#Dobrogeaetnică: Laudatio Vasile Canarache (1896-1969)

 

Oare câți constănțeni știu cine a fost Vasile Canarache, deși se prea poate să se fi preumblat pe strada care-i poartă numele din dreptul Palatului de Justiție și a Edificiului Roman cu Mozaic? În urmă cu șase decenii, partea istorică a Constanței a trecut prin ample prefaceri edilitare, iar Vasile Canarache a coordonat săpăturile arheologice care au fost efectuate cu această ocazie. În anii 1950-1960, sexagenarul Vasile Canarache și-a transformat vechea pasiune pentru arheologice într-o profesie. 

 

Astăzi ne vine greu a crede că un om cu foarte puțină școală - absolvent a patru clase primare și două ale Școlii Comerciale Elementare din Iași - a fost capabil de atâtea realizări în domeniul cunoașterii. Deși nu a excelat la școală, Vasile Canarache a excelat în viață, având calitățile esențiale pentru un lider: autodidact, creativ, perseverent, pragmatic și charismatic. Canarache s-a născut la Galați în 1896 într-o familie modestă de origine greacă. După moartea tatălui său, impiegat la căile ferate,  fiul cel mare, Vasile, s-a ocupat de bunăstarea mamei și a celor 8 frați. Familia l-a adorat pentru devotamentul său. Astăzi urmașii sunt împreună cu noi spre a-i cinsti memoria. 

 

Așa cum am spus, Vasile Canarache a fost un autodidact, ajungând să fie un bun utilizator nu numai al limbii române, ci și al limbilor greacă, franceză și rusă. În 1914-1915 adolescentul de 18-19 ani și-a croit propriul drum în presă, mai întâi în calitate de corector la un ziar bucureștean, iar mai apoi ca proprietar al unui ziar constănțean. În lunile premergătoare intrării României în Primul Război Mondial, tânărul ziarist a editat „Varda” – care în limbajul birjăresc al epocii înseamnă „ia seama, la o parte”. Ziarul de orientare pro-Antantă și-a preschimbat titlul în „Victoria”, o foaie de două pagini în care găsim creațiile poetice ale fondatorului și articole cu informații scurte și concise. 

 

În 1917, Vasile Canarahe, asemenea miilor de soldați și subofițeri români și ruși care au luptat cot la cot pe frontul din Moldova, a fost răsplătit cu distincțiile, „Bărbăție și Curaj” și „Crucea Sf. Gheorghe”. După încheierea armistițiului, tânărul soldat demobilizat, angajat sau nu ca reporter al vreunui ziar, a pornit într-o călătorie în ținuturile caucaziene ale Rusiei contaminate de bolșevism. El a petrecut vreo trei ani în Orient, ajungând până pe litoralul vestic al Mării Caspice, în Iranul controlat de britanici. 

 

Revenit în țară, timp de 20 de ani Canarache a lucrat ca jurnalist de stânga la „Adevărul” și „Dimineața”. Dar faima și banii nu i-au venit din presa de opinie, ci din alt tip de a face gazetărie. El a fondat „Tempo!”, un ziar ieftin și popular, axat pe senzațional. Afacerile de presă l-au propulsat într-un domeniu profitabil și foarte popular, sportul, și anume în ciclism și aviație. Începuturile celui de-al Doilea Război Mondial au pus capăt carierei sale de jurnalist și patron al sportului. Au urmat ani grei. În septembrie 1943, regimul generalului Ion Antonescu l-a internat în lagărul de la Târgu Jiu, de unde a fost eliberat peste două luni, la intervenția Palatului Regal. 

 

Împrejurările războiului l-au făcut pe Vasile Canarache să se ocupe de moșioara pe care o cumpărase în Dobrogea în urmă cu ceva ani. Dar, înainte de a se apuca de agricultură, Canarache a nutrit o altă pasiune față de pământul dobrogean. Încă din tinerețe, el a realizat că oriunde ai săpa în Dobrogea dai de vestigii arheologice. Două tipuri de piese i-au atras atenția, monedele regilor sciți și statuetele de Tanagra. El obișnuia să plătească țăranilor sume consistente ca să-și brazde ogoarele adânc, nu pentru a semăna grâu, ci pentru a culege monede și cioburi antice. Colecțiile și obiectele lui personale au ajuns în anii vitregi ai comunismului în posesia unor instituții publice care astăzi nu pot sau nu vor să clarifice termenii exacți ai donației. 

 

În 1945, comuniștii, apreciind calitățile de manager ale lui Canarache, deși nu era membru al organizației lor, l-au chemat să pună pe picioare presa de partid. Patru ani mai târziu, efortul său a fost răsplătit oferindu-i-se postul de cercetător principal la Institutul de Istorie al nou înființatei Academiei R.P.R. Astfel, interesul său față de epoca antică a trecut de barierele diletantismului, concretizându-se în ample monografii științifice. 

 

Vară de vară, Canarache era la Histria ca membru al echipei de arheologi. Aici a cercetat, printre altele, colecția de amfore ștampilate și sistemul de alimentare cu apă al orașului antic. Opt ani mai târziu, Vasile Vâlcu, prim-secretar al regiunii Dobrogea, care-l cunoscuse pe  Canarache în arestul de la Târgu Jiu, a cerut detașarea acestuia la Constanța, unde i-a încredințat conducerea Muzeului de Istorie și Arheologie, dar și coordonarea tuturor cercetărilor arheologice de pe cuprinsul Dobrogei. Astfel, Canarache a devenit o autoritate de necontestat în domeniul muzeelor și al arheologiei. 

 

În scopul dezvoltării potențialului turistic al zonei, Canarache a reorganizat muzeele de arheologie din Constanța și Mangalia, a propus înființarea unor noi instituții constănțene, precum Acvariul și Muzeul de Artă, a promovat conceptul de muzeu în aer liber, prin expunerea unor vestigii antice în principalele puncte turistice ale orașului, a contribuit la restaurarea Monumentului de la Adamclisi și a popularizat cercetarea arheologică, îndemnându-i pe oameni să descopere urmele vechilor populații ale Dobrogei. Anul viitor comemorăm 50 de ani de la trecerea în eternitate a lui Vasile Canarache, care și-a dedicat ultimii 20 de ani din viață valorificării patrimoniului arheologic al Dobrogei.