„Fii fericirea mea“. Poetul Alexandru Bilciurescu

Poetul Alexandru Bilciurescu s-a născut la 13 decembrie 1901, la București, într-o familie de intelectuali. Deoarece în familia sa tradiția era ca membrii acesteia să aibă studii juridice, și Alexandru Bilciurescu va alege acest domeniu. A primit o educație aleasă din partea tatălui său, numit tot Alexandru, și a mamei sale, Alice.

Chiar dacă a studiat în domeniul științelor juridice, luându-și și doctoratul, cu teza „Asigurarea asupra vieții”, în anul 1930, a avut o activitate publicistică și literară intensă. Poetul sensibil, influențat de simbolism, a debutat în volumul de versuri „Morții”, în anul 1922. Acesta a fost redactor la revistele „Timpul”, „Era nouă”, „Bilete de papagal”, „Poporul”, „Sburătorul”, „Convorbiri literare”, „Adevărul literar și artistic”, precum și la publicațiile de specialitate „Revista avocaților” și „Jurnalul avocaților”. Alexandru Bilciurescu a colaborat și cu Radiodifuziunea Română, la redacția pentru străinătate.
 
Bilciurescu era considerat un „scriitor deosebit de prolific”, încercând aproape toate genurile literare. A semnat și o piesă de teatru, intitulată „Sub lumina lunei”.
 
În volumul „Zăpada mieilor”, acesta se detașează de poetica simbolistă, timbrul ducând către cel bacovian. În privința romanelor, Alexandru Bilciurescu folosește o schemă interesantă. Publică trei pe an, niciodată mai multe, niciodată mai puține, iar în toate dintre ele în centrul atenției era un personaj cu un defect fizic, care este împiedicat într-un fel sau altul să își urmeze aspirațiile.
 
Personajele lui Bilciurescu aveau o situație materială solidă, ele nefiind chiar credibile.  Poetul și prozatorul Alexandru Bilciurescu era fascinat de universul feminin, pe care l-a prezentat în tot felul de ipostaze, de multe ori imorale. El a mai scris și literatură pentru copii.
 
Din opera sa fac parte: „Sub lumina lunei”, „Fii fericirea mea!”, „Fata cu păr de lup”, „Cine a ucis?”, „Vagabondul sentimental”, „Pentru o femeie”, „Lacrimile pământului”.
 
Legătura sa cu Dobrogea și cu meleagurile noastre s-a realizat prin intermediul revistei „Analele Dobrogei”, în care publica deseori poezii. În numărul 4 din anul II, anul 1921, regăsim poezia „Fii fericirea mea”, din care redăm câteva versuri:
„Fii fericirea mea
Streină trecătoare,
Și lasă doar o clipă
Dorința călătoare
Să țeasă visul clar
Din fire de-amăgire.
Fii fericirea mea
Și-aruncă-mi o privire,
Streină trecătoare”. 
 
Puteți găsi varianta integrală a poeziei accesând Biblioteca Virtuală.