#Dobrogeaetnică: Laudatio Ion Drugan (5 ianuarie 1925 - 12 decembrie 2013)

 

Scena constănțeană a fost locul în care s-au consumat numeroase debuturi absolute, printre regizorii creatori de mari spectacole și mari animatori ai vieții teatrele a orașului și județului numărându-se Ion Drugan. A fost regizorul artistic cu o contribuție covârșitoare la afirmarea teatrului constănțean în primul său deceniu de viață, întreaga sa carieră aflându-se deopotrivă pe afișele Teatrelor Dramatic, Liric sau de revistă. 

 

Născut pe 5 ianuarie 1925, în orașul București, în familia lui Sami și Fani Drugan, a urmat cursurile de actorie și regie la Școala de artă, cu Beate Fredanov și Al. Finți, la Conservatoarele „Astra” și „Muncitoresc”, cu Lucia Demetrius, și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică cu Aurel Ion Maican și Sorana Coroamă. Între anii 1947 - 1950, a fost actor și asistent regizor la Teatrul Armatei, iar între anii 1950-1952  asistent regizor la Teatrul de Operetă, pe lângă Sică Alexandrescu, Nicușor Constantinescu și Ginel Teodorescu.

 

Concomitent cu activitatea sa la Teatrul Dramatic, a fost unul dintre precursorii principali ai Teatrului Liric, pregătind la Casa de cultură a sindicatelor opereta lui Dunaevski „Vânt de libertate”, cu amatori din rândurile cărora s-au recrutat soliști și actori, precum și aproape în întregime corul și orchestra noului teatru ce avea să se înființeze în anul 1957, la început ca secție a Teatrului de Stat, pe care a și condus-o o bună vreme. 

 

Tot pe atunci, cu puțin mai devreme, avea să monteze și spectacolul de inaugurare al unei alte secții nou înființate, cea de estradă – devenită mai apoi Teatrul de revistă „Fantasio” – cu spectacolul „Escală la Constanța”. Din acele începuturi, aveau să devină îndrăgiți publicului constănțean și actori ca: Jean Constantin, Nicki Popescu, Gelu Manolache, Lucica Pârvulescu, Nae Ivănescu și câți alții. 

 

Cu aceeași eleganță a manierelor, cu o atentă cunoaștere a operelor, cu talent și aplicație și-a pus semnătura regizorală la succesul unor spectacole de operetă ca „Țara surâsului”, „Silvia”, „O noapte la Veneția”, „Vânzătorul de păsări”, armonizând cu har muzica nemuritoare a lui Lehar, Kalmann sau Zeller cu hazul libretelor, tot așa cum pe scena de la Fantasio a îmbinat deopotrivă muzica, dansul și umorul în comedii muzicale sau spectacole revuistice.

 

„Spectacolele lui aveau o mare acuratețe artistică și respirau- toate - un aer cald, o umanitate care se revărsa tonifiant din tot ansamblul elementelor constitutive. Nu-mi amintesc de stridențe în interiorul lor ci de sentimentul plăcut și liniștitor cu care omul are nevoie să plece de la teatru, chiar dacă tot el, teatrul, îl determină să-și formuleze scormonitoare întrebări. Cele mai impunătoare spectacole, în care mase mari de oameni se intersectau sau se ciocneau, le-a montat la Teatrul Liric unde numele său va rămâne pe veci legat mai ales de operetă, gen atât de greu de înălțat pe scenă, care mănâncă viața creatorului-regizor, mai ales dacă dorește să iasă din canoane.Și Ion Drugan dorea”, scriau cândva Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian. 

 

Pentru multele clipe de bucurie pe care a știut să le aducă spectatorilor din orașul de la malul mării și din împrejurimi, i se cuvine să-i cinstim memoria.