#Dobrogeaetnică: Laudatio Preot Nicolae Paveliu

Autor: preotul paroh Jean Mihai, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1

Poate că o explicație a faptului că ne împăcăm atât de bine pe acest pământ sfânt, zicem noi, este faptul că aici au fost îngropați bunicii noștri: și turci, și tătari, și români și bulgari, și evrei. Împreună am inspirat și inspirăm acest pământ sfânt, noi, urmașii lor, de aceea sunt sigur că jertfa lor ne face să fim atât de uniți, ca frații, chiar dacă suntem de religii și confesiuni diferite.

Voiam să vă spun câteva cuvinte despre părintele Nicolae Paveliu. Chiar dacă se naște în București, într-o zi sfântă, de Buna Vestire, în 1874, vine în Constanța și este preot chiar de foarte tânăr la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Petre și Pavel“. 
Dar, așa cum știu și am căutat foarte mult în arhive, pentru că sunt preot slujitor la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ 1, am găsit pe părintele Nicolae Paveliu că și-a dorit foarte mult să ridice o biserică, la început fiind cu hramul Sfântului Nicolae. De-abia prin 1905, pentru marinarii români, turci și bulgari, să fie ocrotitoarea marinarilor Sfânta Maria, s-a hotărât ca hramul să fie schimbat. Și vreau să vă spun vorbele care i-au îndrumat pașii în preoția sa: Nu vă faceți palate aici pe pământ unde le fură și molia le strică. Construiți-vă palate și comori în ceruri, unde nici molia nu le strică!

O bijuterie arhitecturală, Biserica Adormirea Maicii Domnului, zic eu că este cea mai frumoasă din Constanța și pentru care a adus meșteri italieni la acele vremuri și cele mai scumpe materiale pentru ridicarea ei, alături de un alt nume care este pomenit în biserica noastră, Ion Bănescu. Vă dau un singur exemplu: ridică biserică din cărămidă până la 4 metri, iar primarul și preotul-părinte hotărăsc că acea cărămidă nu este bună și trebuie luată alta și mai bună să fie trainică biserica pentru acest oraș. Dau cărămida la o parte și aduc alta mult mai scumpă și mai bună. De asemenea, aduc cele mai scumpe odoare pentru această biserică - icoane făurite în Imperiul Austro-Ungar de la acea vreme. Și sunt oprite la vama care era atunci la Brașov, iar primarul Ion Bănescu merge și plătește vamă 1 leu pe kilogram pentru cele opt icoane foarte frumoase din biserică.

Părintele Nicolae Paveliu, în modestia sa și setea sa după Dumnezeu, termină această biserică și merge și ridică altă biserică foarte frumoasă a orașului, cu hramul Sfântul Gheorghe. Și aceasta ridicată într-o perioadă destul de lungă, pentru că vine și războiul, se opresc lucrările o perioadă și moare destul de tânăr, la 50 și ceva de ani.

Iată că și-a făcut comoară în cer prin aceste două biserici și bijuterii ale orașului! Nu a fost numai ctitor de biserici, ci și om de cultură. Înființează în 1925 Ateneul Popular. Strânge carte românească pentru oraș, circa 8.000 – 10.000 de volume în limba română pentru locuitorii orașului Constanța. Are numeroase scrieri, articole, o carte de muzică și multe altele.

Pentru toate acestea, este bine că l-ați readus în atenție și vă mulțumim că ne-ați invitat. În biserica noastră părintele Nicolae este pomenit în fiecare zi alături de primarul Ion Bănescu și de Gheorghe Dițeanu, ctitorii acestui lăcaș.
Mulțumesc foarte mult domnului primar care este de față, pentru că aveți grijă de aceste monumente istorice. Să vă dea Dumnezeu sănătate!

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. \

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. "Etniile împreună pentru Dobrogea!" - O campanie de presă, în premieră, marca ZIUA de Constanța (document)

11003
#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

11166
 #Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor  (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor (galerie foto)

11759
#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

15415
#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

4110
#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

4646
Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

5638
#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

6343
#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

4343
#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

3184
#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

3409
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

3202
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

2929
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

2872
#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

3789
#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

3761
#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

2756
#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

2220
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

2745
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

2654