.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grup Servicii Petroliere Shipyard contestă decizia prin care a fost obligată să achite 100.000 de euro Administrației Porturilior Maritime!

02 Jan 2024 1369

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 mai 2022

06 May 2022 1765

La Frâncești, la mănăstire...

23 Oct 2020 5223

„Monumente inedite din Tomi”, de D.M. Teodorescu

21 Nov 2018 2755

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 4 iulie 2018

10 Jul 2018 2084

Doliu în Baroul Constanţa. Un avocat s-a stins din viaţă

04 May 2017 4938

Crinuţa Dumitrean şi Alina Bica rămân în arest preventiv

18 Dec 2014 2739

Comisia juridică amână decizia în cazul cererilor privindu-i pe deputaţii Teodorescu şi Marko Attila

26 Nov 2014 1493

Investiţii la Tulcea Bazilica de la Niculiţel ar putea fi redată circuitului turistic peste doi ani

27 Aug 2014 2180

Anunţuri 17 iunie 2014

17 Jun 2014 2545